Racul meu

Ma lovise tacerea lui. Of! Tare mai durea. Femeilor le place sa vorbeasca, imi place si mie, nu fac exceptie de la regula si-mi place si sa fiu ascultata dar el prea tacea si asculta.
Dar, totodata nu puteam renunta, ma facea sa traiesc la limita simturilor. Descoperisem o alta lume.Il iubeam asa, cu defectele lui. Nici prea vorbaret, nici prea darnic, nici prea mincinos. Avea si n-avea. Nu cred ca era mai altfel decat restul barbatilor, poate dar imi placea ca era al meu. Si pentru asta eram sigura ca era special altfel n-ar fi reusit sa se strecoare cu atata usurinta acolo unde nu se strecurase nimeni, niciodata pe de-a-ntregul, adica pana la esenta mea. El reusise, simplu asa cum facea sa fie totul in jurul meu. O bila alba deci.
Si nu stiu cum reusea dar toate intalnirile cu el erau fascinante si ma facea sa simt si sa traiesc la maxim.Il asteptam cu infrigurare dornica sa vad ce-mi mai oferea si de acea data. Mereu nou, mereu dezvaluia cate ceva din firea lui inchisa de rac.
Se schimbase si el insa desi nu reuseam sa-l fac sa vorbeasca despre el vorbea despre orice altceva cu nonsalanta, radea intr-un mod aparte si ma facea fericita.Era tot ce conta.
Pe de alta parte, misterul pe care-l pastra asupra vietii lui ma incita sa vreau sa-l descopar, incet, cu rabdare..si aveam slava domnului, destula. Sa nu-l sperii, sa nu se inchida in carapacea lui de unde reusisem sa-l fac sa scoata nasul.
Poate mai multa incredere in puterile lui nu i-ar fi stricat dar pentru asta trebuia sa lupt, sa-i intiparesc in subconstient faptul ca poate, ca stie, ca e perfect cel putin pentru mine.
Il iubeam pentru toate astea si poate pentru tot ce inca nu stiam despre el dar aveam sa descopar pe parcursul evolutiei noastre.
Il iubesc cand incearca sa ma faca geloasa doar pentru a vedea daca am simtul proprietatii. Si eu il revendicam cu incantare.Ma inebuneste cand ma intreaba daca-l iubesc. Ii spun ca da si nu-i ajunge, vrea iar si iar sa-i demonstrez ca spun adevarul. Si-i demonstrez fara sa ma plictiseasca aceasta demonstratie atat de placuta.E perfect dar nu crede.
ÎI iubesc cand ma incurajeaza sa merg inainte, cand incearca sa ma convinga ca sunt frumoasa si desteapta.
Il iubesc pentru ca ma echilibreaza, pentru ca aduce armonie in jurul meu. Face ca totul sa capete alte conotatii, schimba atat de usor realitatea si-mi da siguranta.
Il iubesc pentru ca este barbatul meu, cel ales de mine, pentru mine. Cel care se pliaza perfect pe sufletul meu si-mi acopera toate nevoile.
Il iubesc pentru ca-i caut apropierea si caldura ce-o emana ma fascineaza.
Il iubesc simplu si inalt, simplu si firesc pentru cã este el, alesul meu drag.
Il iubesc si-mi ajunge asta desi nu-mi ajunge niciodata timpul sa-i spun asta.
Il iubesc pentru tandretea lui, pentru finetea simturilor lui, pentru ochii curiosi carora nu le scapa nimic.
Il iubesc pentru mintea sclipitoare, nu uita niciodata nimic, nu iarta nimic si-l iubesc si pentru asta. Nu incerc sa-l schimb. Nu l-as mai iubi dacã n-ar fi asa!
Il iubesc pentru ca este foarte indragostit si-mi spune tot timpul iar eu sunt mandra cand pasesc alaturi de el, la egalitate pentru ca el crede in egalitatea dintre noi si-mi demonstreaza asta.
Il iubesc pe racul meu care se balaceste la dus mai rau ca o rata dar iese de acolo ferchezuit, cu freza perfect aranjata, mirosind a proaspat.
Il iubesc pentru chipul lui rotund, cu ochi adanci adumbriti de gene lungi, pentru pielea lui sidefie si mers de silfida.
Il iubesc ca pare nepamantean si ma minunez mereu de cate pot descoperi la el.
Il iubesc cu defectele si calitatile lui si nu l-as schimba pentru nimic in lume si-mi place stransoarea clestilor lui.