Legile dinamice ale prosperitatii

Citesc o nouă carte: " Legile dinamice ale prosperităţii" - Catherine Ponder
Nu mă apuc acum să vă povestesc cu lux de amănunte tot ce citesc, nici să fac publicitate cărţii, vreau doar să împărtăşesc din ce aflu. E, într-un fel, o întoarcerea a ceea ce autoarea dă.
Ştiţi care este Legea legilor?
acţiunea şi reacţiunea; a semăna şi a culege; a da şi a primi; a cererii şi a ofertei. Emerson descria asta ca lege a compensaţiei adică ceea ce se aseamănă se atrage.
Autoarea foloseşte alte cuvinte...radiaţie şi atracţie. Tot ceea ce radiezi în exterior prin gîndurile tale, sentimentele, tablourile mentale şi cuvinte, atrag în viaţă acţiunile tale dar, niciodată nu poţi primi ceva fără să dai nimic. Trebuie să iradiezi pentru a atrage. Atragem constant ceea ce emitem, iradiem.
Nu e aşa greu precum pare. Citesc şi mă lămuresc asupra multor întrebări rămase fără răspuns. Acum le primesc. Înseamnă că a venit vremea primirii lor. Eu cred că nimic nu e întâmplător şi că primim ce vrem atâta timp cât avem încredere că Dumnezeu ştie mai bine ca noi ce ne trebuie şi când să ne dea ce ne trebuie. Trebuie să însîmânţezi înainte de a culege
" Când nu dai sau nu te asemeni cu termenii prosperităţii, nu stabileşti un contact cu abundenţa lui Dumnezeu şi nu se crează un făgaş prin care această substanţă bogată, nelimitată a universului să-şi reverse bogăţiile asupra ta"
Majoritatea gândim că nu avem ce da sau că, pur şi simplu ni se cuvine, că suntem făcuţi doar să primim. Greşit. Privim egoist lucrurile, viaţa. Sau privim cu nepăsare existenţe, banale, noi fiind centrul ceilalţi învârtindu-se în jurul nostru şi oferindu-ne. E bine să priceapă toţi că, : " nu poţi obţine ceva fără să dai nimic, dar poţi avea ceea ce este mai bun din orice când dai întreaga măsură pentru binele pe care doreşti să îl primeşti"
" Fiecare dintre noi foloseşte constant legea radiaţiei şi atracţiei, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi, dar dacă doreşti să te bucuri de mai mult succes şi prosperitate în viaţă trebuie să pui stăpânire conştient, cu curaj şi fermitate pe gândurile şi sentimentele tale şi să le redirecţionezi spre prosperitate şi succes. E la latitudinea ta să îndrăzneşti să emiţi prin gândurile tale ceea ce doreşti cu adevărat să experimentezi în viaţa ta în loc să te împotmoleşti în căderile sau neplăcerilor experienţelor momentului. Aceste situaţii pot fi schimbate imediat când îţi schimbi şi tu perspectiva asupra lor."
O veche maximă spune că: " suntem acolo unde suntem şi suntem ceea ce suntem datorită gândirii noastre uzuale, de zi de zi" Şi încă ceva...dacă doreşti ceva legea spune că trebuie să scapi de ceea ce nu doreşti pentru a lăsa loc pentru ceea ce doreşti.
E greu? Nu mi se pare.Da. Ştiu. Teoretic totul pare uşor şi lesne de înfăptuit. Ce te faci însă cu realitatea? Ce te faci cu năvala de gânduri nerostite, amestecate care-ţi bombardează mintea? Cum le selectezi? Cum afli ce e bun şi ce e balast ca să poţi elimina. Nu ai certitudine că alegi bine. Cum faci? Nu se învaţă din cărţi decât teoria. A pune în practică nu e ca a face o prăjitură după o reţetă. E mult mai complicat. Acolo ai ingrediente şi cantităţi. Le pui în ordine şi la gramaj, amesteci şi coci la atâtea grade. Mintea omului e complexă, ne complicăm mult existenţa, alegem drumul cel mai anevoie spre un ţel, cel mai ocolitor. Mai citesc...sunt la primul volum...găsesc răspunsuri la unele întrebări...aflu căi spre alte răspunsuri...învăţ totuşi să-mi pun întrebările corect.

Copil

De câte ori vreau să povestesc ceva din trecutul meu încep inevitabil cu copilăria. Reprezintă perioada în care ne formăm ca personalitate, ca viitori adulţi. Perioada când percepem supradimensionat tot ce se petrece în jurul nostru dar avem şi o judecată simplistă privind rezolvarea dilemelor trăite.
Fără a face excepţie, mă întorc la acea perioadă cu deosebită iubire şi încerc să retrăiesc sentimentele de atunci. Ideal ar fi să încercăm să păstrăm sufletele ancorate în copilărie şi să privim sau să abordăm viaţa privită prin judecata copilului, simplă şi mereu surprinzătoare. Punând întrebări uriaşe şi pline de mister, aşa cum este totul atunci, toate începând cu... » de ce ? ». E un sentiment ciudat pe care-l trăieşte un adult în faţa unui « de ce ? » spus de un copil când se simte prins într-o capcană fără ieşire neştiind cum să explice acel « de ce ? » pentru a se face înţeles de micul omuleţ din faţa lui care-l priveşte insistent şi încrezător în omul mare.
Nu ştiu de ce-mi place « figura » adultului încurcat, nesigur pe el, bâjbâind în labirintul de cuvinte căutându-le pe cele care le crede potrivite a fi înţelese de micul inchizitor. Copilul inocent aşteaptă, puţin încruntat. Inevitabil, primului « de ce ? » i se alătură zeci de alţi « de ce ? » până când, adultul încurcat în propriile cuvinte va renunţa. Explicaţia simplistă a « de ce ? »-ului este dată tot de copil. Mă întreb care-i mai deştept ?
Adultul încercând o explicaţie ştiinţifică în cuvinte simple, pe înţelesul omuleţului sau omuleţul găsind explicaţii de necrezut propriilor întrebări.
Şi mereu mi se face dor de acea perioadă fantastică din viaţa mea. De măreţia câmpului de instrucţie al Calafatului. De imensitatea Dunării, de înălţimea formidabilă a dealului devenit derdeluş, de labirintul restaurantului de la Debarcader unde în fiecare sâmbătă seara mergeam să mâncăm mici, alune de pământ şi să bem bere la halbă.
Şi, mai ales, peste toate astea se aşterne chipul mămăicii mele, chip frumos cu voce blajină ce ne adormea, în nopţile de vară cu poveştile spuse afară sub puzderia de stele.
N-am văzut cer mai plin de stele ca cerul Calafatului în nopţile de vară sau poate aşa mi-au rămas mie întipărite în memorie. Totul imens
Poveştile despre perioada copilăriei petrecute la Calafat sunt multe şi nu mă satur să le evoc. Mereu o fac aşa cum mi-au rămas întipărite în mintea mea de copil şi mereu am rămas copilul de atunci.

Trairi de femeie

Reinventează-te, trăiască fluturaşii!
Mă încumet să vă împărtăşesc câteva din secretele aflate de mine despre relaţia femeie-bărbat, despre iubire şi impactul ei asupra noastră ca fiinţe umane. Sunt simple constatări, nu pot afirma că se pot urma într-u totul, nu există o reţetă a iubirii perfecte, a relaţiei perfecte. Se pot însă urma câteva dintre idei bineînţeles personalizând. Fiecare avem unghiul nostru din care privim o relaţie sau o anumită situaţie şi acţionăm întotdeauna conform acelei priviri.
Scriu gândindu-mă la relaţia de cuplu şi nu numai, şi la relaţia femeie-bărbat la modul general. Suntem înclinaţi să credem cînd citim că totul se învârte în jurul relaţiilor sexuale. Nu este adevărat, adevărat că majoritatea ideilor se învârt în jurul sexualităţii dintre cei doi, femeie- bărbat. La urma urmei mi se pare firesc dar, nu tot ce reprezintă o relaţie are şi legătură directă cu sexualitatea.
Bărbaţii aşteaptă să afle fanteziile femeilor. Aşadar stârneşte-i, capteazăle atenţia dar lasă-i pe ei să te găsească.
Ca să inciţi bărbatul trebuie însă să fii sigură pe tine, încrezătoare în puterea ta de seducţie. Bărbaţii adoră femeile cu personalitate. Străluceşte şi învaţă să laşi strălucirea să se vadă. Îi va atrage ca pe-un magnet.
STOP. Cei care vor să vocifereze îi asigur că ce scriu aici nu are tentă sexuală. Face referire la modul general. Universal valabil adică. Aşa...să continui.
Dorinţele închise n-au nici-o valoare. Carapacea este tare şi bărbatul n-are destulă răbdare prin natura construcţiei sale încât să ajungă la miez. Crapă puţin crusta şi lasă-l pe el să ajungă la miez mai repede.
Temerile şi ideile preconcepute îţi vor aduce nemulţumiri în viaţa intimă...e!, aici este o mică referire, vei fi un adevărat călău al armoniei, în primul rând, cu tine însuţi.
Bărbatul este ca un hoţ...”ha, ha...sesam deschide-te!”,iar tu poţi fi foarte bine asemenea unui lacăt închis.
El ştie că orice lacăt are un cod care-l deschide, un cod secret. Ajută-l, dă-i indicii, el va ştii să pună cap la cap aceste indicii care-l vor conduce la aflarea codului şi astfel, implicit la deschiderea lacătului.
Vorbeşte, deschide-te, ajută-l, singur nu se descurcă, are, aşa cum zic eu mereu...”două mâini stângi”.
Fii fată deşteaptă, învaţă să te cunoşti, reinventează-te dacă nu eşti aşa cum vrei, redescoperă-te pe tine ca femeie, aşa cum ai fost alcătuită în primordial. Ai tot ce-ţi trebuie să ştii!
Secretul este în deschiderea ta, învaţă, fă-ţi lecţia, pune-te în valoare, fii atentă la detalii. Jonglează cu propriile tale atu-uri. Îl vei stârni iar bărbatul, are o altă calitate de care noi trebuie să profităm...este curios. Din curiozitate îi vei capta atenţia şi-i vei activa dorinţa.
Eu nu spun că este uşor şi că există o formulă magică prin care putem să fim aşa cum vrem peste noapte. Nimic nu este uşor şi, la fel ca peste tot în natură, tot ce este de calitate necesită timp de perfecţionare, şi răbdare, şi încredere în reuşită, încredere în puterea ta. O ai!
Dă-i bărbatului posibilitatea să te găsească, trezeşte-i fluturaşii. Fac minuni, credeţi-mă!
Crează atracţie, dezgoleşte câte un pic din fiecare dorinţă pe care o ai, mintea bărbatului dezbracă imediat restul. Adoră s-o facă!
Fii regizoarea momentelor, crează, fii artist, talente ai cu carul, de ce le ţii în tine?
Redescoperă-te. Dumnezeu te-a creat perfectă. Societatea ţi-a îngrădit gândirea de-a lungul timpului prin restricţii, prin tabu-uri. La gunoi cu toate!
Fii femeie doar de-asta te-ai născut de genul feminin, eşti „ o ea”, când vei afla asta?
Flacăra pentru a arde trebuie întreţinută. Învaţă s-o faci. Îl vei surprinde, fiecare gest al tău va surprinde plăcut bărbatul dar, lasă-l pe el să definitiveze opera.
Îi place la nebunie să afle ce se ascunde sub vălurile pe care tu le cobori, chiar dacă ele sunt transparente, îi place să le înlăture.
Dezbracă crusta de complexe. La gunoi! Dincolo de crusta care te învăluie ai un miez moale, cald, fin la pipăit, aromat şi bun la gust. Bărbatului îi plac toate astea, electrizează-l!
E foarte grea misia pe care-o vrei, contează însă să vrei şi-ai să poţi.
Dacă vrei fericire renunţă la complexe. Nu e nimic ruşinos în a împărtăşii partenerului tău toate dorinţele, gândurile. Lasă inhibiţiile deoparte.
Eu am constatat că nu mă cunoşteam mai deloc, nu credeam a fi în stare a face lucruri la care nici măcar nu m-am gândit c-aş putea fi în stare.
Nu trebuie să faci, prin atitudinea ta, un sclav din bărbat ci doar un „ veşnic” îndrăgostit de tine.
Îndeplineşte-i dorinţele, vei avea parte tu însuţi de dorinţe materializate. Uite o frumoasă egalitate între bărbaţi şi femei.
Trăiască fluturaşii! Lăsaţi-i să zboare, vă vor întreţine iubirea şi starea de fericire va fi permanentă.

Iubeşte-mă în albastru
Într-o lungă zi de vară
Cand cerul se oglindeşte
În ochiul unui lac
Iubeşte-mă în roşu
prin petale de trandafiri
cu pasiune şi cutezanţă
să nu te pot uita.
Iubeşte-mă în verde
în culoarea ochilor tăi
să te pot avea până-n adâncurile irişilor.
Iubeşte-mă pe-un curcubeu
aruncat după ploaie
peste visele noastre
colorate de iubire.

cand...

Când nu eşti cu mine
mă pimb prin tine
mă joc cu şoaptele tale
cu sărutări dorite.
Când nu eşti cu mine
mă plimb printre senzaţii
cu dorul iubirii împărtăşite
şi simt că mi se cuvine.
Când nu eşti cu mine
ajungi până-n adâncul fiinţei mele
pictându-mi sufletul
în culori pătimaşe.

MAGICIANĂ

Sunt magiciană şi pot
să schimb încruntarea cu-n surâs,
să schimb lacrima cu-n trandafir,
să schimb durerea cu alinare
să schimb dorul cu mine.
Sunt magiciană şi pot
să schimb noaptea cu zi
sau ziua cu noaptea.
Să schimb apusul
cu-n răsărit
sau răsăritul cu-n apus
să schimb dorul cu tine.
Sunt magiciană şi pot
să te iubesc cu trupul şi sufletul,
cu gândul meu.
Sunt magiciană şi pot
să-ţi dau putere din puterea mea
Speranţă din speranţa mea.
Dor din dorul meu
Vis din visul meu.
Sunt magiciană şi pot
să-mi las spiritul liber
alături de-al tău
să colinde lumi vrăjite
să se împlinească.
Sunt magiciană şi pot
să mă unesc cu tine în eternitate.

EMOŢII

În seara asta, după foarte mult timp de necutezanţă, am îndrăznit să păşesc în foaierul teatrului şi-apoi în sala de spectacole. Paşii mei deşi şovăielnici ştiau drumul. Îl făcuseră în tinereţe de mii de ori pe vremea când teatrul era a doua mea casă sau, mai degrabă prima, acolo simţindu-mă mai aproape de felul meu de a fi şi de a mă manifesta. În seara asta m-am dus la concert. În micul şi cochetul meu orăşel zilele astea se desfăşoară poate cel mai important eveniment cultural " Zilele Severinului". Probabil asemenea zile se desfăşoară în mai toate oraşele care se respectă. Nu ştiu, zic şi eu, oltenii fiind mari iubitori de laudă şi făloşi nevoie mare când e să se afle în centrul atenţiei. Chiar acum când scriu acest blog, aud afară, eu stând taman în buricul oraşului, adică...central, mare larmă, mare recital..." Talisman"...mai devreme a cântat Cristina Rus. Eu am fost la concertul Filarmonicii din Craiova, să-mi îmbăt o clipă simţurile cu muzica de suflet. Nu sunt o mare melomană dar, îmi place, în special opera. Până să înceapă spectacolul am trăit emoţii până la lacrimi. Prin faţa ochilor trecându-mi toată perioada când mă suiam pe acea scenă, când priveam de după pantaloni în sală, să iau " pulsul", cum ziceam noi. De fiecare dată tremurând din toate încheieturile de emoţia începutului de spectacol. Când auzeam aplauzele care ne chemau la ridicarea cortinei, pentru o clipă uitam tot rolul şi parcă mă întrebam ce " naiba caut eu aici, acum, de ce nu fug, mai bine!". Nu leşinam însă şi nici nu mă împiedicam când făceam primul pas pe scenă, apoi uitam toate temerile şi-mi jucam rolul aşa cum trebuia. Emoţii. În seara asta le-am retrăit şi-am lăcrimat cu fiecare ropot de aplauze de parcă ele ar fi fost adresate adolescenţei mele, pe vremea când jucam pe acea scenă. Roluri, roluri, emoţii, emoţii. Am aplaudat şi m-am ridicat în picioare, mi-a scăpat chiar şi-un " Bravo!", meritau. Au cântat superb şi-am putut admira desfăşurarea fiecarui instrument în parte. Se aud tonurile contrabasului, urmat de violoncele şi viole. Se aud viorile. Fiecare instrument trăieşte propria poveste şi-şi căntă melodia. Însumate, toate trăirile lor alcătuiesc pentru urechile noastre bucata de muzică compusă de un om care, la rândul lui a trăt toate acele stări la o altă intensitate cum, de altfel trăim şi noi, fiecare simţind şi trăind în ritmul nostru. Pot spune că am " spart ghiaţa" în seara asta şi dacă am avut curajul să păşesc iar în teatru şi să stau cuminte pe-un scaun să privesc scena "scandura blestemată" care mă chema parcă să-i simt atingerea voi avea curajul necesar să mă reîntorc la vremurile apuse şi să reaprind vechea pasiune.

TENTAŢII

Las în urma mea parfumul unui gând, pentru tine. Să-i iei urma ca şi când ai găsi un neglijeu sexy şi te-ai duce cu imaginaţia departe în dulci fantezii. Poate că ăsta era gândul...o dulce fantezie. mmmm, îţi place nu? Şi mie! Miroase-mi urma...te va duce în dormitorul cu pereţi albi, cu pat mare, dormitorul sufletului meu. Să nu ştergi podeaua. Gândul e năstruşnic, se joacă. Roseşti? Eşti o adevărată minune! Mh. Uite ce rămâne în urma noastră...arome şi tentaţii. Deschide uşa încet...o urmă din mine aici, o urmă din tine acolo, o urmă din mine aici, alta din tine acolo... Vânează-le şi găseşte-mă! Atât de aproape şi totuşi departe, doar gândurile mele năstruşnice sunt acolo, în dormitorul alb, cu pat mare din sufletul meu. Tentante, aromitoare, cu gust şăgalnic de dor.

FELII DE GÂNDURI

Arhetip " a da", îl înglobează pe " a primi". Se spune că sunt trei tipuri de iubiri: - egoism -i ubire de sine - altruism Egoism - altruism furi iubire de la celălalt pentru că nu şti cum s-o ceri altfel apoi dai iubire pentru că nu îndrăzneşti s-o ceri. Adică...nu ai iubire o ceri sau o dai fără a şti să trasezi o limită între propria identitate şi celălalt. - iubirea de sine - înseamnă să ne iubim pe noi înşine pentru că altfel nu.l putem iubi pe Isus.- doctrina creştină ne învaţă să-l iubim pe celălalt ca pe noi înşine ceea ce este valabil în construirea paradigmei identităţii personale. Acu vin şi zic că altruistul nu se iubeşte pe sine dar el este cel care oferă. dar, dacă el nu se iubeşte pe sine nu este cumva găunos? Cineva zicea că, " iubirea adevărată este atunci când îl laşi pe celălalt să intre în egoismul tău". Frumos spus. Şi mai aflu citind pe undeva ce este bărbatul. Nu mă pot abţine să nu consemnez şi acest punct de vedere care, dealtfel mi se pare a fi îndreptăţit. Deci...ce este bărbatul? "...un tip foarte special care,de la naştere învaţă că viaţa înseamnă a te perinda printre fuste...de la cea a mamei, prin cea a iubitei la cea a morţii". Să mai ziceţi că nu a avut dreptate autorul acestei observaţii. Eu zic că da şi nu în mod răutăcios, nu văd nimic tendenţios în această idee. Păstrând ideea Shopenhauer zicea că..." bărbaţii aleg femeile după lăţimea şoldurilor.(ca să poată naşte uşor). Răutate? Nu. Rolul femeii în societate este cel de a le perpetua neamul iar rolul lor este de a însămânţa. Uităm, zic eu că totuşi femeia, după părerea mea înseamnă " a fi".Revenim la egoism, altruism şi iubire de sine? Cine de la cine fură şi cine la cine dă. În iubire " a da" îl înglobează pe "a primi".

Cred

Se zice ca visele ar fi fapturi miraculoase, prinse intre lumi, care se hranesc cu sentimente si poarta mesaje cu inteles ascuns pentru cei care se afla in cautare de ceva. Relatiile implica timp si energie pentru a trai emotia, dorinta, nevoia de celalalt. Relatia perfecta? Sufletul pereche? Ne chinuie cautarea, aflarea cailor spre perfectiune, spre adevaruri, spre raspunsuri la multitudinea de intrebari ce se nasc si mor in noi in fiecare clipa e existentei noastre. Relatia perfecta poate fi spatiul emotional care in cazul acestei iubiri perfecte, cautate, dorite este ocupat permanent creand un echilibru intre parteneri. Nu cantaresc cat dau fiecare pentru a mentine echilibrul. El se poate mentine doar atata timp cat ambii investesc aceleasi sentimente. Suna sec, rece, distant, neromantat dar cred ca este un adevar, o concluzie personala. Relatiile in care partenerii nu sunt implicati „ rotund”, nu vor rezista trecerii timpului, vicisitudinilor vietii pentru ca, intro zi unul dintre ei se va plictisi sa dea, sa investeasca acele sentimente fara a primi nimic in schimb. Pana la urma sufletul este si ramane pionul principal, cel implicat, cel care stie si-si simte egalul. Undeva, in lumea universului nostru, cand iubim cu adevarat, sufletele noastre stau intrun balansoar strans lipite. De acolo le-au alungat zeii suparati pe perfectiunea care le era ingaduita doar lor. Mult timp balansoarul a ramas gol, scartaind in adierea timpului. Cateodata, in ciuda acelorasi zei, sufletele se mai gasesc pierdute peste veac si se intorc la balansoar strans lipite. E greu de explicat cum stii cand se va fi petrecut asta dar, se petrece si simti ca il ai iar alaturi. Asa cum erati atunci, demult, departe in timp, in primordialul facerii lumii. Cred ca nu toti muritorii au parte de aceasta regasire. De ce? Deschid intrebarea dar nu-i stiu raspunsul asa cum nu stiu raspunsul la multi „ de ce?”. Pe ce baza se face selectia? Multi am vrea sa aflam, sunt raspunsuri care, probabil, iti pun in mana chei cu care poti deschide usi interzise inca noua. Multi insa nici macar nu cred in existenta sufletului pereche. Eu cred. Toata viata am visat, mi-am dorit atingerea lui. Sa crezi si sa ai rabdare in implinirea crezului tau e rasplata, marea rasplata in gasirea caii spre fericire. M-a intrebat o nepotica „ cand stiu ca cel pe care-l iubesc ar fi si sufletul pereche?”. Ehee! Vedeti, ea a sesizat diferenta. Nu toti, cei pe care-i iubim pe parcursul vietii noastre pot fi sufletul pereche. De ce? Pentru ca el este unic, irepetabil. Apare o singura data intr-o viata. Nu m-am priceput sa-i raspund la intrebare i-am spus doar ca daca se afla printre oamenii care se lasa ghidati de simturi il va simti cand apare dar, i-am mai spus ca nu este obligatoriu ca sa si apara deci, sa nu fie dezamagita. Sa iubeasca si sa viseze, sa doreasca. Visul naste dorinta iar omul iubeste dorinta. Visez si eu, de cand mas tiu. Doresc si eu, ca orice om. Nu uit. Nu pot uita. E bine sa retinem din inexorabila scurgere a timpului distanta dintre doua dimineti. Ne luptam cu timpul, uneori suntem cu ocii pe ceas. Sa ne incadram in timp, sa nu se inchida acolo, sa nu intarzii dincolo. Planificam totul cu minutiozitate. Azi fac asta, la anul pe aia, peste doi o casa, peste 10 un copil. Planificam cand facem dragoste, intre doua ocupatii importante asa... sa nu pierdem timpul degeaba. Se duc relatiile, se pierd intimitatile, ne instrainam fara sa simtim iar cand avem putin timp sa observam schimbarea suntem deja doi straini care ocupam acelasi spatiu dar care, traim in timp diferit. Nu am reusit sa aflu daca e vreunul dintre parteneri de vina pentru dezastrul produs. Probabil ca amandoi au partea lor de vina cert este insa ca relatia inceteaza a mai fi o relatie si devine un compromis. Desi uitam mereu orice suprafata are si adancimi cu mult intuneric. Deasupra exista multa lumina, e drept dar uitam de cele mai multe ori asa cum uitam si ca de multe ori clipele pot inchide in ele eternitatea insasi. Cred in multe existente. Nu-mi pot permite sa nu cred, nu pot fi egoista. Nu-mi place sa nu cred ca exista, ca este, ca se poate, ca e bine, ca e frumos, ca e soare, ca iubim, ca visam, ca suntem suflete, ca putem fi buni doar daca VREM sa credem.
iata ceva ce chiar merita citit
http://www.serbans.com/ritmuriinterioare/