LUPTA MEA

O nenorocire sau o provocare, poate o încercare nu vine niciodata singura si cred ca Dumnezeu ne da atat cat stie ca putem duce. Cand afli un diagnostic drastic indiferent daca te priveste personal sau pe cei dragi tie, indiferent de gradul de cultura sau cantitatea de informatie pe care o detii, prima reactie este de prabusire a totului din jurul tau. Ai urla ca un coiot in pustiul desertului, desnadejde si neputinta in fata tavalugului care te striveste. Dupa ce trece furia incepi sa selectezi, sa faci planuri de bataie, sa cauti solutii, sa lupti. Cred ca important este sa lupti, importanta este familia care trebuie sa se coalizeze in lupta, sa te impinga inainte, sa-ti dea increderea necesara iesirii la liman. Cand sora mea mi-a zis ca are ceva probleme de sanatate si mi-a si explicat in mare despre ce ar fi inima mea s-a strans de frica. Banuiam, cred ca si ea banuia dar ignora pericolul din aceiasi frica care, pe unii ne indarjeste, pe altii ne aduce la pragul disperarii si ne impinge la gesturi necugetate. Mecanismul de aparare al fiecaruia functioneaza diferit. Frica paralizeaza in mare masura vointa omului, din instinctul de conservare preferi sa nu stii despre ce este vorba ignorand semnalele transmise de corpul aflat in pericol. Venise la mine sa-si faca dantura si sa merg cu ea la un examen ginecologic. Starea de sanatate a tatalui meu s-a agravat si continua sa se agraveze. Intr-un fel, acum dupa ce s-a stins, cred ca el presimtea si a vrut sa fim toti langa el. Nu mai stiu...emit fel de fel de ipoteze, incerc sa ma pun in pielea fiecaruia si sa-mi explic gestul facut. Tot in acelasi timp a inceput si mama sa dea unele semne de deraglare psihica, am crezut initial ca este vorba de Alzamer, dar nu aveam timp de ea, starea tatalui se schimba si nu in bine. L-am internat aproape de coma diabetica. Ca o fiica ascultatoare nu vroiam sa trec de cuvantul lui si sa-l internez fortat. A trebuit s-o fac dar am chemat acasa un medic care sa-l convinga sa mearga la spital. Am intalnit un om exceptional, un diabetolog cu inclinatii spre sufletul uman cred, blanda, frumoasa cu o voce calma si calda, doctorita Memu. A mers cu noi la spital si asa l-am internat. A fost bine, totul s-a indreptat si l-am luat acasa. Facea insulina, am invatat sa umblu cu Lantusul si in fiecare seara ii injectam doza necesara. Ne pregateam sa plecam, eu si sora mea, la Constanta, ea sa-si vada de ale ei, eu sa-mi vad copii, urma sa devin bunica si vroiam sa fiu acolo la nasterea nepotului meu. Ne facusem si bagajele care insa, in urma evenimentelor ce aveau sa vina au ramas asa mai bine de trei saptamani. Inainte de plecare i-am facut mamei o programare la un cabinet psihiatric. Diagnostic clar...DEMENTA. Ne-am speriat, trebuia supravegheata permanent avand tendinta sa plece de acasa indiferent de cum era imbracata. Asa a inceput greul. Suna ingrozitor avand in vedere ca mama fusese toata viata ei obsedata de curatenie si stiind cum avea sa evolueze boala. Cand eram mai preocupati de cum sa facem cu mama pe viitor tata a facut atac vascular si l-am dus imediat la spital. Paralizase, misca doar mana stanga putin dar era constient. Ne-am impartit intre tata, internat care trebuia schimbat si hranit si mama care trebuia supravegheata permanent. De atatea drumuri problema de sanatate a surorii s-a agravat si ne-am dus la controlul pe care il tot amana. Vroiam sa stim exact despre ce este vorba. Pe mine una, incertitudinile ma exaspereaza! In ziua cand m-am dus dupa rezultat, singura, eram pregatita psihic sau, cel putin asa am crezut. Si-am aflat! Nu poti fi pregatit niciodata pentru nimic. Oricat ai crede ca poti face fata situatiei te inseli. Un diagnostic te poate scoate din minti, mai ales cand este vorba despre cancer. Acum, cand va povestesc toate astea incerc sa fiu detasata desi nu poti sa vorbesti detasat cand e vorba de o boala ce ucide mai mult prin nepasarea omului, prin nestiinta, prin clipa tarzie cand isi arata coltii si nu se mai poate face mare lucru. In Romania omul primeste o cantitate imensa de informatie prin TV si presa, informatie inutila in proportie de, fara exagerare...80%. Impovarat cu stiri despre tot felul de prostii si banalitati, certuri si scandaluri mondene, adevaratele informatii, utile omului, sunt ignorate sau prea putin mediatizate, informatii care pot salva vieti. Te lovesti de un zid de tampenii care-ti abat gandurile, parca te prostesc. INFORMATIA este 100% importanta si consider ca mas-media nu-si face pe deplin datoria sau nu indeajuns pentru a atrage atentia asupra unor pericole ce pandesc din umbra si nu-si arata adevarata intentie. CANCER- nu inseamna moarte daca omul ar sti mai multe despre boala si s-ar trage semnale de alarma asupra unor investigatii ce-ar trebui facute gratuit de catre stat si oarecum obligatoriu, cel putin pana ar intra in constiinta omului importanta lor. Cei bolnavi sunt condamnati din start, descurajati tocmai din nestiinta noastra. Cand auzi ca cineva are CANCER spui...Ohhh, saracul...suna a sentiinta. Si-atunci? La ce bun OPERATII, TRATAMENTE, PROCEDURI? De ce sa prelungesti chinul daca rezultatul este acelasi? GRESIT! Va rog...treziti-va oameni buni! Luptati, invinge-ti boala, cei ce o aveti, ceilalti face-ti controale. Sanatatea este un dar de la Dumnezeu ca toate celelalte si nu trebuie sa facem abstractie de ea, nu trebuie sa mergem pe premisa ca..." mie nu mi se poate intampla". Controlati sanatatea. Aveti respect pentru voi, invatati sa va iubiti indeajuns de mult sau foarte mult si ingrijiti si trupul. Cel mai bun medic suntem noi. Invatand sa ne cunoastem trupul putem sti cand ceva numai functioneaza la parametri obisnuiti. Acolo este emis un semnal de alarma de catre trupul aflat in suferinta. NU IGNORATI SEMNALELE LUI! Sa revin la lupta mea, consider ca este lupta mea pentru ca m-am aliat cu sora mea in aceasta lupta si ea a devenit si a mea sau, poate mai mult a mea. Cand am aflat diagnosticul am iesit din cabinet aproape urland de durere, o durere a neputiintei, a disperarii mai mult. Trebuia sa impart timpul si pe mine in trei. Tata- in spital, neputincios, paralizat, doar ochii erau vii>>> mama- acasa ce trebuia supravegheata permanent si sora mea cu care trebuia sa plec urgent la Bucuresti la recomandarea medicului ginecolog. FEMEI...faceti testul Papanicolau! Va rog, este un test simplu, nedureros dar care va tine la curent cu starea de sanatate a aparatului genital. Nu ignorati importanta acestui lucru. Frecventa cancerelor de col uterin este ingrijoratoare si multe femei ajung la operatie destul de tarziu, calea spre vindecare este anevoioasa si dureroasa, cere timp, rabdare, bani. Am spus...CANCERUL este parsiv si lucreaza ascuns. Nu exista la noi in tara o preocupare serioasa pentru informarea omului asupra simptomaticii bolii, asa se ajunge la spital destul de tarziu sau prea tarziu si nici cel mai priceput oncolog, cu toata aparatura nu poate sa mai faca nimic. FIECARE ZI CONTEAZA! mi-a spus doctorita Pahomeanu si mi-a spus sa merg urgent la Institutul Oncologic. Cred ca am avut noroc ca am fost trimise acolo. VA MULTUMESC DOAMNA DOCTOR PAHOMEANU! Am plans pe strada pentru ca acasa nu puteam. Mi-am sunat matusa, singura care ma putea ajuta si pe ajutorul careia puteam conta neconditionat, sora mea fusese infiata de ea pe la cinci ani. Am stabilit sa vina acasa sa putem sa ne impartim. Ea sa stea cu mama, fratele sa mearga la tata si noi sa putem pleca la Bucuresti. Mi-am sters ochii si-am urcat in casa. Am trimis-o la tata. Am plans toata durerea acumulata. Simteam ca tata numai poate fi salvat, renuntase sa lupte. Ma durea ingrozitor. Sunt o optimista si o luptatoare, nu cedez si continui sa sper pana in ultima clipa insa desi, in interior stiu care va fi deznodamantul. Dupa ce m-am mai linistit am intrat pe internet si am inceput sa ma documentez vizavi de diagnostic. Cand a venit acasa sora mea stiam sigur ce urma sa facem, i-am aratat situatia si solutiile de care ne puteam agata. Vestea a primit-o calm. Sub masca clocotea, o simteam, avea sa izbucneasca in stilul ei propriu dar avea incredere in mine si stiu foarte bine sa injectez in oameni doza necesara de optimism. Sa nu va plictisiti de detalii. Ma repet...CANCERUL...nu inseamna moartea!

Curcubeu

Iubeşte-mă în albastru
Într-o lungă zi de vară
Cand cerul se oglindeşte
În ochiul unui lac
Iubeşte-mă în roşu
prin petale de trandafiri
cu pasiune şi cutezanţă
să nu te pot uita.
Iubeşte-mă în verde
în culoarea ochilor tăi
să te pot avea
până-n adâncurile irişilor.
Iubeşte-mă pe-un curcubeu
aruncat după ploaie
peste visele noastre
colorate de iubire.

Magiciană

Sunt magiciană şi pot
să schimb încruntarea cu-n surâs,
să schimb lacrima cu-n trandafir,
să schimb durerea cu alinare
să schimb dorul cu mine.
Sunt magiciană şi pot
să schimb noaptea cu zi
sau ziua cu noaptea.
Să schimb apusul cu-n răsărot
sau răsăritul cu-n apus
să schimb dorul cu tine.
Sunt magiciană şi pot
să te iubesc cu trupul şu sufletul,
cu gândul meu.
Sunt magiciană şi pot
să-ţi dau putere din puterea mea
Speranţă din speranţa mea.
Dor din dorul meu
Vis din visul meu.
Sunt magiciană şi pot
să-mi las spiritul liber
alături de-al tău
să colinde lumi vrăjite
să se împlinească.
Sunt magiciană şi pot
să mă unesc cu tine în eternitate.

Când

Când nu eşti cu mine
mă pimb prin tine
mă joc cu şoaptele tale
cu sărutări dorite.
Când nu eşti cu mine
mă plimb printre senzaţii
cu dorul iubirii împărtăşite
şi simt că mi se cuvine.
Când nu eşti cu mine
ajungi până-n adâncul fiinţei mele
pictându-mi sufletul
în culori pătimaşe.

CAUTĂ
Apleacă-te şi sărută urma visului meu
mă aplec şi sărut urma gândului tău.
Urmează-mă când mâna o întind
n-o lăsa goală, umple-o cu trupul tău.
Te iubesc în miez de viaţă
când cântă fuioarele de dor
lăsând firul existenţei
să se învârtă pe fusul dorinţei


Caută-mă în răsărit
la capătul de sus al fericirii
acolo unde lumina prinde contur
în ochii tăi dornici de mine.
Mă aplec să-ţi ghicesc în palmă
drumul spre răsăritul meu
spre "acolo" din mine care te vrea
adânc şi pătimaş, răscolind carnea
dând drumul izvorului să curgă şuvoi
spre gura ta însetată de sevă.
Mă arcuiesc în gândul către tine
Si te las sa ma culegi
Adunând cu grijă în mine
O parte caldă a sufletului tău
Păstrând-o cu sfiinţenie
Până când va prinde contur.

poveste

POVESTE CU TÂLC
Orice pian este construit cu dragoste de un ilustru constructor de piane, mult mai măiastru decât Cristofori, inventatorul pianului terestru. Constructorul meu de piane este unul divin care şi-a pus în pianul lui toată iubirea şi priceperea acordându-l să cânte muzică ancestrală în urechea celui care-i atinge clapele., însă, nu toate pianele au şansa să încape pe mâna unui pianist iscusit care să le facă să-şi cânte acea muzică. Aşa se face că, odată cu scurgerea timpului clapele înţepenesc, se dezacordează, pianistul nepriceput strică ordinea divină şi pianul tace îndurând cu stoicism mâinile neşlefuite care-l ating. Bătrânul pian se prăfuise uitat în livingul unde fusese aşezat în tinereţea lui, singur printre mobilele şi ele prăfuite şi uitate. Îşi torcea în tăcere melodiile de odinioară păstrate în amintirea clapelor. Un uşor tremor punea stăpânire pe el când şi când şi prindea atunci să zumzăie încetişor creând panică locuitorilor casei care, abia atunci, îşi mai aduceau aminte de el că este încă acolo, lucios şi fin parcă uşor nepotrivit în peisaj. Dar nu se aşeza nimeni pe scaunul gol din faţa lui să-i mângăie clapele, să poată să-şi înceapă armonicele sunete. Aşa trecuseră anii şi el, aproape că-şi uitase partitura, uitase să vibreze, să plângă melodia sublimelor clipe, când scaunul din faţa lui fusese ocupat de un magician care-l făcuse să-şi desăvârşească menirea. De-ar fi putut pleca ar fi plecat de multă vreme dar picioarele lui fine şi zvelte erau ţintuite în podeaua casei. Putea doar să viseze că, într-o zi, în faţa lui, pe scaunul gol, se va opri cineva, se va aşeza şi va şti cu degetele-I vrăjite să-l facă să trăiască iar, să-şi înalţe gemetele clapelor până la zei, să-l ducă în paradisul uitat. Până atunci suspina dezacordat când stăpânul casei mai trecea pe lângă el şi-i atingea câte-o clapă doar în treacăt.

Legile dinamice ale prosperitatii

Citesc o nouă carte: " Legile dinamice ale prosperităţii" - Catherine Ponder
Nu mă apuc acum să vă povestesc cu lux de amănunte tot ce citesc, nici să fac publicitate cărţii, vreau doar să împărtăşesc din ce aflu. E, într-un fel, o întoarcerea a ceea ce autoarea dă.
Ştiţi care este Legea legilor?
acţiunea şi reacţiunea; a semăna şi a culege; a da şi a primi; a cererii şi a ofertei. Emerson descria asta ca lege a compensaţiei adică ceea ce se aseamănă se atrage.
Autoarea foloseşte alte cuvinte...radiaţie şi atracţie. Tot ceea ce radiezi în exterior prin gîndurile tale, sentimentele, tablourile mentale şi cuvinte, atrag în viaţă acţiunile tale dar, niciodată nu poţi primi ceva fără să dai nimic. Trebuie să iradiezi pentru a atrage. Atragem constant ceea ce emitem, iradiem.
Nu e aşa greu precum pare. Citesc şi mă lămuresc asupra multor întrebări rămase fără răspuns. Acum le primesc. Înseamnă că a venit vremea primirii lor. Eu cred că nimic nu e întâmplător şi că primim ce vrem atâta timp cât avem încredere că Dumnezeu ştie mai bine ca noi ce ne trebuie şi când să ne dea ce ne trebuie. Trebuie să însîmânţezi înainte de a culege
" Când nu dai sau nu te asemeni cu termenii prosperităţii, nu stabileşti un contact cu abundenţa lui Dumnezeu şi nu se crează un făgaş prin care această substanţă bogată, nelimitată a universului să-şi reverse bogăţiile asupra ta"
Majoritatea gândim că nu avem ce da sau că, pur şi simplu ni se cuvine, că suntem făcuţi doar să primim. Greşit. Privim egoist lucrurile, viaţa. Sau privim cu nepăsare existenţe, banale, noi fiind centrul ceilalţi învârtindu-se în jurul nostru şi oferindu-ne. E bine să priceapă toţi că, : " nu poţi obţine ceva fără să dai nimic, dar poţi avea ceea ce este mai bun din orice când dai întreaga măsură pentru binele pe care doreşti să îl primeşti"
" Fiecare dintre noi foloseşte constant legea radiaţiei şi atracţiei, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi, dar dacă doreşti să te bucuri de mai mult succes şi prosperitate în viaţă trebuie să pui stăpânire conştient, cu curaj şi fermitate pe gândurile şi sentimentele tale şi să le redirecţionezi spre prosperitate şi succes. E la latitudinea ta să îndrăzneşti să emiţi prin gândurile tale ceea ce doreşti cu adevărat să experimentezi în viaţa ta în loc să te împotmoleşti în căderile sau neplăcerilor experienţelor momentului. Aceste situaţii pot fi schimbate imediat când îţi schimbi şi tu perspectiva asupra lor."
O veche maximă spune că: " suntem acolo unde suntem şi suntem ceea ce suntem datorită gândirii noastre uzuale, de zi de zi" Şi încă ceva...dacă doreşti ceva legea spune că trebuie să scapi de ceea ce nu doreşti pentru a lăsa loc pentru ceea ce doreşti.
E greu? Nu mi se pare.Da. Ştiu. Teoretic totul pare uşor şi lesne de înfăptuit. Ce te faci însă cu realitatea? Ce te faci cu năvala de gânduri nerostite, amestecate care-ţi bombardează mintea? Cum le selectezi? Cum afli ce e bun şi ce e balast ca să poţi elimina. Nu ai certitudine că alegi bine. Cum faci? Nu se învaţă din cărţi decât teoria. A pune în practică nu e ca a face o prăjitură după o reţetă. E mult mai complicat. Acolo ai ingrediente şi cantităţi. Le pui în ordine şi la gramaj, amesteci şi coci la atâtea grade. Mintea omului e complexă, ne complicăm mult existenţa, alegem drumul cel mai anevoie spre un ţel, cel mai ocolitor. Mai citesc...sunt la primul volum...găsesc răspunsuri la unele întrebări...aflu căi spre alte răspunsuri...învăţ totuşi să-mi pun întrebările corect.