Oglinda

Se trezi ca in fiecare dimineata, doar deschizand ochii, fara a vedea lumina si razele soarelui strecurate printre storuri. Pipai locul de langa ea, gol si el asa cum era si ea. Nu avea sentimentul de tristete, pur si simplu facea doar o constatare. Se ridica fara vlaga si in trecerea spre baie zari oglinda. Ii arata o femeie obosita. Cearcanele accentuate faceau pungi sub ochi. Pungi umplute cu ceva negricios, nu tocmai placut la vedere. Parul ii albise prea repede, nu se mai ingrijise de el, sa-l vopseasca, sa-l dea cu balsame. Prinsa in valtoarea evenimentelor uitase de ea cu desavarsire si nici ca-i mai pasa.
Devenise rece, calculata, insensibila pana si la propria durere.Se uita la femeia din oglinda impersonal, nu ea era acolo. Incerca sa ghiceasca sub masca care-o privea o urma umana. Nu gasi nimic. Disparuse cu desavarsire. Reusi doar o lacrima. Paru mirata, surprinsa de ea, nu reusi insa sa se bucure, sa zambeasca de mica picatura cristalina. Isi aminti de botox, serul injectat pentru estomparea ridurilor care nu mai da expresie chipului.
Se aseza pe un scaun in fata oglinzii. Se incapatana sa ramana acolo si sa se priveasca. Constata ca se simtea intr-un fel foarte ciudat care totusi o retinea., ii placea privitul in oglinda.Retina se contopea cu ea, i se parea ca o va absorbi si va reusi sa treaca dincolo, in lumea oglinzii precum Alice. Gandul zambi. Incerca sa-si imagineze lumea de dincolo de rama oglinzii.
Era albastra.
Intinse mana. Sticla era moale si la atingere facea cerculete, semn ca e un fluid acolo care-o va inghiti. Se retrase speriata. Oglinda parea ce se joaca cu ea.Realiza ca era prizoniera pe acel scaun, vazu pana si ochii oglinzii, lacomi si batjocoritori.
- Nu-ti place nu?, parea ca-i spune in zeflemea. De ce-ai lasat sa se ajunga aici? Puteai sa opresti oricand evolutia evenimentelor, era in puterea ta! De ce refuzi sa lupti? Plangi. De ce nu plangi?
Se incrunta. Intinse mana spre sipul de parfum, il stranse in pumn si furioasa il ridica vrand sa izbeasca cu el.
- Fa-o! Hai! Ce mai stai? Da!Isi reprima gestul si lasa sipul la locul lui dar era furioasa pe oglinda.- Da. Fii furioasa. E un pas. Furia e un sentiment. Incepe sa traiesti!
Glasul oglinzii o facea sa tresara, o facea sa se trezeasca din amorteala. Isi aminti ca de multa vreme nu mai fusese furioasa, constata ca-i placea. Caldura urca in ea, se strecura in fiecare fibra a corpului, atingea, dezmortea, simtea ca se topeste.
-Treci de la furie la bucuria ca esti aici, intreaga, ca ma privesti, uraste-ma daca asa simti sau zambeste. De ce nu zambesti?
Mintea procesa informatia si comanda muschilor faciali sa tresara, sa se arcuiasca. Inlatura cu dosul palmei urma de botox. Vroia sa zambeasca. Avea dorinta. Pentru prima data dupa foarte mult timp avea dorinta, o dorinta nebuna sa zambeasca.
Tresari...coltul gurii se ridica apoi, incet, incet se lati si se pomeni razand in hohote, cu pofta, cu lacrimi, cu zgomot, batandu-se cu palmele peste genunchi.
- Eh!, isi zise sculandu-se...e cazul sa mergem inainte.
Se duse direct in baie. De acolo avea sa iasa renascuta, ca pasarea Pheonix. In urma ei oglinda respira usurata, se aburise de frica privind sipul de parfum...
- Si totusi am jucat periculos...putea sa ma sparga. Mereu iti place fata draga, sa traiesti la limita!

"fi" sau "infi"

Ma gandesc de cateva zile sa scriu despre fidelitate si infidelitate.Aparent ar fi un subiect banal de care am putea vorbi destul de mult. Constat insa ca nu este chiar asa usor, imi vine foarte greu sa-mi ordonez ideile si nici nu cred ca voi putea vreodata sa pot surprinde, si cred ca nimeni nu va putea sa cunoasca toate fatetele celor doua sentimente. Le numesc asa si nu cred sa ma insel. Pot fi sentimente ca tot ce porneste din firea omului, de altfel.Ce inseamna sa fi „ fi” sau „ infi” si cum, eventual s-ar putea combina in proportii de bun simt totusi, cele doua este greu si nu chiar la indemana oricui.Ma gandesc ca trebuie o anume arta sa le poti stapani si sa le poti aplica in una sau alta din situatiile care pot fi create voluntar sau nu.Sa incerc sa le iau pe rand desi una o creaza pe cealalta, pojghita dintre ele fiind foarte subtire. Cateodata nici nu sti unde incepe si unde se termina una sau alta.Ce inseamna a fi fidel si cum se poate pastra aceasta calitate, pentru ca este o calitate si cred totusi ca este apanajul celor indragostiti? Asta daca privim pe „ fi” din punct de vedere al convietuirii in doi.Cand si cum poti fi fidel?Poti fi fidel unei idei, unui vis, unei dorinte, pur si simplu poti fi fidel vietii. Sa nu te inseli singur. Furatul proprii caciuli e, cred, cea mai mare infidelitate pe care-o poti comite.Ei da!. Nu ma gandeam insa, cand m-am apucat de scris la genul asta de fidelitate ci strict la fidelitatea in cuplu.Si cred eu, constat din propria experienta, nu-mi pot permite sa vorbesc in numele altcuiva fara acordul acelei persoane...moda veche...asta e!,ca ea exista in cuplu fie cand cei doi se iubesc, fie cand s-au iubit si acum doar convietuiesc cuplului pastrandu-si respectul pentru celalalt sau cand te impaci cu ideea ca..asta e!, bine sau rau este un mod de viata moral.Ma tot lovesc de moralitatea asta si nici macar n-o consider foarte importanta. A fi sau nu moral are atatea interpretari ca mi se face lehamite la a ma gandi la ele. Prefer sa fiu uneori morala, alteori imorala, dupa cum simt in atare situatie si nu intotdeauna ce eu consider moral este considerat asemenea si de cei din jurul meu sau...invers, ma rog!Moral este sa ne ajutam semenii, sa intindem mana celor care au nevoie de sprijin, imoral este sa facem deosebire intre oameni, sa-i separam pe cei bogati de cei saraci, pe cei sanatosi de cei cu handicap.Sa revin la „fi” si „infi” ca de ele mi-am propus sa vorbesc. Atat cat ma pricep si cat am acumulat eu ca experienta proprie.Fidelitatea in cuplu are si ea destule interpretari. Pentru unii, par exemple, barbatii, a fi fidel inseamna a veni seara acasa, a-si pune papucii lui, a sta in fotoliul lui, cu ziarul lui, eventual o bere, un meci cu baietii, femeile...a veni acasa, in bucataria ei, a pregati cina familiei, un suras, o vorba, pijamaua, tv-ul.M? Frumoasa fidelitate de cuplu, nu?Privita dintr-un punct de vedere este o fidelitate asezata la „ casa” ei, inconjurata de moralitatea vietii in doi. Iar moralitate? Uf!Mai conteaza de unde au venit cei doi acasa din moment ce totul se deruleaza ca o seara normala de familie? Nu cred. In aparenta totul pare perfect, idilic si, de ce n-ar fi?E usor sa pastrezi fidelitatea. Va spun din proprie experienta. Prins in valtoarea existentei, al luptei cu „zilnicul”, al muncii in gospodarie, al problemelor cu copiii, serviciul, facturile, etc, nu mai ai timp sa te gandesti la viata personala,daca iti convine sau nu trairea emotionala proprie.Ani de zile am trait fiind fidela conceptului de familie. Imi place familia, atmosfera acea relaxanta, calda, armonioasa, cand dai jos armura de peste zi si ramai tu, asa cum esti, in definitiv, vulnerabil ca toti oamenii.Stereotipuri. Dar, asa pastram fidelitatea fara a ne gandi macar ca suntem fideli. Suntem pur si simplu.Ex-sotul meu zicea ca, dac stii sa-i ocupi timpul nevestei cu foarte multe obligatii gospodaresti o feresti de ispite ne mai avand timp sa se gandeasca si la altceva decat la ce are de facut in propria casa. Eh! Filozofie simpla. Nici macar n-o pot condamna. Am trait cu aceasta filozofie, am acceptat-o. Daca ar fi sa o iau de la capat as fugi de mi-ar sfarai calcaiele de nebunia asta. Nu o recomand nimanui!Viata este atat de scurta in cat e pacat sa risipesti secundele ei in neimpliniri.Continui insa sa-mi pastrez credinta in iubire si zic ca, atata timp cat intre cei doi exista iubirea ca liant puternic, cand exista implinire deplina prin celalalt ramai fidel perechii tale. Cand apare o fisura, una cat de mica si cand in cuplu exista mici disensiuni trisezi cu gandul dintr-o jalnica razbunare fata de celalalt, incepe infidelitatea.Ma mai gandesc si la „ fluturasi”...adica acei barbati si femei care, desi sunt fideli partenerului calca-n strachini dintr-o nevoie acuta de aventura, si, pur si simplu considera asta firesc si normal fara a „ insela”, cel putin asa vad ei problema.A fi „ fi” sau „ infi” depinde de unghiul din care este privita relatia. Exista foarte multe situatii in care se poate manifesta si una si cealalta in acelasi timp fara a te simti vinovat doar pentru ca nu esti vinovat.Ma gandesc la casatoriile de convenienta sau la cele in care partenerii pastreaza o relatie de cuplu aparenta si fiecare-si construieste o alta relatie in care este fidel dar este, in acelasi timp infidel primei relatii.Infidelitate? Ei da!. Am ajuns si la tine „ infi”!Vrem, nu vrem suntem infideli unei multitudini de situatii. In unele ne consideram vinovati, in altele nu. Conteaza sa nu fim infideli vietii si noua insine.Cand si cum poti fi infidel?Este foarte greu de spus. Pojghita dintre „fi’ si „ infi” e atat de subtire incat poti trece cat ai clipi de la una la alta.O poti face voluntar sau involuntar. Daca baza nu este solida toata cladirea se poate prabusi la cea mai mica unda seismica.Poti construi toata viata o relatie, te poti dedica ei cu fidelitate, sacrifici tot ce poti, tot ce ai pentru rezistenta ei dar, daca nu sapi o fundatie solida anterior ridicarii cladirii te lupti in van sa ridici o constructie solida.Se surpa cand nici nu te astepti si pe ruine niciodata nu vei putea recladi daca faci iar totul superficial, doar de la suprafata. O relatie se construieste in profunzime, plecand din interior, acolo este baza, solidul, pe care poti construi fara teama de surpare.Cand o relatie se construieste din interior intotdeauna acolo, la loc de cinste va sta „ fi".

Simple observatii

Pe cand ma ridicasem o tara din pozitia de " patru labe" spre..."in sus", am inteles ca-i mult mai buna vederea mai de sus decat aia de pas-pas. Ai mei radeau de " clatineala" mea, de-atunci merg un pic saltat si mai am si nasul carn de zic tot ai mei, ca cine altcineva, ca mi-l tin o tara pe sus. Eu nu cred si-am tot incercat sa le explic ca, datorita faptului ca e carn asa pare dar nu e! Se inseala m`nealor neamurile, care va sa zica in a constata asta ba ma compara cu o capra raioasa care-si tine coada pe sus. Rautacioasa comparatie as zice dar, de...te pui cu ele, unchi, matusi...si ce-o mai fi p`acolo ca e neamu` mare dom`le! Eu una ma consider doar bleaga , deh.De multe ori m-am dat deoparte doar spre a le fi celor din jurul meu mai bine in simtiri. Pierzi binisor practicand sportul asta extrem fiind considerat nu bun ci prost. Parere total gresita. In fine, nu joc eu nici rolul bunului samaritean, da de unde!Consider doar ca este nevoia mea de armonie care, la unii este o necesitate cum la altii " a zdrobi" este ca a celor care-si sumeteca cracii nadragilor si se baga in chestiile alea speciale unde zdrobesc strugurii in obtinerea licorii bahiceMa uit atent in jurul meu. Observ, ascult, privesc, trag concluzii. Oamenii din jurul meu sunt oameni obisnuiti, cu frici, angoase, mici impliniri, multumiti sau inconstienti de traiul lor, impacati cu situatia existentiala. De obicei, o casa, o familie, unul, doi sau trei copiii, un servici, reprezinta pur si simplu implinirea vietii. Micile sau marile neajunsuri nu sunt nici mai mici nici mai mari decat ale celor din jurul lor asa ca... " trai nineaca" vorba Chiritei! Oricum cele mai mari nenorociri sunt ale tale desi este un mod egoist de a vedea lucrurile. Intotdeauna vor fi altii mai obiditi decat tine si mereu zic sa-mi dea Dumnezeu sanatate ca, restul trece.Probabil traiesc eu printre oameni prea normali. Mie una imi plac, asa, cu vaicarelile lor. Ii ascult, ii inveselesc uneori cand ii vad prea tristi sau incruntati. Ce sa fac? Nu suport tristetea!A darui un zambet ma costa atat de putin incat consider ca se merita cu prisosinta sa daruiesc mii de zambete daca, in felul acesta pot indeparta macar si o secunda de tristete.Sufletul meu are suficient!Portia de vitamine care intaresc sistemul imunitar uman se numeste simplu...IUBIRE.Iubirea vine din daruire, are un circuit de perpetuum mobile. Dai si primesti, si iar dai, pare sa se inmulteasca precum ciuperca aia chinezeasca.Un zambet, o imbratisare, o vorba. Atat de putin! Daca ai de ce sa nu dai din preaplinul tau si celor care au nevoie.Viata fiecaruia are un anumit curs, nu-l putem schimba, am inteles asta dar putem interveni, pe ici, pe colo macat in indulcirea lui. Asta se poate!Si se poate sa fim unii transmitatori si altii receptori in anume situatii. Sau putem fi pentru unii transmitatori si pentru unii receptori. Depinde cred de gradul de empatie, simpatie, rezonanta.

Complicat

Ani de zile traise cu ochii inchisi. Nu era omul beznelor dar preferase, pentru a-i fi comod sa se prefaca ca-i sunt inchisi sau poate ca-i fusese frica sa vada lumina desi ii iubea culoarea.
Stransese totul cu grija, era meticulos si atent la cel mai mic semn, isi crease insa, din comoditate, zic iar probabil o lume dupa chipul si asemanarea lui desi nu era nici moale si nici nepasator la trairile vietii. Le iubea cum iubea si viata dar preferase asa. Iubise, o forma de iubire, una din miile pe care le are iubirea si fusese tradat. Nu uita, formarea lui interioara nu permitea uitarea dar preferase sa renunte la a se mai gandi la iertare continuand sa traiasca alaturi de ea din dorinta de a avea un loc al lui, unul stabil, un „ acasa” unde se putea odihni ori de cate ori il oboseau prea multele drumuri. Isi dorise un „ acasa”, la urma urmei cine nu-si doreste un „ acasa” unde sa fie el cu el, unde sa-si scoata armura de peste zi si sa ramana vulnerabil si sa-i placa vulnerabilitatea.
Aparent exista liniste intr-un asemenea loc, ajungi la un moment dat sa ignori total prezenta celuilalt, nu te implici decat in problemele generale legate de bunul mers al acelui „ acasa” dar, din comoditate preferi sa lasi totul asa si sa-ti duci existenta mai departe, banal, fara culoare. Pur si simplu supravietuiesti sub acelasi acoperis, in acelasi pat chiar, facand sumedenie de compromisuri. Niciodata unul nu este suficient cand alegi un asemenea drum, el atrage mereu altele si altele. Orbecai prin viata, iti risipesti fara rost energia cautand impliniri. Poate ca nu esti tu cel mai vinovat de asta ci celalalt care, vinovat facandu-se de tradare alege sa fie de acord cu conditiile impuse, intr-un fel doar pentru a pastra ceva aparent sau poate fi si pentru celalalt nevoia de „ acasa”, indiferent de conditii. Fragila constructie dar poate dura ani intregi cand la baza ei se afla nepasarea.
Cauti impliniri care, cum e si normal le astepti din alte directii. Fara impliniri omul nu poate supravietui. Hrana sufletului este mult mai importanta decat hrana trupului. Greva foamei sufletului nu se poate!
Cautarea implinirii pentru el nu semana cu zborul din floare in floare. Nu era genul. Avusese, in decursul vietii doar doua-trei relatii, de lunga durata. Era statornic si nu trada. Ura tradarea.
Putin vorbaret, mai ales cand venea vorba de viata lui personala, incomod intr-un fel. Merita insa sa fie iubit, avea toate atuurile omului care merita sa fie fericit doar ca trebuia sa ai rabdare sa-l desfaci de armura si sa ajungi la miez, acel miez vulnerabil, calduros, emanand de lumina si iubire.
Renuntarea la lupta inseamna a trai plat.
Cand insa cerul se deschide, cand te trezesti cu cheia spre fericire in mana, cand vezi culoarea azurie a sperantei, „ acasa” nu mai este locul acela in care traiai banal, linistit ci „acasa” linistitor si cald este acolo unde este iubirea.