Uitări
În mintea mea bolnăvicioasă,oarecum,de-atâta încredere în oameni,tot găsesc motivaţii peste motivaţii la toate acţiunile lor,bune sau rele,la toate gândurile lor,sănătoase sau mai puţin sănătoase.Le acord circumstanţe atenuante tuturor şi încerc să mă pun în locul lor atunci când fac un gest sau emit un gând exprimat prin cuvinte. E cel mai greu a încerca să te strecori în mintea altuia şi să acţionezi ca el,nu ca tine spre a afla apoi,motivaţia gestului. Şi cei mai mari criminali au fost copii şi-au supt la sân de mamă,legănaţi de braţele ei.Pe undeva,trebuie să mai fi rămas ceva din acea căldură dăruită atunci de inima ei de mamă. N-ar trebui să judecăm la extreme pe nimeni şi cu atât mai rău să condamnăm sau să punem etichete cu preţ,ca la piaţă. E drept că normele U.E. le impun şi mai trebuie să conţonă şi date sigure şi totale despre produsul expus dar....să nu confundăm "marfa cu ambalajul" cum se spune. Etichetezi vei fi etichetat! Punând un preţ pe acţiunile oamenilor ţi se va pune un preţ şi ţie pe acţiunile tale şi,cred că toată lumea iese în pierdere! Câteodată faci un gest necontrolat sau,spui o vorbă negândită,dai aşa....cu piatra în baltă şi dacă cel stropit se băşică,vei primi un calificativ prost.Pe cel stropit îl indispune iar tu,te vei simţi ofensat. Parcă,mintea asta bolnăvicioasă de prea multă încredere în oameni,crede că asta se numeşte TOLERANŢĂ,nu? Da!Parcă aşa ceva. Uităm.Uneori cu bună ştiinţă,alteori intenţionat,alteori facem pe "niznaiu",să testăm reacţiile celor din jur.La ce anume,Dumnezeu ştie că ,pe mine testările mă transformă parcă în ceva ciudat care,musai trebuie băgat sub microscop şi studiat! Ce e foarte prost,dar,zic eu,meritat este că,tot prefacându-ne că uităm câte ceva,mintea noastră se blochează şi chiar uităm. Aşa se face că,de-a lungul istoriei omenirii,că asta e boală veche... am uitat să trăim frumos,în pace şi armonie până şi cu noi înşine. Aşa se face că am uitat să iubim necondiţionat şi frumos şi urât pentru că,nu-i aşa,toţi avem suflete? Aşa se face că am uitat că toţi avem aceste suflete şi le călcăm cu bocancii nepăsării noastre. Aşa se face că am uitat că nu trebzuie să ne jignim pentru că,la urma urmei,toţi facem parte din aceiaşi specie şi rasă. Cum îi zicea?A!Homo sapiens?Sau homo,homo sapiens?Na,că mintea mea bolnăvicioasă iar îmi joacă feste! Va trebui să inventăm un medicament pentru uitările noastre şi un altul pentru nepăsări.Va trebui să învăţăm să mergem,drept,să avem coloană vertebrală şi eu am încredere că vom reuşi. A naibi,minte bolnăvicioasă cum are ea încredere în oameni! O săptămână viitoare fără uitări vă doresc sau,măcar,cu aduceri aminte! Vă pup cu aceiaşi minte bolnăvicioasă care are încredere în oameni,ca mine,ca voi,ca noi toţi.
duminică, 30 martie 2008
vineri, 28 martie 2008
IUBIRE PERFECTA
Iubire perfectă
Toţi suntem într-o continuă goană după iubire,după sufletul pereche,după cineva care să ne înţeleagă şi care să ne fie alături şi când ne e rău nu doar când ne e bine.După cineva care să rezoneze cu sufletul nostru mai întâi şi apoi cu trupul nostru.Câţi însă ştim să căutăm o iubire perfectă?Câţi oare ştim să întreţinem o iubire perfectă?Ştim oare cum arată şi ce implică? După părerea mea şi ţinând cont de experienţa mea proprie aş defini iubirea perfectă,atât cât poate însemna "perfect"când e vorba de omenescul din noi. Sentimentul de devoţiune şi dăruire. Devoţiunea onorează şi trezeşte esenţa divină în celălalt. Dăruirea este plăcerea de a cultiva starea de bine în celălalt. "Exişti pentru şi întru dragoste.iubirea se cosmizează,simţi că Dumnezeu este cel care te iubeşte prin fiinţa iubită.Relaţia împlineşte idealul dragostei,devine o ocazie a graţiei şi a "binecuvântării divine" Nu încerca să-l schimbi,îl accepţi aşa cum este şi îl ajuţi prin propria ta prezenţă.Nu trebuie să uiţi că îl iubeşti tocmai pentru că te-ai îndrăgostit de el aşa cum era nu cum vrei tu să îl schimbi.Schimbându-l devine un străin pe care nu îl vei mai iubi. Respectă spaţiul celuilalt,nevoia de a fi împreună cu tine sau singur.Avem nevoie câteodată să fim singuri,doar cu noi,nu trebuie să ne sufocăm. "Satisfacţia satisfacerii partenerei/partenerului,întrece cu mult intensitatea propriului orgasm" "Dacă vrei să te simţi într-adevăr satisfăcut,ai grijă ca şi partenera/partenerul tau să se simtă la fel." De obicei ,şi nu e normal,ne abţinem de la a discuta despre ce şi cum simţim dintr-o ruşine de necunoaştere dar uităm că "a cunoaşte"înseamnă a vorbi,a întreba,a afla.Nimeni nu se naşte înţelept,murim şi nu căpătăm înţelepciune pentru că nu ştim cum să o aflăm iar din tăceri nu învăţăm nimic. Ne plângem de relaţii care nu se ridică la nivelul nostru de dorinţă dar,oare,ştim să dăruim dorinţa pentru a o primi?Ştim să oferim tandreţe?Ştim să îmbrăţişăm sufletul partenerului nostru? Ce căutăm?Ce dorim? Acum ,cu ajutorul tehnicii avem deschisă calea informaţiei.Ce ne reţine de nu găsim?De ce anume ne e frică?Ne e ruşine de trupurile noastre,de trăirile lui,de nevoile lui?Ne e ruşine să vorbim despre acestea toate cu partenerul?De ce? Iubirea e atât de frumoasă!Trăită plenar.Trăită rotund.
Toţi suntem într-o continuă goană după iubire,după sufletul pereche,după cineva care să ne înţeleagă şi care să ne fie alături şi când ne e rău nu doar când ne e bine.După cineva care să rezoneze cu sufletul nostru mai întâi şi apoi cu trupul nostru.Câţi însă ştim să căutăm o iubire perfectă?Câţi oare ştim să întreţinem o iubire perfectă?Ştim oare cum arată şi ce implică? După părerea mea şi ţinând cont de experienţa mea proprie aş defini iubirea perfectă,atât cât poate însemna "perfect"când e vorba de omenescul din noi. Sentimentul de devoţiune şi dăruire. Devoţiunea onorează şi trezeşte esenţa divină în celălalt. Dăruirea este plăcerea de a cultiva starea de bine în celălalt. "Exişti pentru şi întru dragoste.iubirea se cosmizează,simţi că Dumnezeu este cel care te iubeşte prin fiinţa iubită.Relaţia împlineşte idealul dragostei,devine o ocazie a graţiei şi a "binecuvântării divine" Nu încerca să-l schimbi,îl accepţi aşa cum este şi îl ajuţi prin propria ta prezenţă.Nu trebuie să uiţi că îl iubeşti tocmai pentru că te-ai îndrăgostit de el aşa cum era nu cum vrei tu să îl schimbi.Schimbându-l devine un străin pe care nu îl vei mai iubi. Respectă spaţiul celuilalt,nevoia de a fi împreună cu tine sau singur.Avem nevoie câteodată să fim singuri,doar cu noi,nu trebuie să ne sufocăm. "Satisfacţia satisfacerii partenerei/partenerului,întrece cu mult intensitatea propriului orgasm" "Dacă vrei să te simţi într-adevăr satisfăcut,ai grijă ca şi partenera/partenerul tau să se simtă la fel." De obicei ,şi nu e normal,ne abţinem de la a discuta despre ce şi cum simţim dintr-o ruşine de necunoaştere dar uităm că "a cunoaşte"înseamnă a vorbi,a întreba,a afla.Nimeni nu se naşte înţelept,murim şi nu căpătăm înţelepciune pentru că nu ştim cum să o aflăm iar din tăceri nu învăţăm nimic. Ne plângem de relaţii care nu se ridică la nivelul nostru de dorinţă dar,oare,ştim să dăruim dorinţa pentru a o primi?Ştim să oferim tandreţe?Ştim să îmbrăţişăm sufletul partenerului nostru? Ce căutăm?Ce dorim? Acum ,cu ajutorul tehnicii avem deschisă calea informaţiei.Ce ne reţine de nu găsim?De ce anume ne e frică?Ne e ruşine de trupurile noastre,de trăirile lui,de nevoile lui?Ne e ruşine să vorbim despre acestea toate cu partenerul?De ce? Iubirea e atât de frumoasă!Trăită plenar.Trăită rotund.
duminică, 23 martie 2008
A TRAI
A TRĂI
Conform unui DEX mai învechit: trai=viaţă,existenţă iar modul de a trăi=un ansamblu al condiţiilor materiale şi spirituale specifice vieţii unui grup social,unei societăţi. Am transformat "a trăi"în cu totul altceva.Nu mai are aceiaşi semnificaţie pe care o avea acum,să zicem,20 de ani în urmă.Cu fiecare generaţie ne îndepărtăm parcă de valoare şi trăim mai superficial.Pe repede şi nu reuşim să ne gustăm trăirea,numai există acea profunzime.În viaţa de zi cu zi ne lovim de zidurile neputinţei,în viaţa privată de zidurile nepăsării unui partener prea ocupat,ca şi noi de altfel de cotidian.Existenţele noastre sunt banale!Preocupate doar de partea fizică a vieţii. În rugăciunile mele zilnice mă rog pentru întoarcerea omului la originea spirituală,la căutarea căii spre sufletul credinţei.La a trăi plenar,profund,intens toate stările pe care IUBIREA lui Dumnezeu le aduce în viaţa noastră.Să încetinim şi să trăim cu mai multă intensitate spiritualitatea din noi! Nu zic că nu suntem credincioşi.Suntem,fiecare dintre noi,sau,mă rog,o parte,mergem la biserică,aprindem o lumânare,ne rugăm 5 minute,pupăm vreo 2-3 icoane şi plecăm.Oare asta e credinţa?Asta înseamnă să spui-"sunt credincios şi cred în Dumnezeu?"La atât se rezumă credinţa noastră? Eu asta văd!Se vede altfel în altă parte?În jurul meu se trăieşte repede,repede.Merg pe stradă şi văd feţe aplecate la pupuci,încruntate,cu gândul la cine ştie ce greutate,sau ură ,sau dorinţă de răzbunare.Omul numai merge drept,nu prea mai priveşte la minunea din jurul lui,la cer,la soare,la flori.Este cuprins parcă de teama de a întârzia mai mult asupra unui sentiment.Parcă ne e teamă de ele! Unde este iubirea?Ea are nevoie de timp,are nevoie de "a trăi" cu încetinitorul.să guste plăcerea de a trăi,să savuteze sentimentele,să le transforme.Avem nevoie să ne abandonăm iubirii aşa cum ne abandonam în braţele iubitului sau iubitei. Inima noastră are nevoie de preludiu,trebuie să se deschidă,pasională şi profundă în faţa trăirii iubirii,să se lase penetrată şi cuprinsă de o iubire profundă.Ar trebui să trăim ca şi când am face dragoste cu viaţa! Avem în noi nevoia asta,aproape inconştient,o căutăm. Un partener ideal,un suflet pereche,care să ne facă să trăim ceva ce nu putem defini dar ştim că dorim. Opreşte-te o clipă şi abandonează-te plăcerii vieţii! Trăieşte plenar în braţele iubitului sau iubitei! Lasă cotidianul să alunece pe lângă tine,nu te mai gândi cum va fi mâine mutra şefului sau,câţi bani mai ai în portofel. Uită de tine,trăieşte! Gustă.Gustă viaţa,gustă iubirea. Simte.Simte aromele,şoaptele. trăieşte starea de beatitudine pe care ţi-o crează abandonul. Deschide-ti inima şi las-o penetrată de iubire! Alungă-ţi temerile,fricile,angoasele,frustrările,neâmplini- rile. Se poate schimba totul în clipa când îngenunchiezi în faţa altarului iubirii şi îţi îndrepţi rugăciunile spre trăirea plăcerii abandonului. Eşti cuprins de fericire şi ea vindecă angoasele,temerile,fricile,frustrările. Transformă sufletul şi trupul,îl dezveleşte de ele şi te aduce gol în faţa lui Dumnezeu.Aşa cum suntem atunci când ne naştem!Creaţii ale Lui,pure,cu sufletul neted.Fără pliri în care se pot ascunde răutăţi. "Călătoria către inima lui Dumnezeu,reprezintă întotdeauna cheia eliberării,indiferent de sursa durerii noastre."
Conform unui DEX mai învechit: trai=viaţă,existenţă iar modul de a trăi=un ansamblu al condiţiilor materiale şi spirituale specifice vieţii unui grup social,unei societăţi. Am transformat "a trăi"în cu totul altceva.Nu mai are aceiaşi semnificaţie pe care o avea acum,să zicem,20 de ani în urmă.Cu fiecare generaţie ne îndepărtăm parcă de valoare şi trăim mai superficial.Pe repede şi nu reuşim să ne gustăm trăirea,numai există acea profunzime.În viaţa de zi cu zi ne lovim de zidurile neputinţei,în viaţa privată de zidurile nepăsării unui partener prea ocupat,ca şi noi de altfel de cotidian.Existenţele noastre sunt banale!Preocupate doar de partea fizică a vieţii. În rugăciunile mele zilnice mă rog pentru întoarcerea omului la originea spirituală,la căutarea căii spre sufletul credinţei.La a trăi plenar,profund,intens toate stările pe care IUBIREA lui Dumnezeu le aduce în viaţa noastră.Să încetinim şi să trăim cu mai multă intensitate spiritualitatea din noi! Nu zic că nu suntem credincioşi.Suntem,fiecare dintre noi,sau,mă rog,o parte,mergem la biserică,aprindem o lumânare,ne rugăm 5 minute,pupăm vreo 2-3 icoane şi plecăm.Oare asta e credinţa?Asta înseamnă să spui-"sunt credincios şi cred în Dumnezeu?"La atât se rezumă credinţa noastră? Eu asta văd!Se vede altfel în altă parte?În jurul meu se trăieşte repede,repede.Merg pe stradă şi văd feţe aplecate la pupuci,încruntate,cu gândul la cine ştie ce greutate,sau ură ,sau dorinţă de răzbunare.Omul numai merge drept,nu prea mai priveşte la minunea din jurul lui,la cer,la soare,la flori.Este cuprins parcă de teama de a întârzia mai mult asupra unui sentiment.Parcă ne e teamă de ele! Unde este iubirea?Ea are nevoie de timp,are nevoie de "a trăi" cu încetinitorul.să guste plăcerea de a trăi,să savuteze sentimentele,să le transforme.Avem nevoie să ne abandonăm iubirii aşa cum ne abandonam în braţele iubitului sau iubitei. Inima noastră are nevoie de preludiu,trebuie să se deschidă,pasională şi profundă în faţa trăirii iubirii,să se lase penetrată şi cuprinsă de o iubire profundă.Ar trebui să trăim ca şi când am face dragoste cu viaţa! Avem în noi nevoia asta,aproape inconştient,o căutăm. Un partener ideal,un suflet pereche,care să ne facă să trăim ceva ce nu putem defini dar ştim că dorim. Opreşte-te o clipă şi abandonează-te plăcerii vieţii! Trăieşte plenar în braţele iubitului sau iubitei! Lasă cotidianul să alunece pe lângă tine,nu te mai gândi cum va fi mâine mutra şefului sau,câţi bani mai ai în portofel. Uită de tine,trăieşte! Gustă.Gustă viaţa,gustă iubirea. Simte.Simte aromele,şoaptele. trăieşte starea de beatitudine pe care ţi-o crează abandonul. Deschide-ti inima şi las-o penetrată de iubire! Alungă-ţi temerile,fricile,angoasele,frustrările,neâmplini- rile. Se poate schimba totul în clipa când îngenunchiezi în faţa altarului iubirii şi îţi îndrepţi rugăciunile spre trăirea plăcerii abandonului. Eşti cuprins de fericire şi ea vindecă angoasele,temerile,fricile,frustrările. Transformă sufletul şi trupul,îl dezveleşte de ele şi te aduce gol în faţa lui Dumnezeu.Aşa cum suntem atunci când ne naştem!Creaţii ale Lui,pure,cu sufletul neted.Fără pliri în care se pot ascunde răutăţi. "Călătoria către inima lui Dumnezeu,reprezintă întotdeauna cheia eliberării,indiferent de sursa durerii noastre."
sâmbătă, 22 martie 2008
SUB SABIA LUI DAMOCLES
29 Martie ,1986-pf4
Severina_Ica_Tomiu
Timpul se frânge în clipe pe care noi le adunăm şi le transformăm în viaţă.Într-un început de cântec,suav ca o amintire plăcută a unei iubiri uitate parcă,zilele trec învălurite în timp.Timp frumos sau timp urât,timp cuminte sau timp zvârcolit !Am citit undeva,nu mai ştiu unde ,nici măcar nu mai ştiu când,am reţinut doar adevărul conţinut de acea frază referitor la iubire.Zicea aşa : »Se iubeau atât de mult încât,deşi erau doi în dragoste,nu erau decât unul în esenţă ;diferiţi dar..neseparaţi,numărul fusese ucis,fiecare era eul celuilalt ! »Povestea de dragoste pe care o veţi citi este o poveste fără timp,o poveste visată si,până la urmă o poveste dorită ,mereu povestea unui bărbat şi a unei femei veniţi din spaţii diferite,cu tradiţii diferite dar care,prin puterea iubirii au făcut ca spaţiul şi tradiţia să se împletească şi să le întregească viaţa.Sfidând timpul îmi voi începe cântecul de pasăre eliberată din colivie..timidă în încercarea de a zbura după ce ani şi ani a stat închisă în acea colivie.Fericită că,nu uitase să zboare.Pentru că,la urma urmei viaţa e ca un zbor cu parapanta,depinzi mereu de curenţii de aer dar şi de abilitatea de a trage de sfori în direcţia dorită sfidând aceşti curenţi,sau,cel puţin încercând să o faci.Mândră de noile ei aripi care tocmai îi fuseseră dăruite pentru că ,în sfârşit putea să se înalţe în lumea ei de sus.,printre stelele care o tot aşteptau de atâţia amar de ani !Călătoria ei abia începea ! »Cerul este numai al nostru,ca şi pământul pe care păşim,în urma altor paşi ;poţi sta la răscruce şi să întrebi drumul pe unde trece ?Şi-ţi va răspunde ;-prin inimă,prin carne şi prin suflet »Cei care vor citi aceste rânduri să ştie că nu este realitate 100%.Că povestea mea este,până la urmă doar o poveste.O căutare a identităţii a două persoane.Ce nu reuşeşte viaţa ,reuşeşte iubirea !Şi-aş mai spune doar atât : »Căile Domnului sunt întortocheate şi nu întotdeauna pe înţelesul nostru ! »
CAPITOLUL 1
.În noaptea aceea parcă cerul se sfârşea,tuna şi fulgera,străzile,şi ele pustii ,erau luminate de fulgerele rupte din înalţimi şi aruncate peste păcatele oamenilor,menite parcă să îi sperie şi să îi îndrepte cu faţa spre icoane în rugăciuni pioase.Ici colo,luminate, se puteau zări ,printre rafale,câte-o casă sau câte-un pom zdrenţuit de furtună.Se mai auzea în depărtare lătrat jalnic de câine speriat de urgie.În căsuţa de la numărul 53 era linişte.Pitită între nuci sclipea fulgerată.Pe geam o lumină tăcută aprindea întunericul din jur.Era micuţă,aproape că zicea-i că e o căsuţă de copil.Aparenţele înşeală,nu ştiu de ce dar,întotdeauna aparenţele înşeală !Păşind în interior constata-i că nu era adevărat,era chiar mare şi,extrem de bine aranjată.Covoare moi în care glezna se adâncea ,pufoase la atingerea tălpilor,măsuţe de sticlă,servicii fine de cafea,sticluţe cu tot felul de băuturi fine,flori în aranjamente cochete,draperii pluşate şi vălurite prinse în ciucuri aurii.Bun gust şi rafinament.Lampadarele ascunse în nişe aruncau o lumină difuză creând un aer de mister.Linişte.Se auzea doar ticăitul pendulei.Te aşteptai ca ,în momentul în care pendula avea să anunţe ora exactă totul să se risipească şi să te trezeşti afară,în ploaie.Ca şi când zâna buna dăruise un anume timp tuturor obiectelor şi la expirare o să
dispară.Singura urmă de prezenţa umană era un parfum suav.Undeva în lateral era o scară care ducea la etaj.Normal că,atunci când vezi o scară într-o încăpere să vrei să urci acea scara şi să vezi ce se află la capatul ei.De ce există dorinţa asta la vederea unei scări ? Scara era şi ea acoperită de aceleaşi covoare moi.În capătul scării un coridor cu multe uşi închise,una singură era întredeschisă .O dâră de lumină se strecura prin deschizătură , făcând un con pe covorul holului.În interior totul era alb şi auriu.Un imens pat acoperit de pături albe,închis ca un cuib de perdelele diafane ale unui baldachin.De jur împrejurul patului câteva blănuri de urs ,albe şi el îngheţau timpul şi-aşa oprit în tăcerea dormitorului,dorindu-ţi să te strecori parcă în aşternuturile călduroase.O măsuţă de toaletă încărcată cu nimicuri femeieşti întregeau atmosfera intimă a încăperii.Singurul indiciu al trecerii umane prin încăpere era urma aceluiaşi parfum suav care se simţea şi la parterul clădirii.La un moment dat,timpul a fugit gonit de suspinul unei femei.Da,în pat era o femeie,plângea tăcută ca şi scurgerea timpului.Probabil că a avut un moment de răzvrătire când s-a ridicat brusc în capul oaselor aruncând bucata de hârtie ţinută strâns în mână.
-Nu se poate !Cred ca visez !Nu poate fi adevărat !De ce ?De ce Doamne aşa ?Minte !Alexandru minte !
Începu să plângă.Lacrimile fierbinţi ardeau tenul palid al femeii.Ochii căutară scrisoarea aruncată,mâna o prinse cu înverşunare ,mâncând rândurile ei.
« Draga mea.Îmi pare rău că trebuie să recurg la mijlocul ăsta infect,dar,n-aş fi putut niciodată să-ţi spun altfel adevărul.Nu te-am iubit niciodată.În toţi aceşti 3 ani m-am prefăcut.De fapt,am iubit averea ta.Eşti frumoasă,avantajul meu,eşti perfectă dar,nu eşti femeia visurilor mele,mi-am dat seama că nu mă mai pot preface.Într-o zi îmi vei mulţumi pentru ce fac eu azi,e dovada că ,deşi nu te-am iubit,te respect,îţi respect sensibilitatea.Am realizat asta abia când m-am îndrăgostit cu adevărat.Doare.Nu am ştiut.Îmi pare rău.Am plecat la femeia pe care o iubesc.Să nu mă cauţi.Eşti liberă.Totul îţi aparţine aşa cum ţi-a aparţinut întotdeauna.Am anulat toate actele prin care te deposedam de averea lăsată de părinţii tăi.În mişelia mea,nu am putut merge totuşi până la capăt.Adio şi iartă-mă,dacă poţi !-Alexandru »
Aici se încheiau rândurile.Femeia încetă să plângă.Îşi şterse faţa cu mâneca halatului şi rămase privind în gol.Bântuia cu privirea încăperea
analizând parcă fiecare detaliu în parte,căutând repere în timp.Era frumoasă.Părul negru,lung o învăluia sporindu-i albeaţa tenului.Ochii umbriţi de gene lungi străluceau de lacrimi,făcând ca verdele din irişi să înflorească în primăveri întârzâiate.Ascundeau în ei patimi neştiute,taine nedescoperite.Nu era aşa înaltă.Frumos alcătuită,i se întrezărea forma corpului prin halatul de mătase pe care şi-l tot strângea în jurul taliei.Se citea în toată făptura ei ,suferinţa.Să tot fi avut vreo 25 de ani.Stătea singură în colivia ei de aur şi plângea.Nu ar fi normal la vârsta ei să fi strâns atâta suferinţă şi totuşi,era învăluită în suferinţă.Părăsită,nu îţi vine să crezi că la 25 de ani poţi fi părăsită de un bărbat pe care îl iubeai şi cu care erai fericită !Poate că nu fusese fericită,oricum nu ştia acum să-şi răspundă la întrebarea asta,altele mai presante îi înebuneau mintea.Şi el,marele el din viaţa ei,să afirme că nu o iubise niciodată !
Se numea Minodora,se trăgea dintr-o veche familie de mici burghezi.Crescută la o mănăstire de maici rămăsese orfană de pe la 15 ani,când părinţii ei avuseseră un accident de maşină.Toată averea rămasă fusese păstrată de stareţa mănăstirii urmând ca la împlinirea vârstei de 18 ani,în urma căsătoriei aranjate deja de către părinţi,să intre în posesia ei.Pe Alexandru îl cunoscuse prima oară la un bal.Nu unul oarecare ci, primul ei bal.Se îndrăgostise imediat.Îl visase săptămâni în şir.Nu ştiuse atunci că era sortită lui de către părinţi printr-o înţelegere pecetluită cu ani in urmă din cauza unei afaceri prost contabilizată de către tatăl ei.Afacerea se redresase în cele din urmă dar actele cu înţelegerea căsătoriei nu putuseră fi anulate.Într-o dimineaţă se trezise cu el acasă cerând-o oficial în căsătorie.Trecuse aproape ireal prin toate pregătirile de nuntă.Totul parcă într-un vis din care se trezise femeie măritată.Se considera foarte fericită alături de Alexandru,înalt,frumos,stilat,cu 10 ani mai în vârstă decât ea,cu anume înclinaţii spre frumos şi mai ales,adeptul unui stil foarte manierat.Minodora era foarte îndrăgostită de el.Gata oricând să îi îndeplinească şi cele mai mici capricii,trăind doar pentru el.Construise pentru iubirea lor o colivie de aur,se înconjurase de iubirea pentru el,ignorase totul în jurul ei,totul până acum când primise scrisoarea de la el.După ce se mai calmă îşi sună mătuşa,singura rudă apropiată pe care o avea şi
o rugă să îi facă o vizită urgentă.În aşteptarea mătuşii,îşi chemă toţi servitorii mirându-se singură de tăria de care putea să dea dovadă,ea,fragila Minodora,cea care nu mişca un deget fără aprobarea celor din jurul ei ?Nu-i venea să creadă că putea hotărâ singură ce avea să facă cu viaţa ei !
-Dragii mei,îmi pare rău dar,va trebui să renunţ la serviciile voastre,vă voi plăti şi salariile pe luna următoare şi aveţi dreptul să cereţi din această casă un obiect,oricare ar fi el fară cele câteva care ,au aparţinut părinţilor mei .Îl cedez cu plăcere pentru a compensa într-o oarecare măsură devotamentul vostru.Feţele celor 3 servitori se întristară.Se obişnuiseră cu « coniţa »blândă şi bună cu ei.Îi considerase mereu ca făcând parte din familie.Nu se sfia să pună mâna să ajute ,o făcea cu plăcere,fusese educată să ştie să se gospodărească,să ştie să întreţină o casă.Reţetele secrete ale măicuţelor uimiseră bucătăreasa cât şi îndemânarea Minodorei în arta culinară.Curănd îşi făcu apariţia şi mătuşa ei.
-Ce s-a întâmplat,îngeraşul meu ?-grijulie,ocrotitoare o considera ca pe copilul pe care ea,fata bătrână nu îl avusese niciodată şi pe care sora ei.,atunci în urma accidentului i-l făcuse cadou.
-Nu s-a întamplat nimic mătuşă Corina nimic decât că...-lacrimile îi înecară cuvintele,îşi şterse iute cu mâneca halatului faţa şi ridicându-şi semeaţă capul continuă-Alexandru m-a părăsit iar eu,vreau să plec departe,în lume.
-Unde să pleci ?Cum te-a părăsit ?De ce ?
-Mătuşă dragă,de-aş şti mi-aş răspunde singură la aceste întrebări.Uite,citeşte singură scrisoarea.-îi întinse scrisoarea şi se aşeză tăcută pe marginea sofalei tot mototolind o batistă,încercând să îşi oprească tremurul mâinilor.Pe parcurs ce citea,faţa mătuşii îşi schimba grimasele trecând cu uşurinţă de la lacrimă la încruntare,de la nepăsare,la furie,spre final izbucnii nervoasă :
-Ştiam eu !Am zis întotdeauna că e un şarlatan !I-am zis eu lu’tactu,ptui ptui-scuipă în sân-că familia lor toată de-a fir a păr nu îmi inspiră încredere,da..ţi-ai găsit !Şi săraca maică-ta,soră-mea,Dumnezeu s-o aibă în pacea Lui, i-a zis da,el,nu şi nu,că noi nu ştim să…hmmm,apreciem valorile umane.Că noi,hmm,suflete de femei,ce ştim noi ?Iată că s-a dovedit acum că el s-a înşelat,nu noi !
-Nu mătuşică !Nu.Tata nu s-a înşelat.Alexandru minte.Nu ştiu de ce minte,probabil într-o zi voi afla,deocamdată nu ştiu şi vreau să plec.Am dat liber servitorilor.Casa o să o vindem.S-a făcut pentru noi.Deşi,cred că părinţii mei nu ar merita asta !Ne mai fi fiind împreună cu Alexandru nu ştiu dacă mai pot locui aici ! Restul lucrurile de valoare care or să mai rămână le duc la maica stareţă Teofana,la mănăstire.O parte din banii pe casă îi voi dona mănăstirii,restul şi cu ce mai am în bancă îi voi folosi personal.Plec în călătorie,vreau să văd lumea şi apoi…
-Şi-apoi ?Ce ai să faci ?
-Pentru mine nu mai există apoi există doar acum.
-De ce vorbeşti aşa ?Nu trebuie să te gândeşti la prostii !
-Nici nu mă gândesc la prostii.O !Mătuşică nu trebuie să îţi fie frică,nepoata ta preferată,unica ta nepoată nu se gândeşte la moarte.Am 25 de ani !Mai am mult de trăit pe acest pământ.Mai am greşeli de făcut în drumul meu spre înainte.Le voi face aşa cum îmi este hotărât de destin.Nu eu trebuie să îmi curm viaţa.Bunul Dumnezeu hotărăşte asta !E dreptul Lui !Am crezut că sunt o femeie fericită.S-a dovedit acum că fericirea se poate nărui în secunde.Că tot ce clădeşti cu trudă zilnică se surpă ca un joc de cărţi,la cea mai mică adiere.Se împrăştie totul în mii de fărâme care nu mai pot fi alcătuite aievea.Vreau să colind prin lume.Vreau să uit !
-Ai să poţi uita ?
-Sigur nu !Cel puţin,îmi dau silinţa,nu ?
-Şi dacă,Alexandru nu te-a minţit ?
-Paguba e a lui.Dacă m-a minţit înseamnă că a fost un actor perfect.Nu am simţit.Nu mai ştiu.Vreau să fiu tare,vreau să,sunt atât de goală,mătuşică,atât de pustiită !-se aruncă in braţele ei plângând cu furie.Deja plânsul ei era furie.Se simţea umilită.
-Gata..fetiţo !Gata,linişteşte-te.Lacrimile uşurează dar,nu rezolvă nimic.În lacrimi nu afli niciodată adevărul vieţii.
-Ştiu.Aşa îmi spunea şi maica Evdochia ştii…cea care m-a crescut,acolo la maicuţe după ce s-a prăpădit mama dar,nu pot fără ele,simt acum că parcă sunt plămădită doar din lacrimi şi parcă mă scurg,de n-o să mai rămână nimic din Minodora !
-Va trebui să poţi.Călătoria e o soluţie bună dar,te rog,ai grijă.Eşti foarte vulnerabilă acum.Eşti frumoasă.Ai grijă de tine.Oamenii sunt răi.Nu ai experienţă.Tu ai trăit toată viaţa ta de până acum închisă în cercuri existenţiale,având pe lângă tine,în mod constant aceiaşi oameni,pe care,cu timpul ai învăţat să ii cunoşti.Lumea nu este alcătuită după aceste tipare.Ai grijă,promiţi ?
-O sa am.Îţi promit.Am să îţi scriu cât de des am să pot…
-Ba să incerci domnişoară să şi poţi.Şi ?Încotr-o ?
-O bucată de vreme mă voi opri în Capitală.Am o prietenă acolo,am fost colege la măicuţe.Şi,după ce m-am măritat a fost singura cu care am ţinut legătura.Va fi încântată.De mult mă tot invita pe la ea..
-Şi ?Când vrei să pleci ?
-Mâine dimineaţă.Ce să-ţi fac ?Îţi rămâne sarcina să te ocupi de tot ce-i aici.Mie îmi trimiţi banii.Îţi las o listă cu ce trebuie trimis la mănăstire şi cu ce să dai servitorilor.Le-am promis că pot să îşi ia ce vor de aici.Mai puţin din obiectele care au aparţinut părinţilor mei.Tu le cunoşti,vreau să rămână la păstare cu sfiinţenie,sunt singurele amintiri care le am de la ei.
-Cum vrei tu..îngeraş.Lumea de pe aici..hmm,o să c-am bârfească,să şti !
-Lumea nu ştie nimic din ce s-a petrecut aici.Servitorii nu ştiu nimic.Dumneata eşti singura care cunoaşte faptele.Minte.Zi-le că am plecat.Că m-am mutat la,ştiu eu ?În China de exemplu !N-o să vină niciunul dintre ei să se intereseze dacă eu am plecat sau nu în China.Nu sunt eu centrul universului.Se vor fi plictisind la un moment dat de bârfă şi mă vor lăsa în pace.Sincer ?Nici nu mă interesează.Atâta timp cât mă pierd prin lume,departe de casa care îmi produce acum atâta durere,pot spune tot ce le trece prin cap !Voi pleca dimineaţă la Bucureşti.Poţi rămâne cu mine în seara asta ?Nu ştiu dacă voi fi atât de vitează ca să trec de prima noapte când ştiu că Alexandru nu o să mai vină acasă,de nicăieri,aşa cum o făcea mereu !Nu mai am ce să aştept şi,nici pe cine !Se consideră asta un capitol încheiat din existenta mea ?E semn că va trebui să merg mai departe pe drumul vieţii şi să primesc tot ce îmi scrie în destin ?Tu ai mai multa experienţă mătuşică.Învaţă-mă ce să fac ?!
-De-aş şti dulceaţă ! Da,nu ştiu !Orice sfat dat acum e unul prost.Vei reacţiona sub impulsul momentului.Nu trebuie să te orientezi atunci când pierzi direcţia !Lasă ca lucrurile să se sedimenteze.Să percepi situaţia din alt unghi.Abia atunci vei şti să iei o decizie corectă.Şi legată de viaţa ta şi de ce vei face mai târziu cu Alexandru !
-Cu Alexandru ?Nu voi face nimic !A ales să plece ?A plecat !Nu pot să mă căciulesc în faţa unei iubiri care,aşa cum a zis,nu a existat niciodată !Nu accept să trăiesc din firimituri !Ori totul,ori nimic !Nu exista cale de mijloc !
-Vezi ?Exact despre asta vorbeam mai devreme.Acţionezi sub impulsul dat de situaţia prezentă.Nu dramatiza.Faptul că Alexandru a ales să plece nu înseamnă că,evoluţia umană s-a oprit odată cu plecarea lui !Poate că nici nu a meritat iubirea ta !Ştiu că nu se cântăreşte ,că nu se vinde la tarabă şi se dă la kg.Cât dai tu,dau şi eu !Ce sec suna !Puişor,noi aici discutam despre iubire ?Hahaha !Hai că am înebunit !Tu şti că la capitolul ăsta nu am excelat niciodată.Că întotdeauna m-am orientat prost !N-am fost fericită decât mici fărâme din existenţa mea.Aşa am ales,poate !Acum ?Sunt prea bătrână ca să mai visez la iubire !Nu ştiu ce sfat îţi poate da o coajă ca mine ?
-Deja mi-ai dat !Prea multe şi,nu esti o coajă.Ai 50 de ani.Frumoasă.Deşteaptă.Va veni cel ce îţi va picta viaţa în roz,ai să vezi !
-Etete,unde era suportera mea !Nu degeaba eşti tu nepoata mea favorită !
-Unica !Păi,ce să spui şi tu,dacă nu ai alta,te mulţumeşti şi cu mine,asta e !
-Până una alta,îngeraşul meu,noaptea e un bun sfătuitor !
-Aşa să fie !Am sunat-o pe Sofia să îi spun că mâine ajung la ea.Nu se poate descrie în cuvinte ce a fost la gura ei !Mă voi înveseli.Poţi fi sigură de asta !Maica Evdochia zicea odată că,tristeţile au alt impact asupra tinereţii,decât asupra maturităţii.Să sperăm că avea dreptate !
-Poţi fi sigură de asta îngeraşul meu.La maturitate o chestie de-asta,m-ar fi doborât cu siguranţa la pământ !Singuratatea e ,lasă,nu trebuie să şti tu cum e singurătatea !
-Noapte bună mătuşică !
-Noapte bună îngeraş !
Nu prea s-a dovedit a fi bună.Minodora a plâns cu nasul în aşternuturi până spre dimineaţă când a adormit frântă de oboseală.S-a trezit cu ochii umflaţi şi roşii.Se sperie când se privi în oglindă.S-a remontat însă cu un duş fierbinte multă pudră şi machiaj.Făceau minuni asemenea tratamente asupra unei feţe de femeie plânsă până spre dimineaţă.Nu trebuia să o certe mătuşa că a plâns.Se vroia tare şi decisă să o ia de la capăt.Chiar dacă nu o dorea,dorea doar să fugă,să se ascundă de ochii lumii o vreme.Ştia că fuga nu era o soluţie dar,lupta şi ea cu ce putea.
29 Martie ,1986-pf4
Severina_Ica_Tomiu
Timpul se frânge în clipe pe care noi le adunăm şi le transformăm în viaţă.Într-un început de cântec,suav ca o amintire plăcută a unei iubiri uitate parcă,zilele trec învălurite în timp.Timp frumos sau timp urât,timp cuminte sau timp zvârcolit !Am citit undeva,nu mai ştiu unde ,nici măcar nu mai ştiu când,am reţinut doar adevărul conţinut de acea frază referitor la iubire.Zicea aşa : »Se iubeau atât de mult încât,deşi erau doi în dragoste,nu erau decât unul în esenţă ;diferiţi dar..neseparaţi,numărul fusese ucis,fiecare era eul celuilalt ! »Povestea de dragoste pe care o veţi citi este o poveste fără timp,o poveste visată si,până la urmă o poveste dorită ,mereu povestea unui bărbat şi a unei femei veniţi din spaţii diferite,cu tradiţii diferite dar care,prin puterea iubirii au făcut ca spaţiul şi tradiţia să se împletească şi să le întregească viaţa.Sfidând timpul îmi voi începe cântecul de pasăre eliberată din colivie..timidă în încercarea de a zbura după ce ani şi ani a stat închisă în acea colivie.Fericită că,nu uitase să zboare.Pentru că,la urma urmei viaţa e ca un zbor cu parapanta,depinzi mereu de curenţii de aer dar şi de abilitatea de a trage de sfori în direcţia dorită sfidând aceşti curenţi,sau,cel puţin încercând să o faci.Mândră de noile ei aripi care tocmai îi fuseseră dăruite pentru că ,în sfârşit putea să se înalţe în lumea ei de sus.,printre stelele care o tot aşteptau de atâţia amar de ani !Călătoria ei abia începea ! »Cerul este numai al nostru,ca şi pământul pe care păşim,în urma altor paşi ;poţi sta la răscruce şi să întrebi drumul pe unde trece ?Şi-ţi va răspunde ;-prin inimă,prin carne şi prin suflet »Cei care vor citi aceste rânduri să ştie că nu este realitate 100%.Că povestea mea este,până la urmă doar o poveste.O căutare a identităţii a două persoane.Ce nu reuşeşte viaţa ,reuşeşte iubirea !Şi-aş mai spune doar atât : »Căile Domnului sunt întortocheate şi nu întotdeauna pe înţelesul nostru ! »
CAPITOLUL 1
.În noaptea aceea parcă cerul se sfârşea,tuna şi fulgera,străzile,şi ele pustii ,erau luminate de fulgerele rupte din înalţimi şi aruncate peste păcatele oamenilor,menite parcă să îi sperie şi să îi îndrepte cu faţa spre icoane în rugăciuni pioase.Ici colo,luminate, se puteau zări ,printre rafale,câte-o casă sau câte-un pom zdrenţuit de furtună.Se mai auzea în depărtare lătrat jalnic de câine speriat de urgie.În căsuţa de la numărul 53 era linişte.Pitită între nuci sclipea fulgerată.Pe geam o lumină tăcută aprindea întunericul din jur.Era micuţă,aproape că zicea-i că e o căsuţă de copil.Aparenţele înşeală,nu ştiu de ce dar,întotdeauna aparenţele înşeală !Păşind în interior constata-i că nu era adevărat,era chiar mare şi,extrem de bine aranjată.Covoare moi în care glezna se adâncea ,pufoase la atingerea tălpilor,măsuţe de sticlă,servicii fine de cafea,sticluţe cu tot felul de băuturi fine,flori în aranjamente cochete,draperii pluşate şi vălurite prinse în ciucuri aurii.Bun gust şi rafinament.Lampadarele ascunse în nişe aruncau o lumină difuză creând un aer de mister.Linişte.Se auzea doar ticăitul pendulei.Te aşteptai ca ,în momentul în care pendula avea să anunţe ora exactă totul să se risipească şi să te trezeşti afară,în ploaie.Ca şi când zâna buna dăruise un anume timp tuturor obiectelor şi la expirare o să
dispară.Singura urmă de prezenţa umană era un parfum suav.Undeva în lateral era o scară care ducea la etaj.Normal că,atunci când vezi o scară într-o încăpere să vrei să urci acea scara şi să vezi ce se află la capatul ei.De ce există dorinţa asta la vederea unei scări ? Scara era şi ea acoperită de aceleaşi covoare moi.În capătul scării un coridor cu multe uşi închise,una singură era întredeschisă .O dâră de lumină se strecura prin deschizătură , făcând un con pe covorul holului.În interior totul era alb şi auriu.Un imens pat acoperit de pături albe,închis ca un cuib de perdelele diafane ale unui baldachin.De jur împrejurul patului câteva blănuri de urs ,albe şi el îngheţau timpul şi-aşa oprit în tăcerea dormitorului,dorindu-ţi să te strecori parcă în aşternuturile călduroase.O măsuţă de toaletă încărcată cu nimicuri femeieşti întregeau atmosfera intimă a încăperii.Singurul indiciu al trecerii umane prin încăpere era urma aceluiaşi parfum suav care se simţea şi la parterul clădirii.La un moment dat,timpul a fugit gonit de suspinul unei femei.Da,în pat era o femeie,plângea tăcută ca şi scurgerea timpului.Probabil că a avut un moment de răzvrătire când s-a ridicat brusc în capul oaselor aruncând bucata de hârtie ţinută strâns în mână.
-Nu se poate !Cred ca visez !Nu poate fi adevărat !De ce ?De ce Doamne aşa ?Minte !Alexandru minte !
Începu să plângă.Lacrimile fierbinţi ardeau tenul palid al femeii.Ochii căutară scrisoarea aruncată,mâna o prinse cu înverşunare ,mâncând rândurile ei.
« Draga mea.Îmi pare rău că trebuie să recurg la mijlocul ăsta infect,dar,n-aş fi putut niciodată să-ţi spun altfel adevărul.Nu te-am iubit niciodată.În toţi aceşti 3 ani m-am prefăcut.De fapt,am iubit averea ta.Eşti frumoasă,avantajul meu,eşti perfectă dar,nu eşti femeia visurilor mele,mi-am dat seama că nu mă mai pot preface.Într-o zi îmi vei mulţumi pentru ce fac eu azi,e dovada că ,deşi nu te-am iubit,te respect,îţi respect sensibilitatea.Am realizat asta abia când m-am îndrăgostit cu adevărat.Doare.Nu am ştiut.Îmi pare rău.Am plecat la femeia pe care o iubesc.Să nu mă cauţi.Eşti liberă.Totul îţi aparţine aşa cum ţi-a aparţinut întotdeauna.Am anulat toate actele prin care te deposedam de averea lăsată de părinţii tăi.În mişelia mea,nu am putut merge totuşi până la capăt.Adio şi iartă-mă,dacă poţi !-Alexandru »
Aici se încheiau rândurile.Femeia încetă să plângă.Îşi şterse faţa cu mâneca halatului şi rămase privind în gol.Bântuia cu privirea încăperea
analizând parcă fiecare detaliu în parte,căutând repere în timp.Era frumoasă.Părul negru,lung o învăluia sporindu-i albeaţa tenului.Ochii umbriţi de gene lungi străluceau de lacrimi,făcând ca verdele din irişi să înflorească în primăveri întârzâiate.Ascundeau în ei patimi neştiute,taine nedescoperite.Nu era aşa înaltă.Frumos alcătuită,i se întrezărea forma corpului prin halatul de mătase pe care şi-l tot strângea în jurul taliei.Se citea în toată făptura ei ,suferinţa.Să tot fi avut vreo 25 de ani.Stătea singură în colivia ei de aur şi plângea.Nu ar fi normal la vârsta ei să fi strâns atâta suferinţă şi totuşi,era învăluită în suferinţă.Părăsită,nu îţi vine să crezi că la 25 de ani poţi fi părăsită de un bărbat pe care îl iubeai şi cu care erai fericită !Poate că nu fusese fericită,oricum nu ştia acum să-şi răspundă la întrebarea asta,altele mai presante îi înebuneau mintea.Şi el,marele el din viaţa ei,să afirme că nu o iubise niciodată !
Se numea Minodora,se trăgea dintr-o veche familie de mici burghezi.Crescută la o mănăstire de maici rămăsese orfană de pe la 15 ani,când părinţii ei avuseseră un accident de maşină.Toată averea rămasă fusese păstrată de stareţa mănăstirii urmând ca la împlinirea vârstei de 18 ani,în urma căsătoriei aranjate deja de către părinţi,să intre în posesia ei.Pe Alexandru îl cunoscuse prima oară la un bal.Nu unul oarecare ci, primul ei bal.Se îndrăgostise imediat.Îl visase săptămâni în şir.Nu ştiuse atunci că era sortită lui de către părinţi printr-o înţelegere pecetluită cu ani in urmă din cauza unei afaceri prost contabilizată de către tatăl ei.Afacerea se redresase în cele din urmă dar actele cu înţelegerea căsătoriei nu putuseră fi anulate.Într-o dimineaţă se trezise cu el acasă cerând-o oficial în căsătorie.Trecuse aproape ireal prin toate pregătirile de nuntă.Totul parcă într-un vis din care se trezise femeie măritată.Se considera foarte fericită alături de Alexandru,înalt,frumos,stilat,cu 10 ani mai în vârstă decât ea,cu anume înclinaţii spre frumos şi mai ales,adeptul unui stil foarte manierat.Minodora era foarte îndrăgostită de el.Gata oricând să îi îndeplinească şi cele mai mici capricii,trăind doar pentru el.Construise pentru iubirea lor o colivie de aur,se înconjurase de iubirea pentru el,ignorase totul în jurul ei,totul până acum când primise scrisoarea de la el.După ce se mai calmă îşi sună mătuşa,singura rudă apropiată pe care o avea şi
o rugă să îi facă o vizită urgentă.În aşteptarea mătuşii,îşi chemă toţi servitorii mirându-se singură de tăria de care putea să dea dovadă,ea,fragila Minodora,cea care nu mişca un deget fără aprobarea celor din jurul ei ?Nu-i venea să creadă că putea hotărâ singură ce avea să facă cu viaţa ei !
-Dragii mei,îmi pare rău dar,va trebui să renunţ la serviciile voastre,vă voi plăti şi salariile pe luna următoare şi aveţi dreptul să cereţi din această casă un obiect,oricare ar fi el fară cele câteva care ,au aparţinut părinţilor mei .Îl cedez cu plăcere pentru a compensa într-o oarecare măsură devotamentul vostru.Feţele celor 3 servitori se întristară.Se obişnuiseră cu « coniţa »blândă şi bună cu ei.Îi considerase mereu ca făcând parte din familie.Nu se sfia să pună mâna să ajute ,o făcea cu plăcere,fusese educată să ştie să se gospodărească,să ştie să întreţină o casă.Reţetele secrete ale măicuţelor uimiseră bucătăreasa cât şi îndemânarea Minodorei în arta culinară.Curănd îşi făcu apariţia şi mătuşa ei.
-Ce s-a întâmplat,îngeraşul meu ?-grijulie,ocrotitoare o considera ca pe copilul pe care ea,fata bătrână nu îl avusese niciodată şi pe care sora ei.,atunci în urma accidentului i-l făcuse cadou.
-Nu s-a întamplat nimic mătuşă Corina nimic decât că...-lacrimile îi înecară cuvintele,îşi şterse iute cu mâneca halatului faţa şi ridicându-şi semeaţă capul continuă-Alexandru m-a părăsit iar eu,vreau să plec departe,în lume.
-Unde să pleci ?Cum te-a părăsit ?De ce ?
-Mătuşă dragă,de-aş şti mi-aş răspunde singură la aceste întrebări.Uite,citeşte singură scrisoarea.-îi întinse scrisoarea şi se aşeză tăcută pe marginea sofalei tot mototolind o batistă,încercând să îşi oprească tremurul mâinilor.Pe parcurs ce citea,faţa mătuşii îşi schimba grimasele trecând cu uşurinţă de la lacrimă la încruntare,de la nepăsare,la furie,spre final izbucnii nervoasă :
-Ştiam eu !Am zis întotdeauna că e un şarlatan !I-am zis eu lu’tactu,ptui ptui-scuipă în sân-că familia lor toată de-a fir a păr nu îmi inspiră încredere,da..ţi-ai găsit !Şi săraca maică-ta,soră-mea,Dumnezeu s-o aibă în pacea Lui, i-a zis da,el,nu şi nu,că noi nu ştim să…hmmm,apreciem valorile umane.Că noi,hmm,suflete de femei,ce ştim noi ?Iată că s-a dovedit acum că el s-a înşelat,nu noi !
-Nu mătuşică !Nu.Tata nu s-a înşelat.Alexandru minte.Nu ştiu de ce minte,probabil într-o zi voi afla,deocamdată nu ştiu şi vreau să plec.Am dat liber servitorilor.Casa o să o vindem.S-a făcut pentru noi.Deşi,cred că părinţii mei nu ar merita asta !Ne mai fi fiind împreună cu Alexandru nu ştiu dacă mai pot locui aici ! Restul lucrurile de valoare care or să mai rămână le duc la maica stareţă Teofana,la mănăstire.O parte din banii pe casă îi voi dona mănăstirii,restul şi cu ce mai am în bancă îi voi folosi personal.Plec în călătorie,vreau să văd lumea şi apoi…
-Şi-apoi ?Ce ai să faci ?
-Pentru mine nu mai există apoi există doar acum.
-De ce vorbeşti aşa ?Nu trebuie să te gândeşti la prostii !
-Nici nu mă gândesc la prostii.O !Mătuşică nu trebuie să îţi fie frică,nepoata ta preferată,unica ta nepoată nu se gândeşte la moarte.Am 25 de ani !Mai am mult de trăit pe acest pământ.Mai am greşeli de făcut în drumul meu spre înainte.Le voi face aşa cum îmi este hotărât de destin.Nu eu trebuie să îmi curm viaţa.Bunul Dumnezeu hotărăşte asta !E dreptul Lui !Am crezut că sunt o femeie fericită.S-a dovedit acum că fericirea se poate nărui în secunde.Că tot ce clădeşti cu trudă zilnică se surpă ca un joc de cărţi,la cea mai mică adiere.Se împrăştie totul în mii de fărâme care nu mai pot fi alcătuite aievea.Vreau să colind prin lume.Vreau să uit !
-Ai să poţi uita ?
-Sigur nu !Cel puţin,îmi dau silinţa,nu ?
-Şi dacă,Alexandru nu te-a minţit ?
-Paguba e a lui.Dacă m-a minţit înseamnă că a fost un actor perfect.Nu am simţit.Nu mai ştiu.Vreau să fiu tare,vreau să,sunt atât de goală,mătuşică,atât de pustiită !-se aruncă in braţele ei plângând cu furie.Deja plânsul ei era furie.Se simţea umilită.
-Gata..fetiţo !Gata,linişteşte-te.Lacrimile uşurează dar,nu rezolvă nimic.În lacrimi nu afli niciodată adevărul vieţii.
-Ştiu.Aşa îmi spunea şi maica Evdochia ştii…cea care m-a crescut,acolo la maicuţe după ce s-a prăpădit mama dar,nu pot fără ele,simt acum că parcă sunt plămădită doar din lacrimi şi parcă mă scurg,de n-o să mai rămână nimic din Minodora !
-Va trebui să poţi.Călătoria e o soluţie bună dar,te rog,ai grijă.Eşti foarte vulnerabilă acum.Eşti frumoasă.Ai grijă de tine.Oamenii sunt răi.Nu ai experienţă.Tu ai trăit toată viaţa ta de până acum închisă în cercuri existenţiale,având pe lângă tine,în mod constant aceiaşi oameni,pe care,cu timpul ai învăţat să ii cunoşti.Lumea nu este alcătuită după aceste tipare.Ai grijă,promiţi ?
-O sa am.Îţi promit.Am să îţi scriu cât de des am să pot…
-Ba să incerci domnişoară să şi poţi.Şi ?Încotr-o ?
-O bucată de vreme mă voi opri în Capitală.Am o prietenă acolo,am fost colege la măicuţe.Şi,după ce m-am măritat a fost singura cu care am ţinut legătura.Va fi încântată.De mult mă tot invita pe la ea..
-Şi ?Când vrei să pleci ?
-Mâine dimineaţă.Ce să-ţi fac ?Îţi rămâne sarcina să te ocupi de tot ce-i aici.Mie îmi trimiţi banii.Îţi las o listă cu ce trebuie trimis la mănăstire şi cu ce să dai servitorilor.Le-am promis că pot să îşi ia ce vor de aici.Mai puţin din obiectele care au aparţinut părinţilor mei.Tu le cunoşti,vreau să rămână la păstare cu sfiinţenie,sunt singurele amintiri care le am de la ei.
-Cum vrei tu..îngeraş.Lumea de pe aici..hmm,o să c-am bârfească,să şti !
-Lumea nu ştie nimic din ce s-a petrecut aici.Servitorii nu ştiu nimic.Dumneata eşti singura care cunoaşte faptele.Minte.Zi-le că am plecat.Că m-am mutat la,ştiu eu ?În China de exemplu !N-o să vină niciunul dintre ei să se intereseze dacă eu am plecat sau nu în China.Nu sunt eu centrul universului.Se vor fi plictisind la un moment dat de bârfă şi mă vor lăsa în pace.Sincer ?Nici nu mă interesează.Atâta timp cât mă pierd prin lume,departe de casa care îmi produce acum atâta durere,pot spune tot ce le trece prin cap !Voi pleca dimineaţă la Bucureşti.Poţi rămâne cu mine în seara asta ?Nu ştiu dacă voi fi atât de vitează ca să trec de prima noapte când ştiu că Alexandru nu o să mai vină acasă,de nicăieri,aşa cum o făcea mereu !Nu mai am ce să aştept şi,nici pe cine !Se consideră asta un capitol încheiat din existenta mea ?E semn că va trebui să merg mai departe pe drumul vieţii şi să primesc tot ce îmi scrie în destin ?Tu ai mai multa experienţă mătuşică.Învaţă-mă ce să fac ?!
-De-aş şti dulceaţă ! Da,nu ştiu !Orice sfat dat acum e unul prost.Vei reacţiona sub impulsul momentului.Nu trebuie să te orientezi atunci când pierzi direcţia !Lasă ca lucrurile să se sedimenteze.Să percepi situaţia din alt unghi.Abia atunci vei şti să iei o decizie corectă.Şi legată de viaţa ta şi de ce vei face mai târziu cu Alexandru !
-Cu Alexandru ?Nu voi face nimic !A ales să plece ?A plecat !Nu pot să mă căciulesc în faţa unei iubiri care,aşa cum a zis,nu a existat niciodată !Nu accept să trăiesc din firimituri !Ori totul,ori nimic !Nu exista cale de mijloc !
-Vezi ?Exact despre asta vorbeam mai devreme.Acţionezi sub impulsul dat de situaţia prezentă.Nu dramatiza.Faptul că Alexandru a ales să plece nu înseamnă că,evoluţia umană s-a oprit odată cu plecarea lui !Poate că nici nu a meritat iubirea ta !Ştiu că nu se cântăreşte ,că nu se vinde la tarabă şi se dă la kg.Cât dai tu,dau şi eu !Ce sec suna !Puişor,noi aici discutam despre iubire ?Hahaha !Hai că am înebunit !Tu şti că la capitolul ăsta nu am excelat niciodată.Că întotdeauna m-am orientat prost !N-am fost fericită decât mici fărâme din existenţa mea.Aşa am ales,poate !Acum ?Sunt prea bătrână ca să mai visez la iubire !Nu ştiu ce sfat îţi poate da o coajă ca mine ?
-Deja mi-ai dat !Prea multe şi,nu esti o coajă.Ai 50 de ani.Frumoasă.Deşteaptă.Va veni cel ce îţi va picta viaţa în roz,ai să vezi !
-Etete,unde era suportera mea !Nu degeaba eşti tu nepoata mea favorită !
-Unica !Păi,ce să spui şi tu,dacă nu ai alta,te mulţumeşti şi cu mine,asta e !
-Până una alta,îngeraşul meu,noaptea e un bun sfătuitor !
-Aşa să fie !Am sunat-o pe Sofia să îi spun că mâine ajung la ea.Nu se poate descrie în cuvinte ce a fost la gura ei !Mă voi înveseli.Poţi fi sigură de asta !Maica Evdochia zicea odată că,tristeţile au alt impact asupra tinereţii,decât asupra maturităţii.Să sperăm că avea dreptate !
-Poţi fi sigură de asta îngeraşul meu.La maturitate o chestie de-asta,m-ar fi doborât cu siguranţa la pământ !Singuratatea e ,lasă,nu trebuie să şti tu cum e singurătatea !
-Noapte bună mătuşică !
-Noapte bună îngeraş !
Nu prea s-a dovedit a fi bună.Minodora a plâns cu nasul în aşternuturi până spre dimineaţă când a adormit frântă de oboseală.S-a trezit cu ochii umflaţi şi roşii.Se sperie când se privi în oglindă.S-a remontat însă cu un duş fierbinte multă pudră şi machiaj.Făceau minuni asemenea tratamente asupra unei feţe de femeie plânsă până spre dimineaţă.Nu trebuia să o certe mătuşa că a plâns.Se vroia tare şi decisă să o ia de la capăt.Chiar dacă nu o dorea,dorea doar să fugă,să se ascundă de ochii lumii o vreme.Ştia că fuga nu era o soluţie dar,lupta şi ea cu ce putea.
Chimonoul negru
1-CHIMONOUL NEGRU
2-CĂUTAREA
-I-
CHIMONOUL NEGRU
„Că-nvins nu eşti atunci când sângeri
Nici ochii dacă-nlacrimi ţi-s
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis.”
¤¤¤
Femeie şi bărbat.Două întunericuri care,atunci când se ciocnesc se luminează reciproc.Iar când se iubesc dau naştere la lumini colorate.
Nu există o reţetă a fericirii cum nu există nici o reţetă a relaţiei perfecte.
Nu poţi spune niciodată ce e bine şi cum e bine pentru că,la tine poate să funcţioneze dar,la altul să dea chix şi,e înţelept a ne feri să urmăm anume sfaturi şi să facem mai degrabă aşa cum ne dictează barometrul nostru interior.
S-au întâlnit după lungi căutări şi tatonări ale vieţii.Fiecare şi-a urmat propria traiectorie până în clipa când traiectoriile lor s-au intersectat şi au început să meargă în acelaşi sens.Totul s-a schimbat cu repeziciune.
Şi,s-a schimbat în bine pentru că,au început să-şi lumineze existenţa unul altuia,dăruindu-şi clipe de „doi”,clipele lor,micile lor clipe de armonie.
-1-
Au aşteptat cu nerăbdare să rămână singuri,se priveau cu dorinţă.
Au deschis uşa camerei şi s-au repezit unul în celălalt cu lăcomie.
Femeia l-a înghesuit la perete.Au început să se sărute cu pasiune,să-şi caute limbile cu nesaţ în timp ce mâinile căutau,atingeau,mângăiau.
Mâna femeii se opri în dreptul bărbăţiei bărbatului.Cu palma deschisă apăsă pe lungimea ei.Era în erecţie.O simţea prin pantaloni şi îi da fiori ,o excita la nebunie.Insistă cu palma deschisă să alunece şi să apese pe toată lungimea,de sus până jos şi înapoi.
Bărbatul începu să geamă.Ştia că îi place să-l posede cu mâna prin haine şi o săruta mai cu sete cuprinzându-i limba între dinţi şi muşcând-o încet.
Mâinile bărbatului începură să-i frământe sânii plini şi femeia gemea.Atingerea degetelor bărbatului o înebuneau de plăcere şi aştepta topită să se aplece şi să-i sărute sfârcurile cu limba.
Intuind dorinţa femeii şi excitat de mângâierile mâinilor ei,se aplecă cu gura spre sâni şi îi cuprinse aureola cu gura,ocolind sfârcul cu limba în mişcări circulare,până se ridicară ca două ţepuşe.Atunci cuprinse un sfârc între buze şi începu să-l sugă delicat.
Femeia gemea şi se arcuia cu şoldurile spre bărbăţia lui,frecându-se de ea.Jocul îi înebunea pe amândoi!Ca un ultim efort,bărbatul îşi strecură o mână între coapsele femeii.Erau fierbinţi şi găsi locul umed.Îşi frecă degetele de chilotul umezit.
Îl ameţea senzaţia.Amândoi gemeau puternic şi reuşiră să părăsească locul şi să se ducă spre pat.
¤¤¤
Îţi cauţi jumătatea toată viaţa sperând că,ultima relaţie este altfel decât precedenta şi că,ai reuşit să te opreşti în sfârşit din alergări.Dacă urmezi acelaşi curs de căutări,mai mult ca sigur nu va fi ultima şi nici nu te vei opri.
Jumătatea promisă de divinitate nu apare decât celor însemnaţi de soartă s-o găsească.Poate fi o continuare a drumului oprit într-o altă viaţă,poate fi un nou drum care va continua într-o altă viaţă.
Noi avem tendinţa de a complica totul cu cercetările noastre.Dacă ne-am opri o clipă şi-am lua totul aşa cum vine,fără a despica,viaţa ar curge firesc prin noi şi cursul ei ar fi cel indicat să ne ducă acolo unde vrem.
Din păcate,ocolim mereu drumul drept şi ne plac cotiturile şi locurile întunecoase.
2-CĂUTAREA
-I-
CHIMONOUL NEGRU
„Că-nvins nu eşti atunci când sângeri
Nici ochii dacă-nlacrimi ţi-s
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunţările la vis.”
¤¤¤
Femeie şi bărbat.Două întunericuri care,atunci când se ciocnesc se luminează reciproc.Iar când se iubesc dau naştere la lumini colorate.
Nu există o reţetă a fericirii cum nu există nici o reţetă a relaţiei perfecte.
Nu poţi spune niciodată ce e bine şi cum e bine pentru că,la tine poate să funcţioneze dar,la altul să dea chix şi,e înţelept a ne feri să urmăm anume sfaturi şi să facem mai degrabă aşa cum ne dictează barometrul nostru interior.
S-au întâlnit după lungi căutări şi tatonări ale vieţii.Fiecare şi-a urmat propria traiectorie până în clipa când traiectoriile lor s-au intersectat şi au început să meargă în acelaşi sens.Totul s-a schimbat cu repeziciune.
Şi,s-a schimbat în bine pentru că,au început să-şi lumineze existenţa unul altuia,dăruindu-şi clipe de „doi”,clipele lor,micile lor clipe de armonie.
-1-
Au aşteptat cu nerăbdare să rămână singuri,se priveau cu dorinţă.
Au deschis uşa camerei şi s-au repezit unul în celălalt cu lăcomie.
Femeia l-a înghesuit la perete.Au început să se sărute cu pasiune,să-şi caute limbile cu nesaţ în timp ce mâinile căutau,atingeau,mângăiau.
Mâna femeii se opri în dreptul bărbăţiei bărbatului.Cu palma deschisă apăsă pe lungimea ei.Era în erecţie.O simţea prin pantaloni şi îi da fiori ,o excita la nebunie.Insistă cu palma deschisă să alunece şi să apese pe toată lungimea,de sus până jos şi înapoi.
Bărbatul începu să geamă.Ştia că îi place să-l posede cu mâna prin haine şi o săruta mai cu sete cuprinzându-i limba între dinţi şi muşcând-o încet.
Mâinile bărbatului începură să-i frământe sânii plini şi femeia gemea.Atingerea degetelor bărbatului o înebuneau de plăcere şi aştepta topită să se aplece şi să-i sărute sfârcurile cu limba.
Intuind dorinţa femeii şi excitat de mângâierile mâinilor ei,se aplecă cu gura spre sâni şi îi cuprinse aureola cu gura,ocolind sfârcul cu limba în mişcări circulare,până se ridicară ca două ţepuşe.Atunci cuprinse un sfârc între buze şi începu să-l sugă delicat.
Femeia gemea şi se arcuia cu şoldurile spre bărbăţia lui,frecându-se de ea.Jocul îi înebunea pe amândoi!Ca un ultim efort,bărbatul îşi strecură o mână între coapsele femeii.Erau fierbinţi şi găsi locul umed.Îşi frecă degetele de chilotul umezit.
Îl ameţea senzaţia.Amândoi gemeau puternic şi reuşiră să părăsească locul şi să se ducă spre pat.
¤¤¤
Îţi cauţi jumătatea toată viaţa sperând că,ultima relaţie este altfel decât precedenta şi că,ai reuşit să te opreşti în sfârşit din alergări.Dacă urmezi acelaşi curs de căutări,mai mult ca sigur nu va fi ultima şi nici nu te vei opri.
Jumătatea promisă de divinitate nu apare decât celor însemnaţi de soartă s-o găsească.Poate fi o continuare a drumului oprit într-o altă viaţă,poate fi un nou drum care va continua într-o altă viaţă.
Noi avem tendinţa de a complica totul cu cercetările noastre.Dacă ne-am opri o clipă şi-am lua totul aşa cum vine,fără a despica,viaţa ar curge firesc prin noi şi cursul ei ar fi cel indicat să ne ducă acolo unde vrem.
Din păcate,ocolim mereu drumul drept şi ne plac cotiturile şi locurile întunecoase.
miercuri, 19 martie 2008
BED FOR LOVE: Primul interviu cu Henry si Wannabe
BED FOR LOVE: Primul interviu cu Henry si Wannabe
pai da!Pe sarma e greu sa-ti pastrezi echilibrul de unul singur.Oops!Ce dracu sa cauti acolo de unul singur?In doi,fiecare cu aripa lui deja e usor.Sunt doua aripi si mainile unite dintre ele.Si totul dispare!Uratenia ramane jos.Bravo lor!Si eu sunt pe sarma si zau daca nu-mi place!Sunt Wannabe,sunt Wannabe!
pai da!Pe sarma e greu sa-ti pastrezi echilibrul de unul singur.Oops!Ce dracu sa cauti acolo de unul singur?In doi,fiecare cu aripa lui deja e usor.Sunt doua aripi si mainile unite dintre ele.Si totul dispare!Uratenia ramane jos.Bravo lor!Si eu sunt pe sarma si zau daca nu-mi place!Sunt Wannabe,sunt Wannabe!
marți, 18 martie 2008
chemari
Am pornit de dimineaţă.Hotărâtă să ajung acolo.Mă chemase prin vise anunţătoare. Habar nu aveam cum să ajung în acel loc dar,mă chema şi eu,trebuia să ajung.Drumul trecea printre mesteceni. Albi,cuminţi,drepţi,înalţi.Mă ameţea verticalitatea lor. călcam apăsat să simt mustul pământului,să aud glasul şoptit al frunzelor pe sub tălpile mele. Mă dureau.Erau parcă vieţi căzute şi era un sacrilegiu ca eu,să calc cu talpa pe ele dar,acesta era rolul lor.Să îngraşă pământul cu sevă.Viaţă pentru viaţă. Am întins mâna şi am lipit-o de un mesteacăn. -Fiică a omului,bine-ai venit în Împărăţia noastră veşnică!-mi-a spus Verticalul Alb şi,m-a minunat glasul lui curat şi bătrânesc. Î-am dat bineţe şi l-am asigurat că nu voi produce stricăciuni locului.Mă simţeam a lor,de parcă îmi ieşeau rădăcini din tălpi şi mă agăţau blând de mustul pământului. -Nu e locul tău aici,mândră fată,locul tău e printre ai tăi! -Da.Este,Verticalule Alb!Tu şti mai bine. Simţeam că mâna mea pătrunde în scoarţa mesteacănului,că pot lua de acolo înţelepciunea bătrânului. -Îţi aparţine,fiică a omului.Te aştepta! Am mulţumit verticalului şi-am pornit mai departe în drumul pe care îl aveam de parcurs,spre locul care mă chemase prin vis. Începuse să se facă noapte.Umbrele înserării se aplecau spre genele mele.Cred că obosisem.M-am ghemuit lângă ultimul mesteacăn întâlnit în cale şi mi-am băgat tălpile sub covorul de frunze-vieţi.Era cald acolo. Am adormit
Drumul printre mesteceni s-a asemănat,într-un fel,cu dispariţia lui Zalmoxis în peştera înţelepciunii de pe muntele Kogaion.Am reuşit să capăt şi eu un pic din înţelepciunea Verticalilor Albi. Îmi fusese deschisă poarta de acces spre inima bătrânului înţelept alb. Dimineaţa m-am trezit liniştită.Reuşisem să aşez în mine taina mersului înainte şi,oarecum,aflasem de ce mă tot chema visul la el prin vis anunţător. Am mulţumit mesteacănului că-mi fusese sprijin şi frunzelor-vieţi că-mi încălziseră tălpile,şi-am purces pe drumul deschis înainte-mi.Drumul drept,fără abateri,fără chemări amăgitoare.Drumul spre alcazarul ornat cu gândurile mele. Drumul s-a oprit la poale de deal.Era o apă acolo,una care curgea năvalnică prin prundiş.Îi auzeam învolburarea plăcută,căra cu ea poveşti şi lacrimi venite mai de sus.Acolo trebuia să ajung.La originea poveştilor şi lacrimilor. Doar o cărare îngustă între apă şi deal.Atât.Pe acolo trebuia să merg. Aveam vârsta maturităţii când am ajuns acolo.Nu mă mai puteam întoarce,drumul din spate dispăruse.Nu era decât cărăruia din faţa mea. Auzeam în gând îndemnul Verticalului Alb:-"Înainte,fiică a omului,ai pornit pe un drum fără întoarcere!Să nu-ţi pară rău!" Nu-mi părea rău. va continua
Drumul printre mesteceni s-a asemănat,într-un fel,cu dispariţia lui Zalmoxis în peştera înţelepciunii de pe muntele Kogaion.Am reuşit să capăt şi eu un pic din înţelepciunea Verticalilor Albi. Îmi fusese deschisă poarta de acces spre inima bătrânului înţelept alb. Dimineaţa m-am trezit liniştită.Reuşisem să aşez în mine taina mersului înainte şi,oarecum,aflasem de ce mă tot chema visul la el prin vis anunţător. Am mulţumit mesteacănului că-mi fusese sprijin şi frunzelor-vieţi că-mi încălziseră tălpile,şi-am purces pe drumul deschis înainte-mi.Drumul drept,fără abateri,fără chemări amăgitoare.Drumul spre alcazarul ornat cu gândurile mele. Drumul s-a oprit la poale de deal.Era o apă acolo,una care curgea năvalnică prin prundiş.Îi auzeam învolburarea plăcută,căra cu ea poveşti şi lacrimi venite mai de sus.Acolo trebuia să ajung.La originea poveştilor şi lacrimilor. Doar o cărare îngustă între apă şi deal.Atât.Pe acolo trebuia să merg. Aveam vârsta maturităţii când am ajuns acolo.Nu mă mai puteam întoarce,drumul din spate dispăruse.Nu era decât cărăruia din faţa mea. Auzeam în gând îndemnul Verticalului Alb:-"Înainte,fiică a omului,ai pornit pe un drum fără întoarcere!Să nu-ţi pară rău!" Nu-mi părea rău. va continua
joi, 13 martie 2008
AMINTIRE
Cu foarte mulţi ani în urmă...mă aflam acasă la părinţii în vacanţă...cum ea se termină întotdeauna foarte repede şi atunci s-a terminat...parcă prea repede şi a trebuit să plec.Normal şi firesc...Pe vremea aceea existau prea puţine maşini aşa că...ne limitam la a circula cu CFR-ul ! Azi...nu se mai încumeta aproape nimeni...revin..deci...m-am suit în tren...era noapte...compartiment full.Am aţipit visând la ale adolescenţei ..,la parfumul teilor şi al castanilor de pe bulevardul principal al urbei mele natale..,.la umbra unui baiat!La ce nu visezi când ai 17 ani?.Am uitat să vă zic că era iarnă...una geroasă..în compartiment...friiig...ca şi acum!M-am făcut ghemotoc pe scaunul meu şi am aţipit.Precum ziceam mai devreme...m-am trezit ...cred că prin...Craiova...Olteni mulţi...cu paporniţe...gălăgioşi...nevoie mare!În fine...trenul s-a pus în mişcare...oltenii îşi găsiseră locurile şi se potoliseră...gara rămăsese undeva în urmă,să mă întorc la oile mele! Când îmi arunc ochii pe geamul de pe hol...pe el ...îngheţat fiind, cineva zgârâiase cu degetul..."VIS".Atat!Am exclamat surprinsă...şi am arătat cu degetul...deşi nu este frumos!O voce din semiîntunericul compartimentului mi-a răspuns:"-Ştiam că doar tu ai să vezi!"M-am uitat în direcţia vocii şi am zărit un baiat îmbrăcat în uniformă...de fapt uitându-mă mai bine erau doi băieţi acolo..Am zâmbit şi nu am zis nimic...ştii.. chestia aia zisă de mama...să nu vorbeşti cu oameni necunoscuţi...bla...bla...bla!.În ţăcănitul roţilor am ajuns în Bucureşti...Acolo eu trebuia să schimb trenul şi să iau altul spre Constanţa.Am coborât grăbită...Mereu mă temeam de forfoteala din gara de nord...de altfel...nu îmi place Bucureştiul!Prea aglomerat.,prea mulţi şmecheri..pentru gustul meu.Poate că,noi,provincialii,crescuţi în orăşele mici şi cochete,suntem obişnuiţi cu altă atmosferă,cu alt mod de a gândi.Eu,dacă ieşeam pe "strasse",aşa îi ziceam străzii mari,principala stradă din centru,ca să mă plimb câteva ore,vedeam aceleaşi feţe.Salutam aceiaşi oameni.Toată lumea se cunoaşte cu toată lumea!Poate de aceea Bucureştiul mă speria mereu.Era şi frig,îmi era şi somn ,ştiam că la casa de bilete e aglomeraţie,nu aveam decât vreo 15 minute la dispoziţie,daca îl pierdeam pe ăla,trebuia să stau în gară două ore pentru altă legatură!La coadă..cineva m-a atins pe umăr.Am întors spatele speriată .Un băiat în uniformă îmi întinse un bileţel,salută politicos şi plecă,probabil se grabea şi el ca şi mine să prindă vreo legştură.Am strecurat bileţelul în buzunarul paltonului şi mi-am văzut de treabă.Am uitat complet de bileţel.Când am ajuns acasă,spre dimineaţă eram ruptă de oboseală,mi-am făcut repede un duş şi am vrut să imi continui somnul,omeneşte de data asta,într-un pat,la caldură,sub o plapumă dar...mare belea...soru-mea!Contrar obiceiurilor ei de a se trezi la amiază,făcuse deja ochişori şi mă aştepta veselă ca un cintezoi, să ii dau veşti de acasă.Cu soră- mea,Luminiţa,e altă poveste,o voi spune altadată.,să continui.Deci,stătea turceşte în mijlocul patului cu o faţă de căţel plouat,mai dormi drăgălaşa...dacă poţi!Trebuia să iî dau raportul ca să scap ,altfel, asta nu mă lăsa să dorm nici-o clipă!I-am povestit de pe acasă,ce mi-a venit în minte la ora aia şi cât să o potolesc pe "ştirista"mea şi m-am trântit cu nasul în perină!Vise taică,vise!Cred că au fost c-am scurte sau aşa mi s-au părut mie că,zgâtioasa de soru-mea m-a trezit,c-am brutal ,ce-i drept,fluturându-mi pe sub nas un bileţel.Abia atunci mi-am amintit de băiatul din tren,de gară,de bileţel.Am tras-o de urechi pentru prostul obicei pe care îl avea de a mă scormoni prin buzunare şi i-am povestit de păţanie.Nu vroia să îmi dea hartiuţa,până la urmă,am păcalit-o eu cumva şi i-am luat bileţelul.De acum eram şi eu curioasă să văd ce scria în el."Mă cheamă Tavişsunt elev la aviatie în Brasov"urma adresa şi mă ruga să îi scriu.Nimic nou sub soare,.am zis!Soră-mea mă tot îndemna să scriu,să nu las băiatul fără răspuns,că, acolo,în unitate...bla...bla...bla.De gura ei am scris o scrisoare,asta după ..cred că deja o lunăAm primit repede răspuns şi aşa a început o corespondenţă fructuoasă între noi.Scria frumos.Îmi povestea de tot ce făcea acolo.Era la antiaeriană.Î plăceau elicopterele.Mă răpea mereu,mă ducea în castele,eram prinţesă...Mai am pe undeva toată corespondenţa asta!Erau chestii tare drăguţe!Aşteptam scrisorile lui,îi scriam si eu.Din păcate,a trebuit să plec din Constanta şi să mă întorc acasă să îmi continui şcoala la seral.Conjuncturile vieţii!Însă,cum se zice,tot răul spre bine.Chiar şi aşa,tot prima eram în clasă şi reuşeam să mă împart foarte bine între şcoală,teatru şi Şcoala Populară de Artă,secţia regie-actorie.Jucam teatru deja.Conu,un nene bătrân,metodist ,m-a luat sub aripa lui şi am învăţat butaforie(tehnica de a face măşti pe lut din hârtie de ziar şi cârpe,lipite cu aracet.Le coceam în cuptorul de la aragaz şi apoi le pictam).Tavi îmi scria cred că zilnic.Ştiam tot ce făcea!Îmi plăcea,am mai spus,scria frumos.Deschidea în mine taine neştiute.M-a învăţat să visez mai mult decât o făceam eu pentru că acum vizualizam visul.Mă purta pe căi de mistere.Cred că de atunci am rămas şi cu patima scrisului şi îmi plac misterele!Mă fac să îmi doresc să le descifrez.Şi uita aşa...a venit şi vacanţa următoare.Într-o scrisoare mă anunţa că soseşte acasă şi îmi dădea întalnire la statuia lui Decebal la ora 16.M-a apucat frica.Era prima întalnire!Ruşinos pentru zilele astea ar zice fetele dar,atunci erau alte vremuri şi alte moravuri,deh!Aveam 18 ani,nu mă întâlnisem niciodată oficial cu un baiat,decât cu cei din gaşcă dar,nu în particular.Aveam emoţii mari cât roata carului!Îl cunoşteam doar din scris,chipul lui nu mi-l aminteam deloc!E plăcut să te aşezi la masă,să iei o coală albă şi să-ţi aşterni pe ea cuvintele care vor pleca spre altă persoană atâta timp cât totul se rezumă la asta !E ok dar, să îl şi vezi,să îl atingi?E la fel ca şi pe calculator.Stai în faţa ecranului şi vorbeşti ,nici tu nu şti cu cine,nici cum arată,nici ce gândeşte!Laşi să se vadă cât vrei,să se ştie cât vrei,bagi citate la greu,când nu şti ce să spui,furi versuri de pe unde poţi..toţi suntem deştepţi!Până la proba contrarie...cine ne verifică,suntem ce vrem,şi...musai toţi deştepţi şi buni,că doar nu suntem proşti să ne apucă să ne ţâpăm defectele,no?Realitatea e palidă.dar cine stă să verifice!Şi a venit ziua de care îmi era cel mai frică,prima întalnire.Cred că totul,într-o relaţie depinde de prima întalnire.Ea generează evenimentele următoare .Ghidată după ea,mergi înainte sau,te opreşti.M-am dus şi eu la acea întâlnire toată numai teamă!E o mare diferenţă în a cunoaşte un om prin ce lasă el să se cunoască din el şi ce este realitate.De aici şi teama,şi multele întrebăriacă nu mă place?Dacă nu îl plac?Deşi pare ideal pentru mine,dacă nu este aşa cum a scris?Şi tot aşa până simţi că te i-a cu ameţeala şi îţi vine să dai bir cu fugiţii!Nu am fugit,sunt o curajoasă!Viaţa a dovedit-o de multe ori de atunci!M-am postat lângă statuie mai devreme decât trebuia,nici nu mai ştiu de ce am plecat aşa devreme de acasă!Şi?L-am cunoscu de departe,avea un mers,aşa cum îmi spusese,până aici totul era ok.S-a apropiat de mine,el mă cunoştea din acea noapte din tren.Avantaj el!În tot acest timp avusese acest avantaj,ştia cum arăt!E o mare diferenţă între a cunoaşte un om,fizic vorbind,şi a-l cunoaşte din impresii din ce vrea el să lase de văzut.Asta gândeam atunci,acum ,consider că poţi cunoaşte un om fără să îl vezi doar dacă te ghidezi şi te încrezi în simţuri şi dacă asculţi inima.Tinereţea însă nu stă să aprofundeze,ea se bucură de ce vede şi simte vis a vis de ce este real şi imediat!Da..cum spuneam...Tavi venea repede,cu mersul legănat.Militar de carierăCunoşteam mersul unui militar de carieră de la unchiul meu.Dumnezeu să-l odihnească!El era atunci plutonier major.Acelaşi mers,drept,ţanţoş!Deci...m-am strâns,sufleteşte vorbind când s-a apropiat.Toată viaţa m-am ghidat după prima impresie.Nu ştiu de ce a fost mereu cuibărită în mine dorinţa asta?Chiar dacă nu de fiecare dată am ţinut cont de ea dar,a fost mereu ,am păstrat-o!Şi acum,nu era una tocmai plăcută!Pentru câtă teamă adunasem în mine...mi-am zis totuşi că.mă înşel!Proastă afacere,chiar dacă eram tânără şi fără experienţă,cum s-ar zice, nu m-am înşelat!Mi-am zis ,după această experienţă că mereu voi ţine cont de prima impresie,că voi continua să cred în prima impresie!Mi-a vorbit tot timpul ,cât ne-am plimbat doar despre elicopterele Aluette...cât de...ce bune...cum se trage cu tunul....Unde era romantismul din scrisorile lui..oare?Unde era Tavi..visătorul?Unde era omul care mă răpise de atâtea ori şi îmi arătase partea frumoasă a vieţii?Aiureli,numai aiureli!A rămas stabilit să ne întâlnim şi a doua zi.Am acceptat şi m-am bucurat că am scăpat fără...cum ziceau prietenele mele...sărutul de noapte bună...şi alte câteva chestii aproape ca un ritual care se petrecea când te aducea băiatul seara acasă după plimbare,film,sau îngheţată !Nu mă sărutase nici-un băiat şi nici nu aveam de gând să-l las pe el să facă asta prima oară!Eram total dezamagită,hotărâtă să-i arunc toate scrisorile şi să şterg acest capitol din existenţa mea.Nu ştiu totuşi de ce nu le-amaruncat,poate vroiam să-mi fie învăţare de minte?.Oricum ,m-am hotărât să mă răzbun.Ştiu...răzbunarea...arma prostului dar,.merita o lecţie!Trebuia să fac ceva.Mi-am adus aminte de un vecin care mă simpatiza şi care mă invitase săracu de el de nu mai ştiu câte ori la cofetărie!Se pare că era ziua lui norocoasă.Am acceptat.şi i-am zis să mă aştepte la Statuie la ora 16.Atunci trebuia să vină şi Tavi.Au venit amândoi din direcţii diferite,punctul comun,eu.Stăteam pe bancă şi îi aşteptam să se apropie,să se întâlnească,să le fac cunoştiinţă! Răutăcioasă...nu-i aşa?Păi,scuză îmi era vârsta.Şi cred că a fost singura dată când am adoptat o atitudine răutăcioasă de rănire a unui om!Nu mi-a plăcut nimic din ce am simţit atunci!Dar atunci,trebuia să fiu!Doi ani crezusem cu tarie că el ar trebui să fie...el...marele EL din viaţa mea!Visasem împreună,plecasem împreună în călătorii imaginare.Nu mersesem cu imaginaţia mai departe,nu ştiam atunci ce înseamnă mai departe într-o relaţie,nici măcar nu o consideram o relaţie ci doar o prietenie,nu puteam spune că eram îndrăgostită de el.Nu,nu eram.Era însă un punct de plecare pentru o iubire pe care întotdeauna am visat-o mare şi ...totală.Îmi plăcea să-mi imaginez că el ar fi acea iubire,sau ce credeam eu că este ..o mare iubire!Şi-acum,demola el totul dintr-o întâlnire!Nu era frumos din partea lui să facă aşa ceva ..."celei mai mari visătoare din S-E.Europei"!Aşa cum îmi spunea.Si?Nu merita asta o răzbunare?Ba...merita şi încă cu prisosinţă aşa că....pregătisem eu una...ţuţ!S-au apropiat...cum ziceam veneau din direcţii diferite şi s-au tot apropiat până s-au oprit amândoi în faţa mea.M-am ridicat uşurel şi le-am făcut cunoştiinţă!Acu'săracu vecinu...el a c-am picat ca musca în lapte...da...asta e viaţa!Uneori mai sacrifici câte-un pion pentru a da mat!Să nu face-ţi asta!Nu e frumos,v-am zis aveam 18 ani!El a fost pionul sacrificat.N-a vorbit cu mine mult timp da...i-a trecut..până la urmă!Şi,colac peste pupăză,s-a îndrăgostit de sora-mea!C-am oscila băiatu'...no!Aşa se face că eu am oprit şirul scrisorilor..Severin-Brasov.A mai scris vre-o două în care încerca să îmi explice că,mă pusese la încercare!Ce încercare a vrut să facă cu experimentul ăsta şi pentru ce, nu am ştiut nici atunci cum nu ştiu nici acum!De altfel nici nu prea mi-am mai bătut capul!S-a terminat vacanţa şi- am plecat înapoi la Constanţa.Reuşisem să mă mut cu şcoala dar pierdusem contactul cu lumea fascinantă a teatrului.Iar carte,iar teze,urmau examene.Iubirea era trecută undeva pe planul doi şi, vroiam să o las acolo o vreme!Cum am trezit eu iubirea?Ehe...asta e altă poveste pe care poate,dacă sunteţi cuminţi...am să vi-o spun altădată!Hai şi să ne auzim cu bine!
vineri, 7 martie 2008
Scularea
Mah!Am vrut să arunc cu păpucul,în dimineaţa asta în ăl orologiu care bip-uia dă zor.Pleoşc,nu era acolo,lângă pat,în locul unde seara,când mă sui în pat,cuminte şi ordonată îi las,frumos aşezaţi,unul lângă altul,bot în bot să se pupe!Pace să dau de ei!Pipăiam cu mâna ţinând ochii închişi. Nu vroiam să mă trezesc şi pace!Spang!Aoleo.şi..ăl ceas bip-uia de mama focului! Nu mă grăbeam în dimineaţa asta şi leneveala în aşternuturile calde era o binefacere pentru sufletul meu obosit. Nu.Vroiam să rămân în continuare în căldura unui vis! Se făcea.....Eheee!Câte nu se fac în lumea asta! Am citit undeva,în cărţile ălor dăştepţi că,trăbă musai,când te trezeşti să te întinzi,să te suceşti şi răsuceşti în pat,ca pisica.Abia după aceea să cobori din pat,asta dacă,între timp,nu ţi-a umflat careva scara să te oblige să sari! Aşa îţi rupi ale oase! Majoritatea ne sculăm brusc şi,buimaci intrăm în viaţă neavând timp să savurăm trezirea! Cu ochii cârpiţi ne târşâim prin ea şi facem numai tâmpenii! Ne învăţăm lecţia mult mai târziu şi-atunci,cei pofticioşi de o nouă încercare,ne suim iar în pat şi ne alintăm şi întindem în aşternuturile calde,păstrând visele în suflet abia după aceea,coborâm. No!Cre' că-l las în plata Domnului de ceas,să sune pân' i-or sta bateriile,că...nu mă dau jooos dă nici-o culoare! Mţ!Înapoi la vise! Da....tot o să fac o şmecherie. O să dau fuga,fuguţa să-mi fac o stacană mare de capucinno şi,ţuşti repejor înapoi în pat!Azi vreau să mă răsfăţ. Sunt fericită că m-am trezit,că zâmbesc vieţii,că mai pot să construiesc vise,că mi-e dor! Dor de iubire,dor de plimbări prin parc,dor de soare,de flori,de arome şi miresme,dor de viaţă!
"Fă-te suflete copil
Şi strecoară-te tiptil
În porumb,cu moţ şi ciucur
Ca să poţi să te mai bucuri!"
"Fă-te suflete copil
Şi strecoară-te tiptil
În porumb,cu moţ şi ciucur
Ca să poţi să te mai bucuri!"
luni, 3 martie 2008
Lady Bird
Severina-ica-tomiu
1988-constanţa
De câte ori v-aţi pierdut nopţile uitându-vă la stele?Vorbind cu ele?Încercând să pătrundeţi cu ochiul dincolo de ce se vede,in profunzimea Universului.Acolo unde este casa adevărată a sufletelor noastre?
Să încercaţi să vă contopiţi cu el pentru că sunteţi o parte din acest Univers.Care va creat şi va eliberat în lumi dar vă ţine legat de el prin cordoane de vibraţie.Prin care vă dă în permanenţă forţa de a merge mai departe şi de a pătrunde taine.
Mintea umană este un univers-copil născut din Universul-mamă şi asemenea unui copil abia învaţă să meargă.La început cu teama de a se ridica.Verticalitatea dă ameţeli!Apoi,pe măsură ce se obişnuieşte caută să îşi îndrepte coloana şi să vrea să păşească.
Proces lung şi elaborat ţinînd cont că omenirea abia s-a obişnuit cu verticalitatea şi a făcut doar un pas sau doi.
Încă îi e teamă de ce ar putea descoperi şi,poate că,Dumnezeu nu ne lasă,din dorinţa de a ne proteja,să vedem.Nefiind încă pregătiţi şi neştiind ce să facem cu ce descoperim!
De aceea,uneori,avem sentimentul de „deja vu”.
Ţi se pare ciudat ca,uneori să trăieşti emoţii pe care,simţi că le-ai mai trăit odată?Că vezi locuri pe care eşti sigur că le ştii chiar dacă nu ai mai fost acolo,în viaţa actuală!
Când a început această aventură eram foarte tânără.Abia terminasem liceul dar,mi se întâmpla încă înainte de asta să am sentimentul că,locul meu nu e acolo,că trebuie să-mi găsesc originea.
Nimic din ce era real,în existenţa mea nu-mi indica faptul că locul meu nu ar fi acolo.
Aveam o familie,de fapt o mai aveam decât pe mama.Tatăl meu se prăpădise de câţiva ani,răpus de boală.Dar amândoi mă iubiseră,îmi dăruiseră tot ce puteau să-mi dăruiască.În primul rând marea lor iubire,necuprinsă şi nemăsurată!
Trăiam însă într-o societate care nu îmi plăcea!Deşi tânăr,te obosea.Totul clădit după un tipar ca după un ritual demonic.
1988-constanţa
De câte ori v-aţi pierdut nopţile uitându-vă la stele?Vorbind cu ele?Încercând să pătrundeţi cu ochiul dincolo de ce se vede,in profunzimea Universului.Acolo unde este casa adevărată a sufletelor noastre?
Să încercaţi să vă contopiţi cu el pentru că sunteţi o parte din acest Univers.Care va creat şi va eliberat în lumi dar vă ţine legat de el prin cordoane de vibraţie.Prin care vă dă în permanenţă forţa de a merge mai departe şi de a pătrunde taine.
Mintea umană este un univers-copil născut din Universul-mamă şi asemenea unui copil abia învaţă să meargă.La început cu teama de a se ridica.Verticalitatea dă ameţeli!Apoi,pe măsură ce se obişnuieşte caută să îşi îndrepte coloana şi să vrea să păşească.
Proces lung şi elaborat ţinînd cont că omenirea abia s-a obişnuit cu verticalitatea şi a făcut doar un pas sau doi.
Încă îi e teamă de ce ar putea descoperi şi,poate că,Dumnezeu nu ne lasă,din dorinţa de a ne proteja,să vedem.Nefiind încă pregătiţi şi neştiind ce să facem cu ce descoperim!
De aceea,uneori,avem sentimentul de „deja vu”.
Ţi se pare ciudat ca,uneori să trăieşti emoţii pe care,simţi că le-ai mai trăit odată?Că vezi locuri pe care eşti sigur că le ştii chiar dacă nu ai mai fost acolo,în viaţa actuală!
Când a început această aventură eram foarte tânără.Abia terminasem liceul dar,mi se întâmpla încă înainte de asta să am sentimentul că,locul meu nu e acolo,că trebuie să-mi găsesc originea.
Nimic din ce era real,în existenţa mea nu-mi indica faptul că locul meu nu ar fi acolo.
Aveam o familie,de fapt o mai aveam decât pe mama.Tatăl meu se prăpădise de câţiva ani,răpus de boală.Dar amândoi mă iubiseră,îmi dăruiseră tot ce puteau să-mi dăruiască.În primul rând marea lor iubire,necuprinsă şi nemăsurată!
Trăiam însă într-o societate care nu îmi plăcea!Deşi tânăr,te obosea.Totul clădit după un tipar ca după un ritual demonic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
