SUB SABIA LUI DAMOCLES
29 Martie ,1986-pf4
Severina_Ica_Tomiu
Timpul se frânge în clipe pe care noi le adunăm şi le transformăm în viaţă.Într-un început de cântec,suav ca o amintire plăcută a unei iubiri uitate parcă,zilele trec învălurite în timp.Timp frumos sau timp urât,timp cuminte sau timp zvârcolit !Am citit undeva,nu mai ştiu unde ,nici măcar nu mai ştiu când,am reţinut doar adevărul conţinut de acea frază referitor la iubire.Zicea aşa : »Se iubeau atât de mult încât,deşi erau doi în dragoste,nu erau decât unul în esenţă ;diferiţi dar..neseparaţi,numărul fusese ucis,fiecare era eul celuilalt ! »Povestea de dragoste pe care o veţi citi este o poveste fără timp,o poveste visată si,până la urmă o poveste dorită ,mereu povestea unui bărbat şi a unei femei veniţi din spaţii diferite,cu tradiţii diferite dar care,prin puterea iubirii au făcut ca spaţiul şi tradiţia să se împletească şi să le întregească viaţa.Sfidând timpul îmi voi începe cântecul de pasăre eliberată din colivie..timidă în încercarea de a zbura după ce ani şi ani a stat închisă în acea colivie.Fericită că,nu uitase să zboare.Pentru că,la urma urmei viaţa e ca un zbor cu parapanta,depinzi mereu de curenţii de aer dar şi de abilitatea de a trage de sfori în direcţia dorită sfidând aceşti curenţi,sau,cel puţin încercând să o faci.Mândră de noile ei aripi care tocmai îi fuseseră dăruite pentru că ,în sfârşit putea să se înalţe în lumea ei de sus.,printre stelele care o tot aşteptau de atâţia amar de ani !Călătoria ei abia începea ! »Cerul este numai al nostru,ca şi pământul pe care păşim,în urma altor paşi ;poţi sta la răscruce şi să întrebi drumul pe unde trece ?Şi-ţi va răspunde ;-prin inimă,prin carne şi prin suflet »Cei care vor citi aceste rânduri să ştie că nu este realitate 100%.Că povestea mea este,până la urmă doar o poveste.O căutare a identităţii a două persoane.Ce nu reuşeşte viaţa ,reuşeşte iubirea !Şi-aş mai spune doar atât : »Căile Domnului sunt întortocheate şi nu întotdeauna pe înţelesul nostru ! »

CAPITOLUL 1


.În noaptea aceea parcă cerul se sfârşea,tuna şi fulgera,străzile,şi ele pustii ,erau luminate de fulgerele rupte din înalţimi şi aruncate peste păcatele oamenilor,menite parcă să îi sperie şi să îi îndrepte cu faţa spre icoane în rugăciuni pioase.Ici colo,luminate, se puteau zări ,printre rafale,câte-o casă sau câte-un pom zdrenţuit de furtună.Se mai auzea în depărtare lătrat jalnic de câine speriat de urgie.În căsuţa de la numărul 53 era linişte.Pitită între nuci sclipea fulgerată.Pe geam o lumină tăcută aprindea întunericul din jur.Era micuţă,aproape că zicea-i că e o căsuţă de copil.Aparenţele înşeală,nu ştiu de ce dar,întotdeauna aparenţele înşeală !Păşind în interior constata-i că nu era adevărat,era chiar mare şi,extrem de bine aranjată.Covoare moi în care glezna se adâncea ,pufoase la atingerea tălpilor,măsuţe de sticlă,servicii fine de cafea,sticluţe cu tot felul de băuturi fine,flori în aranjamente cochete,draperii pluşate şi vălurite prinse în ciucuri aurii.Bun gust şi rafinament.Lampadarele ascunse în nişe aruncau o lumină difuză creând un aer de mister.Linişte.Se auzea doar ticăitul pendulei.Te aşteptai ca ,în momentul în care pendula avea să anunţe ora exactă totul să se risipească şi să te trezeşti afară,în ploaie.Ca şi când zâna buna dăruise un anume timp tuturor obiectelor şi la expirare o să
dispară.Singura urmă de prezenţa umană era un parfum suav.Undeva în lateral era o scară care ducea la etaj.Normal că,atunci când vezi o scară într-o încăpere să vrei să urci acea scara şi să vezi ce se află la capatul ei.De ce există dorinţa asta la vederea unei scări ? Scara era şi ea acoperită de aceleaşi covoare moi.În capătul scării un coridor cu multe uşi închise,una singură era întredeschisă .O dâră de lumină se strecura prin deschizătură , făcând un con pe covorul holului.În interior totul era alb şi auriu.Un imens pat acoperit de pături albe,închis ca un cuib de perdelele diafane ale unui baldachin.De jur împrejurul patului câteva blănuri de urs ,albe şi el îngheţau timpul şi-aşa oprit în tăcerea dormitorului,dorindu-ţi să te strecori parcă în aşternuturile călduroase.O măsuţă de toaletă încărcată cu nimicuri femeieşti întregeau atmosfera intimă a încăperii.Singurul indiciu al trecerii umane prin încăpere era urma aceluiaşi parfum suav care se simţea şi la parterul clădirii.La un moment dat,timpul a fugit gonit de suspinul unei femei.Da,în pat era o femeie,plângea tăcută ca şi scurgerea timpului.Probabil că a avut un moment de răzvrătire când s-a ridicat brusc în capul oaselor aruncând bucata de hârtie ţinută strâns în mână.
-Nu se poate !Cred ca visez !Nu poate fi adevărat !De ce ?De ce Doamne aşa ?Minte !Alexandru minte !
Începu să plângă.Lacrimile fierbinţi ardeau tenul palid al femeii.Ochii căutară scrisoarea aruncată,mâna o prinse cu înverşunare ,mâncând rândurile ei.
« Draga mea.Îmi pare rău că trebuie să recurg la mijlocul ăsta infect,dar,n-aş fi putut niciodată să-ţi spun altfel adevărul.Nu te-am iubit niciodată.În toţi aceşti 3 ani m-am prefăcut.De fapt,am iubit averea ta.Eşti frumoasă,avantajul meu,eşti perfectă dar,nu eşti femeia visurilor mele,mi-am dat seama că nu mă mai pot preface.Într-o zi îmi vei mulţumi pentru ce fac eu azi,e dovada că ,deşi nu te-am iubit,te respect,îţi respect sensibilitatea.Am realizat asta abia când m-am îndrăgostit cu adevărat.Doare.Nu am ştiut.Îmi pare rău.Am plecat la femeia pe care o iubesc.Să nu mă cauţi.Eşti liberă.Totul îţi aparţine aşa cum ţi-a aparţinut întotdeauna.Am anulat toate actele prin care te deposedam de averea lăsată de părinţii tăi.În mişelia mea,nu am putut merge totuşi până la capăt.Adio şi iartă-mă,dacă poţi !-Alexandru »
Aici se încheiau rândurile.Femeia încetă să plângă.Îşi şterse faţa cu mâneca halatului şi rămase privind în gol.Bântuia cu privirea încăperea
analizând parcă fiecare detaliu în parte,căutând repere în timp.Era frumoasă.Părul negru,lung o învăluia sporindu-i albeaţa tenului.Ochii umbriţi de gene lungi străluceau de lacrimi,făcând ca verdele din irişi să înflorească în primăveri întârzâiate.Ascundeau în ei patimi neştiute,taine nedescoperite.Nu era aşa înaltă.Frumos alcătuită,i se întrezărea forma corpului prin halatul de mătase pe care şi-l tot strângea în jurul taliei.Se citea în toată făptura ei ,suferinţa.Să tot fi avut vreo 25 de ani.Stătea singură în colivia ei de aur şi plângea.Nu ar fi normal la vârsta ei să fi strâns atâta suferinţă şi totuşi,era învăluită în suferinţă.Părăsită,nu îţi vine să crezi că la 25 de ani poţi fi părăsită de un bărbat pe care îl iubeai şi cu care erai fericită !Poate că nu fusese fericită,oricum nu ştia acum să-şi răspundă la întrebarea asta,altele mai presante îi înebuneau mintea.Şi el,marele el din viaţa ei,să afirme că nu o iubise niciodată !
Se numea Minodora,se trăgea dintr-o veche familie de mici burghezi.Crescută la o mănăstire de maici rămăsese orfană de pe la 15 ani,când părinţii ei avuseseră un accident de maşină.Toată averea rămasă fusese păstrată de stareţa mănăstirii urmând ca la împlinirea vârstei de 18 ani,în urma căsătoriei aranjate deja de către părinţi,să intre în posesia ei.Pe Alexandru îl cunoscuse prima oară la un bal.Nu unul oarecare ci, primul ei bal.Se îndrăgostise imediat.Îl visase săptămâni în şir.Nu ştiuse atunci că era sortită lui de către părinţi printr-o înţelegere pecetluită cu ani in urmă din cauza unei afaceri prost contabilizată de către tatăl ei.Afacerea se redresase în cele din urmă dar actele cu înţelegerea căsătoriei nu putuseră fi anulate.Într-o dimineaţă se trezise cu el acasă cerând-o oficial în căsătorie.Trecuse aproape ireal prin toate pregătirile de nuntă.Totul parcă într-un vis din care se trezise femeie măritată.Se considera foarte fericită alături de Alexandru,înalt,frumos,stilat,cu 10 ani mai în vârstă decât ea,cu anume înclinaţii spre frumos şi mai ales,adeptul unui stil foarte manierat.Minodora era foarte îndrăgostită de el.Gata oricând să îi îndeplinească şi cele mai mici capricii,trăind doar pentru el.Construise pentru iubirea lor o colivie de aur,se înconjurase de iubirea pentru el,ignorase totul în jurul ei,totul până acum când primise scrisoarea de la el.După ce se mai calmă îşi sună mătuşa,singura rudă apropiată pe care o avea şi
o rugă să îi facă o vizită urgentă.În aşteptarea mătuşii,îşi chemă toţi servitorii mirându-se singură de tăria de care putea să dea dovadă,ea,fragila Minodora,cea care nu mişca un deget fără aprobarea celor din jurul ei ?Nu-i venea să creadă că putea hotărâ singură ce avea să facă cu viaţa ei !
-Dragii mei,îmi pare rău dar,va trebui să renunţ la serviciile voastre,vă voi plăti şi salariile pe luna următoare şi aveţi dreptul să cereţi din această casă un obiect,oricare ar fi el fară cele câteva care ,au aparţinut părinţilor mei .Îl cedez cu plăcere pentru a compensa într-o oarecare măsură devotamentul vostru.Feţele celor 3 servitori se întristară.Se obişnuiseră cu « coniţa »blândă şi bună cu ei.Îi considerase mereu ca făcând parte din familie.Nu se sfia să pună mâna să ajute ,o făcea cu plăcere,fusese educată să ştie să se gospodărească,să ştie să întreţină o casă.Reţetele secrete ale măicuţelor uimiseră bucătăreasa cât şi îndemânarea Minodorei în arta culinară.Curănd îşi făcu apariţia şi mătuşa ei.
-Ce s-a întâmplat,îngeraşul meu ?-grijulie,ocrotitoare o considera ca pe copilul pe care ea,fata bătrână nu îl avusese niciodată şi pe care sora ei.,atunci în urma accidentului i-l făcuse cadou.
-Nu s-a întamplat nimic mătuşă Corina nimic decât că...-lacrimile îi înecară cuvintele,îşi şterse iute cu mâneca halatului faţa şi ridicându-şi semeaţă capul continuă-Alexandru m-a părăsit iar eu,vreau să plec departe,în lume.
-Unde să pleci ?Cum te-a părăsit ?De ce ?
-Mătuşă dragă,de-aş şti mi-aş răspunde singură la aceste întrebări.Uite,citeşte singură scrisoarea.-îi întinse scrisoarea şi se aşeză tăcută pe marginea sofalei tot mototolind o batistă,încercând să îşi oprească tremurul mâinilor.Pe parcurs ce citea,faţa mătuşii îşi schimba grimasele trecând cu uşurinţă de la lacrimă la încruntare,de la nepăsare,la furie,spre final izbucnii nervoasă :
-Ştiam eu !Am zis întotdeauna că e un şarlatan !I-am zis eu lu’tactu,ptui ptui-scuipă în sân-că familia lor toată de-a fir a păr nu îmi inspiră încredere,da..ţi-ai găsit !Şi săraca maică-ta,soră-mea,Dumnezeu s-o aibă în pacea Lui, i-a zis da,el,nu şi nu,că noi nu ştim să…hmmm,apreciem valorile umane.Că noi,hmm,suflete de femei,ce ştim noi ?Iată că s-a dovedit acum că el s-a înşelat,nu noi !
-Nu mătuşică !Nu.Tata nu s-a înşelat.Alexandru minte.Nu ştiu de ce minte,probabil într-o zi voi afla,deocamdată nu ştiu şi vreau să plec.Am dat liber servitorilor.Casa o să o vindem.S-a făcut pentru noi.Deşi,cred că părinţii mei nu ar merita asta !Ne mai fi fiind împreună cu Alexandru nu ştiu dacă mai pot locui aici ! Restul lucrurile de valoare care or să mai rămână le duc la maica stareţă Teofana,la mănăstire.O parte din banii pe casă îi voi dona mănăstirii,restul şi cu ce mai am în bancă îi voi folosi personal.Plec în călătorie,vreau să văd lumea şi apoi…
-Şi-apoi ?Ce ai să faci ?
-Pentru mine nu mai există apoi există doar acum.
-De ce vorbeşti aşa ?Nu trebuie să te gândeşti la prostii !
-Nici nu mă gândesc la prostii.O !Mătuşică nu trebuie să îţi fie frică,nepoata ta preferată,unica ta nepoată nu se gândeşte la moarte.Am 25 de ani !Mai am mult de trăit pe acest pământ.Mai am greşeli de făcut în drumul meu spre înainte.Le voi face aşa cum îmi este hotărât de destin.Nu eu trebuie să îmi curm viaţa.Bunul Dumnezeu hotărăşte asta !E dreptul Lui !Am crezut că sunt o femeie fericită.S-a dovedit acum că fericirea se poate nărui în secunde.Că tot ce clădeşti cu trudă zilnică se surpă ca un joc de cărţi,la cea mai mică adiere.Se împrăştie totul în mii de fărâme care nu mai pot fi alcătuite aievea.Vreau să colind prin lume.Vreau să uit !
-Ai să poţi uita ?
-Sigur nu !Cel puţin,îmi dau silinţa,nu ?
-Şi dacă,Alexandru nu te-a minţit ?
-Paguba e a lui.Dacă m-a minţit înseamnă că a fost un actor perfect.Nu am simţit.Nu mai ştiu.Vreau să fiu tare,vreau să,sunt atât de goală,mătuşică,atât de pustiită !-se aruncă in braţele ei plângând cu furie.Deja plânsul ei era furie.Se simţea umilită.
-Gata..fetiţo !Gata,linişteşte-te.Lacrimile uşurează dar,nu rezolvă nimic.În lacrimi nu afli niciodată adevărul vieţii.
-Ştiu.Aşa îmi spunea şi maica Evdochia ştii…cea care m-a crescut,acolo la maicuţe după ce s-a prăpădit mama dar,nu pot fără ele,simt acum că parcă sunt plămădită doar din lacrimi şi parcă mă scurg,de n-o să mai rămână nimic din Minodora !
-Va trebui să poţi.Călătoria e o soluţie bună dar,te rog,ai grijă.Eşti foarte vulnerabilă acum.Eşti frumoasă.Ai grijă de tine.Oamenii sunt răi.Nu ai experienţă.Tu ai trăit toată viaţa ta de până acum închisă în cercuri existenţiale,având pe lângă tine,în mod constant aceiaşi oameni,pe care,cu timpul ai învăţat să ii cunoşti.Lumea nu este alcătuită după aceste tipare.Ai grijă,promiţi ?
-O sa am.Îţi promit.Am să îţi scriu cât de des am să pot…
-Ba să incerci domnişoară să şi poţi.Şi ?Încotr-o ?
-O bucată de vreme mă voi opri în Capitală.Am o prietenă acolo,am fost colege la măicuţe.Şi,după ce m-am măritat a fost singura cu care am ţinut legătura.Va fi încântată.De mult mă tot invita pe la ea..
-Şi ?Când vrei să pleci ?
-Mâine dimineaţă.Ce să-ţi fac ?Îţi rămâne sarcina să te ocupi de tot ce-i aici.Mie îmi trimiţi banii.Îţi las o listă cu ce trebuie trimis la mănăstire şi cu ce să dai servitorilor.Le-am promis că pot să îşi ia ce vor de aici.Mai puţin din obiectele care au aparţinut părinţilor mei.Tu le cunoşti,vreau să rămână la păstare cu sfiinţenie,sunt singurele amintiri care le am de la ei.
-Cum vrei tu..îngeraş.Lumea de pe aici..hmm,o să c-am bârfească,să şti !
-Lumea nu ştie nimic din ce s-a petrecut aici.Servitorii nu ştiu nimic.Dumneata eşti singura care cunoaşte faptele.Minte.Zi-le că am plecat.Că m-am mutat la,ştiu eu ?În China de exemplu !N-o să vină niciunul dintre ei să se intereseze dacă eu am plecat sau nu în China.Nu sunt eu centrul universului.Se vor fi plictisind la un moment dat de bârfă şi mă vor lăsa în pace.Sincer ?Nici nu mă interesează.Atâta timp cât mă pierd prin lume,departe de casa care îmi produce acum atâta durere,pot spune tot ce le trece prin cap !Voi pleca dimineaţă la Bucureşti.Poţi rămâne cu mine în seara asta ?Nu ştiu dacă voi fi atât de vitează ca să trec de prima noapte când ştiu că Alexandru nu o să mai vină acasă,de nicăieri,aşa cum o făcea mereu !Nu mai am ce să aştept şi,nici pe cine !Se consideră asta un capitol încheiat din existenta mea ?E semn că va trebui să merg mai departe pe drumul vieţii şi să primesc tot ce îmi scrie în destin ?Tu ai mai multa experienţă mătuşică.Învaţă-mă ce să fac ?!
-De-aş şti dulceaţă ! Da,nu ştiu !Orice sfat dat acum e unul prost.Vei reacţiona sub impulsul momentului.Nu trebuie să te orientezi atunci când pierzi direcţia !Lasă ca lucrurile să se sedimenteze.Să percepi situaţia din alt unghi.Abia atunci vei şti să iei o decizie corectă.Şi legată de viaţa ta şi de ce vei face mai târziu cu Alexandru !
-Cu Alexandru ?Nu voi face nimic !A ales să plece ?A plecat !Nu pot să mă căciulesc în faţa unei iubiri care,aşa cum a zis,nu a existat niciodată !Nu accept să trăiesc din firimituri !Ori totul,ori nimic !Nu exista cale de mijloc !
-Vezi ?Exact despre asta vorbeam mai devreme.Acţionezi sub impulsul dat de situaţia prezentă.Nu dramatiza.Faptul că Alexandru a ales să plece nu înseamnă că,evoluţia umană s-a oprit odată cu plecarea lui !Poate că nici nu a meritat iubirea ta !Ştiu că nu se cântăreşte ,că nu se vinde la tarabă şi se dă la kg.Cât dai tu,dau şi eu !Ce sec suna !Puişor,noi aici discutam despre iubire ?Hahaha !Hai că am înebunit !Tu şti că la capitolul ăsta nu am excelat niciodată.Că întotdeauna m-am orientat prost !N-am fost fericită decât mici fărâme din existenţa mea.Aşa am ales,poate !Acum ?Sunt prea bătrână ca să mai visez la iubire !Nu ştiu ce sfat îţi poate da o coajă ca mine ?
-Deja mi-ai dat !Prea multe şi,nu esti o coajă.Ai 50 de ani.Frumoasă.Deşteaptă.Va veni cel ce îţi va picta viaţa în roz,ai să vezi !
-Etete,unde era suportera mea !Nu degeaba eşti tu nepoata mea favorită !
-Unica !Păi,ce să spui şi tu,dacă nu ai alta,te mulţumeşti şi cu mine,asta e !
-Până una alta,îngeraşul meu,noaptea e un bun sfătuitor !
-Aşa să fie !Am sunat-o pe Sofia să îi spun că mâine ajung la ea.Nu se poate descrie în cuvinte ce a fost la gura ei !Mă voi înveseli.Poţi fi sigură de asta !Maica Evdochia zicea odată că,tristeţile au alt impact asupra tinereţii,decât asupra maturităţii.Să sperăm că avea dreptate !
-Poţi fi sigură de asta îngeraşul meu.La maturitate o chestie de-asta,m-ar fi doborât cu siguranţa la pământ !Singuratatea e ,lasă,nu trebuie să şti tu cum e singurătatea !
-Noapte bună mătuşică !
-Noapte bună îngeraş !
Nu prea s-a dovedit a fi bună.Minodora a plâns cu nasul în aşternuturi până spre dimineaţă când a adormit frântă de oboseală.S-a trezit cu ochii umflaţi şi roşii.Se sperie când se privi în oglindă.S-a remontat însă cu un duş fierbinte multă pudră şi machiaj.Făceau minuni asemenea tratamente asupra unei feţe de femeie plânsă până spre dimineaţă.Nu trebuia să o certe mătuşa că a plâns.Se vroia tare şi decisă să o ia de la capăt.Chiar dacă nu o dorea,dorea doar să fugă,să se ascundă de ochii lumii o vreme.Ştia că fuga nu era o soluţie dar,lupta şi ea cu ce putea.