Zile din luna mea de miere - 2

Prima zi din luna mea de miere. Prima zi din luna mea de miere a început într-o zi de toamnă ,zi care,de dimineaţă se arăta a fi foarte plictisitoare.Eram şi foarte tristă,dezamăgită în general de viaţa care o trăiam la momentul respectiv.Luasem decizii importante în schimbarea acestei vieţi care,constatasem cu lacrimi,nu fusese bine alcătuită.Mă lăsasem condusă ca un orb prin viaţă fiindu-mi frică,la un moment dat,parcă să şi respir fără acordul celor din jurul meu.Dureros,nu?În orizonturile noi mele decizii atârnase greu la cântar iubirea.Păi,până nu o găseşti nu vezi goliciunea în care te bălăceşti!Iubirea te trezeşte parcă din amorţeală,îţi deschide o fereastră prin care te uiţi lacom şi pentru prima oară la viaţă!Aşadar,mă sculasem de dimineaţă tristă şi puţin dezamăgită.Iubirea mea nu putea să fie alături de mine şi îmi dorisem mult ca începutul de toamnă să îl petrec alături de ea.Aşa că,bântuiam singură pe străzile micului orăşel,fără o ţintă anume,doar încercând să treacă timpul,să uit de gânduri şi,în ultimă instanţă..să nu dau drumul la marea de lacrimi care începea să se prefigureze pe sub genele mele în disperare de cauză.La un moment dat,soneria telefonului mă scoase din amorţeală,aşteptam eu să sune,ştiam că nu o să sune cu veştile pe care le doream eu dar,aştepţi totuşi să se petreacă o minune!Ei!Minunea s-a petrecut,iubirea mea,sfâşâiată de dor ca şi mine,mă anunţa cu glas stins că vine spre mine,că nu mai poate să rabde !Să nu te bucuri?Prost aş fi să nu mă bucur că doar asta sperasem,într-o minune!Şi cum minunea se produsese nu aveam altceva mai bun de făcut decât să mă pun pe aşteptare că,iubirea mea era departe şi necesita ceva timp să ajungă până la mine.Dar a ajuns pe seară,eu,gătită prună i-am ieşit în întâmpinare ca o mireasă fericita de vederea mirelui ei!Ce de fluturaşi zburau prin aer!Ce de arome se amestecau cu aromele universului şi ne purtau pe noi,biete fiinţe îndrăgostite dincolo de stele,în lumi interzise! Ne-am plimbat!Toamna,în toată splendoarea ei îşi arăta hainele pregătite parcă spre a sărbătorii cu noi începutul lunii noastre de miere.Îşi foşnea frunzele pe sub picioarele noastre,ne ademenea cu mirosurile ei!Îm!Frumos timp spre a începe să guşti din frumuseţea iubirii!Pentru majoritatea oamenilor iubirea are un timp al ei bine tipărit în timpul vieţii,că,dacă acel timp expiră trebuie să închizi bine uşa şi să te zbaţi în a-ţi masa oasele cu diferite creme pentru a mai alina durerile reumatice.Fals!Iubirea nu are vârstă,timpul ei ne aparţine şi uşa trebuie ţinută deschisă.Aşadar luna mea de miere a început într-o zi de toamnă.Ne-am plimbat îi place un loc al ei unde să ştie că poate să te găsească mereu.Eu aveam locul.O colină unde fugeam noaptea cu iubirea de mână să ne iubim pe sub stele.În drumul ei către mine iubirea găsise colina şi m-a dus acolo.Ne-am şoptit iubirea pe sub rugi de mure şi ne-am încântat ochiul cu apusul cerului.Iubirii îi place crăpatul nopţii,atunci sclipeşte mai mult.E!Prima noastră noapte de dragoste.Prima noapte de zbor dincolo de stele.Când am rămas pentru prima dată singură cu iubirea mea m-am speriat şi-am vrut să fug.Iubirea ştie însă să fie gingaşă şi m-a făcut să rămân,să nu mă închid în dimensiunea în care trăisem.Să-mi las aripile libere,să zbor.Şi-am rămas.Citisem undeva că nu e spaimă mai mare pentru cineva decât să nu ştie dacă partenerul e mulţumit!Nu ştiu dacă mi-am amintit bine chestia dar,nu cred o iotă din asta!De ce trebuie să urmăreşti partenerul?În loc să oferi iubirea tu stai să-l urmăreşti?De ce nu îl întrebi ce îi place şi ce vrea?De ce nu îl întrebi pur şi simplu tot ce îţi trece prin cap decât să stai să-l urmăreşti?Păi ce?Stai la pândă?Şi când iubeşti deja şti ce trebuie să dăruieşti,îţi simţi partenerul ,îi vezi faţa care radiază de fericire,îi vezi ochii cum aruncă scântei.Ce să mai întrebi?Nu simţi?Dacă nu simţi înseamnă că nu iubeşti cu adevărat!Logic!Ne-am iubit iubirea până în zori când am adormit cu iubirea îmbrăţişată! Şi nu eram la vârsta aia optimă,pentru unii,pentru a trăi o noapte dintr-o lună de miere!Cârcotaşii care nu pot avea cârcotesc în prostia lor dar nu fac nimic pentru a avea o iubire.Închid uşa şi se complac în vieţi irosite de teamă.Din teama de a trăi mulţi mor fără a şti bine de ce au trăit.Trist dar natura umană e complicată şi ,nouă ne place să complicăm ceva deja complicat.Ne place să cârcotim dar nu facem nimic şi ţinem afurisitele alea de uşi închise,ba nu,zăvorâte parcă cu mii de lacăte şi lanţuri!A doua zi am plecat fiecare în drumul vieţii noastre păstrând în inimi iubirea,pusă bine la adăpost de ochiul lumii.Aşa a fost prima zi din luna mea de miere.A rămas bine întipărită în mental ca ceva care trebuia să se întâmple,ca ceva spre care ne deschisesem i nimile şi trebuia să ne fie oferit de viaţa ca un fel de bonus pentru neîmplinirile trăite! Mi-am reluat şirul zilelor monotone,vorbind cu iubirea mea la fel de fel de aparate moderne,ţinându-ne inimile în palmă şi oferindu-ne deliciile care fac ca iubirea să aibă aripi destul de puternice pentru a ne duce dincolo de stele.Să zbori când toţi ceilalţi te-ar ţine ţintuit de pământ este deja un act de curaj şi de nebunie dar iubirea,are doza ei de nebunie pe care o injectează în inimile celor îndrăgostiţi!Şi e atât de frumos să zbori dincolo de stele!Cu gândul la următoarea zi din luna mea de miere mă zbat cu zilele şi zâmbesc vieţii,mulţumindu-i pentru unica şansă data de a iubi cu adevărat într-un timp doar al nostru!