Suparare

SUPĂRARE
-Nănăşică,eu nu mai beau lapte d’ăsta!Dacă cumperi mata d’ăla de la magazin beau da..d’ăsta nu mai beau!
Asta s-a petrecut după ce,m-a pus..ăl dus pe pustii să merg şi io la stână să văz cu oichişorii mei ăştia curioşi cum se mulg ale oi.Plăcut mie de miei,m-am jucat cu ei şi-am aşteptat vremea mulsului.Eeee!Un întreg ritual se petrece acolo pentru a obţine laptele acela spumos şi..taare bun!
În primul rând oil se introduc,una câte una pentru muls într-un loc îngust numit,strungă.Acolo le aşteaptă nenea ciobanu’cu găleata între picioare sa le mulgă.Pe la spate.Am văzut io!Îndoaie degetu’ăl mare,apucă ţîţa şi o „stoarce” între el şi degetul arătător.Waw!Ţîşneşte laptele alb şi cald!
Toate bune şi frumoase da..am văzt „căcărezele” cum mai picau în găleată şi..mi-a cam dispărut cheful de a mai bea „lăpticul”.Acu’,ce să facă şi nănaşa mea?Îl fierbea şi îl afuma,aşhea mă păcălea!Proastă ca „noaptea”!
Era în perioada de dinainte de a merge la şcoală.Am copilărit în Calafat.Ehe!Localitate istorică!Uneori,ne învârtim în jurul ei,călcăm pe urmele ei şi habar nu avem care este adevărul despre acele vremuri!
Vidin,Carol,tunuri…”asta-i muzica ce-mi place!”.Cam asta ştiam despre Calafat.Acu’nu mai sunt sigură nici de asta, că schimbă istoria în manualele alternative de parcă e vorba de ciorapi!
-Gaşcă..ascultă comanda la mine!Fuga marş,în pas alergător,ocupaţi poziţiile de atac!
O formulă pe care,în joaca noastră o foloseam destul de des.Nepoată de „tablagiu”,ce dracu!
Câmpul era al nostru!Undeva pe malul Dunării,unchiul meu,”fluştoner”,Dumnezeu să-l aibă în paza lui,fusese detaşat un fel de..comandant a unei mici unităţi de grăniceri!Eram,practic,izolaţi de restul localităţii ceea ce nu ne displăcea,”de nicio culoare”că aveam libertate de mişcare..cît cuprinde.În spatele casei,câmpul de instrucţie,undeva în dreapta,Dunărea,în stânga „bostănăria”destul de mare a Căminului Cultural.N-am înţeles niciodată care ar fi putut fi legătura dintre „lubeniţe” şi cultură dar..asta era!
Ce-am zis eu,practic,spaţiul nostru era nelimitat!Perimetru de desfăşurare al celor patru draci,dintre care doar eu „împeliţat”!
Nu eram cea mai mare din grup da…eram capul răutăţilor!Toate drăcoveniile care-mi treceau prin tărtăcuţă le puneam în aplicaţie şi,credeţi-mă,am o imaginaţie...de-ţi dă,uneori „fiori”pe şira spinării!Îl coptasem în gaşcă şi pe nătăfleţul de frate-miu,avea vreo doi anişori şi se mai împiedica,mai „chiţăia”că..cică..mă spune lu’ mama!De parcă ea nu ştia ce „poamă”avea în bătătură!De fapt,cred că atunci nu prea ştia că nu stătea cu noi.Venea rar şi se tupila în spatele „căşii”,ne arunca mere şi pere să ne sperie.
Cea mai mare bucurie a noastră era câmpul de instrucţie unde începeam noi,schimbul doi,cum ziceau grănicerii,antrenamentul nostru.Dur.Să nu zică ţara că nu vea „vajnici”apărători pe vremea ceea!Scoteam untul din ei cu..culcat..sculat,drepţi.Păi ce?Adevărată militărie dată jos din pod!
Mă alerga săraca mămăica,să mă altoiască cu „sfântu”,aşa-i zicea ea la o nuia..a dracului de lungă care,uşş,ustura de...!Noroc că mă ajungea cam rar „sfântu’”!Iute de picior..pe-atunci am învăţat să fiu!Deh!Nevoia te învaţă şi trebuia să-mi feresc fundul de bumbăceală!Meritate,multe..cu vârf şi îndesat!
-Abia aştept să înceapă şcoala aia odată,”drac împeliţat”şi să pleci la măta,la oraş!P-ăştia îi strunesc eu da,cu tine,aracan de mine!Parcă eşti argint viu!-scuipa în sân cu năduf după ce o alergam de-i ieşea sufletul!Cred că ţineam la condiţia ei fizică,totuşi!Eh!Orice-aş fi făcut am fost mereu nepoata ei favorită,că îmi zicea poveştile cele mai frumoase şi-mi zicea că ştiu să ascult cum „cântă”povestea în suflet.O cânta oare?
Seara,ne mai ostoiam şi-ntindeam pături pe iarba din faţa casei unde stăteam la taclale cu toţii până ne lua somnul!Mămăica făcea o tavă mare de plăcintă în cuptorul de pământ din spatele casei,acela pe care-l „spoia”mereu cu var alb!Ehehe!Trai pe vătrai neiculiţă!
-Mă copiii,voi ştiţi ce sunt alea,acolo sus?,ne arăta cu mâna spre cer..avea o voce mămăica la ceasul acela..!Alea sunt luminile rătăcitorilor în noapte.
-Cum aşhea?-stăteam mereu,cum stau şi acum,cu mâinile căpătâi şi priveam cerul înstelat.Nu cred că am mai văzut atâtea stele pe cer câte se vedeau acolo!
-Da!continua mămăica,când te rătăceşti în noapte,te uiţi la luminile lui Dumnezeu,alea,din cer şi,găseşti drumul spre casă,în mod sigur!
-Da..dacă Dumnezeu,le stinge?Rămâi rătăcit?
-Eee!Copile..Dumnezeu nu stinge niciodată luminile nopţii şi nici pe mama lor!
-Ăăă!Au o mamă?Mămăică..luminile au mamă?
-Hă,hă!Păi tot ce există pe lumea asta are o mamă.Tu cum crezi?
-Întreb şi io,de!
-Mama lor e Luna.Uite..aia mai mare!Ea se plimbă pe cer cu un car,ba nu,îs două.Unul mare,pe care-l foloseşte toată săptămâna şi unul micuţ cu care iese la plimbare doar duminica.
-Ăăă…se duce şi ea la Debarcader,la o bere şi-un mic?
Au râs cu toţii de mine,mă refer la ăi mari că,ţâncii cred că dormeau deja la ora aia!Da?Ce-oi fi zis atât de caraghios de râdeau că am primit şi-un bobârnac de la unchiu’!
-Ptiu!Asta-i isteaţă rău!Cu cine-o semăna?
-Las-o mă,Vivică,ştie ea ce ştie!-îmi lua apărarea mereu.Adică..ea putea să mă „încalţe” pe spinare cu „sfântu”ei da..alţii, neţ!
M-am supărat pe ei.Adică ce?Luna dacă ieşea la plimbare nu putea să vină şi la Debarcader să bea o bere?Doar acolo venea toată lumea,ştiam eu!Că ce?Eu n-aveam ochi?
Ce ţi-e şi cu ăştia mari!