Lady Bird

Severina-ica-tomiu
1988-constanţa

De câte ori v-aţi pierdut nopţile uitându-vă la stele?Vorbind cu ele?Încercând să pătrundeţi cu ochiul dincolo de ce se vede,in profunzimea Universului.Acolo unde este casa adevărată a sufletelor noastre?
Să încercaţi să vă contopiţi cu el pentru că sunteţi o parte din acest Univers.Care va creat şi va eliberat în lumi dar vă ţine legat de el prin cordoane de vibraţie.Prin care vă dă în permanenţă forţa de a merge mai departe şi de a pătrunde taine.
Mintea umană este un univers-copil născut din Universul-mamă şi asemenea unui copil abia învaţă să meargă.La început cu teama de a se ridica.Verticalitatea dă ameţeli!Apoi,pe măsură ce se obişnuieşte caută să îşi îndrepte coloana şi să vrea să păşească.
Proces lung şi elaborat ţinînd cont că omenirea abia s-a obişnuit cu verticalitatea şi a făcut doar un pas sau doi.
Încă îi e teamă de ce ar putea descoperi şi,poate că,Dumnezeu nu ne lasă,din dorinţa de a ne proteja,să vedem.Nefiind încă pregătiţi şi neştiind ce să facem cu ce descoperim!
De aceea,uneori,avem sentimentul de „deja vu”.
Ţi se pare ciudat ca,uneori să trăieşti emoţii pe care,simţi că le-ai mai trăit odată?Că vezi locuri pe care eşti sigur că le ştii chiar dacă nu ai mai fost acolo,în viaţa actuală!
Când a început această aventură eram foarte tânără.Abia terminasem liceul dar,mi se întâmpla încă înainte de asta să am sentimentul că,locul meu nu e acolo,că trebuie să-mi găsesc originea.
Nimic din ce era real,în existenţa mea nu-mi indica faptul că locul meu nu ar fi acolo.
Aveam o familie,de fapt o mai aveam decât pe mama.Tatăl meu se prăpădise de câţiva ani,răpus de boală.Dar amândoi mă iubiseră,îmi dăruiseră tot ce puteau să-mi dăruiască.În primul rând marea lor iubire,necuprinsă şi nemăsurată!
Trăiam însă într-o societate care nu îmi plăcea!Deşi tânăr,te obosea.Totul clădit după un tipar ca după un ritual demonic.