IUBIRE DE DANU...12

Doamne!Era atât de mic şi de plăpând că doctorii nu i-au dat prea multe şanse de supravieţuire!Copilul meu însă a trăit.A fost un luptător!Şi eu i-am fost alături.De câte ori nu leşinam lângă incubatorul unde era ţinut..”încălţat „cu papuci de tifon”,legat la ochi,cu ace introduse în cap!Brr!De câte ori încerc să-mi readuc în minte acele imagini mă trec fiori.
Dumnezeu mi l-a făcut cadou a -3-a zi de Crăciun,trebuia să trăiască!L-am numit Ştefan şi,unde mai pui că era blond cu ochii albaştri!
Danule,nu şti cum este acest simţământ!A fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viaţa atunci şi,mulţi ani de atunci încoace nu am mai primit un alt cadou.Până când ai apărut tu!
Cu Paşa nu mai mai văzut decât la botez şi-apoi pe când avea puştiul meu vreo 2 anişori.Mi l-a adus soră-mea într-o seară.Locuiam într-o garsonieră.Locuinţă de serviciu într-un mic orăşel.Traiul meu era liniar.Reuşisem să-mi încropesc o căsuţă drăguţă,cu toate cele necesare.Un serviciu relativ uşor.Aveam copilul cu mine.El era cel mai chinuit.Trebuia să-l iau cu mine la serviciu zilnic,program de 10 ore.Şantier.Sculatul de dimineaţa era cel mai dificil dar,a fost un copil vesel,poate că reuşisem să-i dau din veselia mea foarte mult.Îşi îndesa mânuţele în buzunarele pantalonaşilor şi cânta”dimineaţa cântă cucu,eu mă duc la lucru!”de răsuna strada.
Îmi plăcea.Toată lumea îl iubea.Era cârlionţat,blond cu ochii albaştrii,foarte frumos
Deci,atunci seara a apărut îmbrăcat în haină militară.Copilul meu era pe oliţă.I-a cifulit freza şi i-a zis,”ce faci golane?”.Atât.După doi ani,doar atât!Apoi parcă nici nu mai era acolo.S-a aşezat în fotoliu şi l-a ignorat total!Ştefan a trecut pe lângă el,i-a luat cascheta ,s-a suit în pat şi a adormit cu ochii la el.
Am plâns după ce a plecat.Nu pentru faptul că a plecat,pentru mine era plecat de multă vreme.Doar pentru felul cum îl privise puştiul meu în seara aceea.Era o privire plină de iubire,ştiam că el nu conştientiza cine este acel bărbat dar,m-am gândit că era vorba de glasul sângelui.
Nu l-am mai văzut de atunci.Puştiul meu are azi 24 de ani.Este un bărbat frumos,matur,inteligent de care sunt foarte mândră.
Când era mic nu m-a întrebat decât o singură dată de tatăl lui.Când m-am măritat el nu avea decât 3 ani.Soţul meu a fost singurul tată pe care l-a cunoscut dar,când a crescut suficient de mare ca să poată înţelege i-am explicat cum stau lucrurile.Am considerat că era de datoria mea să îi spun adevărul despre adevăratul tată,cel biologic.La urma urmei toţi trebuie să ne cunoaştem rădăcinile.Trebuia să îi spun adevărul,nu?
Când m-a întrebat despre el i-am pus în braţe toate jurnalele pe care le ţineam atunci.Eu am tăcut.L-am lăsat pe el să citească,să înţeleagă singur ,să judece singur.A citit.Mi le-a dat înapoi şi nu a zis nimic.De atunci nu m-a mai întrebat nimic decât după ce a terminat liceul.Atunci m-a rugat să-l ajut să dea de el.Nu ştiam cum dar i-am dat un punct de plecare care l-a ajutat.Aşa l-a găsit!Nu l-am întrebat niciodată ce au vorbit.Ştiu că se văd din când în când.Că are familie şi un puşti.
Nu l-am urât niciodată Danule!Am considerat că nu merită să urăsc.Nu ştiu să urăsc.Nu am vrut să învăţ.Fiecare primeşte o viaţă după cum îi e scris în destin şi dacă mie mi-a fost scris să îmi cresc cresc copilul alături de alt bărbat,aşa a fost.Asta e!
Îmi iubesc copilul şi îmi pare bine că,atunci,în ciuda avertismentelor m-am hotărât să-l am.Este un bărbat frumos şi deştept!Pupă-l mama!
Gata!Eu am terminat povestea şi tu?Eşti rău azi!Cum e viaţa ta?Până una alta,te sărut,te îmbrăţişez,te aştept la un capăt de vis!Noapte bună,Danule!
Şi când tocmai credeam că ai uitat,ai intrat pe mess şi-am vorbit până ne-am adormit reciproc cu cuvinte care,nu ştiu dacă ne fac bine.Îmi plac.E normal să-mi placă ca un bărbat să-mi facă declaraţii.Cărei femei nu i-ar place?Şi-uite aşa ne atragem unul pe altul în capcana iubirii pentru atunci când ne vom întâlni,dacă va fi să fie vreodată.Aş vrea să fie mai repede!Hahaha!
Doresc un bărbat pe care nu îl cunosc decât din simţuri şi după voce.Nu ştiu de ce nu este iubit?Are o voce!Mă trec fiori când îmi vorbeşte!Mai ales când îmi spune”Ileancă,Ileancă”!
Azi am continuat discuţia de aseară.Credeam că aseară am vorbit aşa din cauza umbrelor nopţii.Din cauza oboselii,a somnului,a singurătăţii.Dar,nu a fost aşa!Şi de dimineaţă am discutat pe acelaşi ton şi-afară era lumină.Şi noi ne sărutam,nu obosisem să facem asta toată noaptea şi, probabil că vom continua să facem asta!Relaţia noastră avansează.Se va transforma!
Danule,îmi e dor de tine!Naşti în mine taine neştiute.Mă transform în femeie şi îmi place la nebunie cum simt acum!Mai ales aduci în mine pofta de scris,pofta de vise!Îţi mulţumesc că exişti!Viaţa mea pare o poveste pe care tu o asculţi pentru că îmi place să-ţi spun despre ea.Iar tu,şti să asculţi.Ce să-ţi mai povestesc eu ţie?De vremea copilăriei?Da!Frumoasă vreme.
Am copilărit într-un mic orăşel de pe malul Dunării.Calafat.Da!Istorie.Locurile unde am crescut sunt încărcate de istorie.Iubesc poporul acesta,chiar dacă acum,în vremile astea moşii noştri nu prea au a se mândri cu noi!Eu tot iubesc naţia română şi încă mai cred,ca o mare optimistă ce mă aflu că ne vom schimba într-o zi şi vom redeveni naţia aia mândră şi demnă de moşii noştri.
Calafat!Locul unde Ferdinand a zis”asta-i muzica ce-mi place”şi unde,dimineaţa se aud cocoşii cântând din trei ţări.Frumos orăşel,pitoresc.
Unchiul meu,Dumnezeu să-l odihnească!Era comandantul unei unităţi de grăniceri,vreo 10 soldaţi,nu cred că mai mulţi.Casa şi unitatea erau pe o coastă de deal.Jos era Dunărea cu plaja ei.Iarna,ţin minte ne dădeam drumul pe saci de acolo de sus şi zburam până jos.Ăla da derdeluş!Eram patru copiii.Noi cei trei fraţii şi o verişoară.Stăteam toţi la mătuşa noastră.O soră a mamei şi naşă de botez.Mai era cu noi şi bunica.Mama mamei mele,”mămăica”cum îi ziceam noi.O femeie înaltă şi bine clădită.Muncea toată ziulica în gospodărie.Cel mai greu cred că îi era să aibă grijă de noi.Patru draci de copii puşi pe şotii toată ziulica!
Doamne!Săraca mămăica !Stau şi mă gândesc acum cât o mai chinuiam şi o mai alergam,sărăcuţa!De unde mai avea putere seara să ne spună poveşti sau să ne facă păpuşele din maci,nu ştiu!O iubeam tare mult!Şi avea o prăjină cu care ne mai altoia când şi când,atunci când ne prindea!Atunci o chinuiam pe mămăica!Din puritatea copilăriei!Ne amuza să o vedem cum ne alerga pe câmpul acela de instrucţie!Târziu,când am crescut şi nu am mai avut-o,a murit pe când aveam 10 ani,am aflat de la mama viaţa chinuită a bunicii mele.Atunci am înţeles de ce ne altoia rar şi cu blândeţe şi de ce nu obosea niciodată să ne spună poveşti şi să ne facă păpuşele sau cozonac!
S-a născut la Drincea.O localitate în Oltenia,într-o familie cu mulţi fraţi.Nu fraţi buni,”fraţi întâlniţi”cum se spune.Adică, fraţi doar de mamă sau doar de tată.Tatăl îi murise în război iar pe timpul foametei a murit şi mama ei împreună cu una din surori de tifos.A luat-o un preot pe lângă parohie să îl ajute în gospodărie.A stat acolo până pe la 13 ani când a venit o femeie din altă comună şi a luat-o la ea.
Femeii aceleia îi mureau copii şi a visat că dacă o ia pe bunica la ea o să aibă doi băieţi care o să-i trăiască.Aşa a ajuns mămăica la familia aceea care au avut grijă de ea ca de copilul lor.Mai mult,femeia aceea a avut doi băieţi,aşa cum visase.Pe unul dintre ei,unchiul Petrică l-am cunoscut şi am ţinut foarte mult la el!
După ce mama ei adoptivă a murit a venit în oraş şi a fost servitoare în casa unui croitor care avea soţia bolnavă.Înaintede a muri îşi rugase soţul să se însoare cu mămăica după ce ea va muri pentru că mămăica era harnică şi frumoasă.Nu s-a măritat cu croitorul pentru că,între timp îl cunoscuse pe tataie,un bărbat frumos de care s-a îndrăgostit şi s-a măritat cu el.
Nu cred că a fost fericită cu el.Tataie era un bărbat frumos într-adevăr dar,îi c-am plăceau femeile!