A TRAI

A TRĂI

Conform unui DEX mai învechit: trai=viaţă,existenţă iar modul de a trăi=un ansamblu al condiţiilor materiale şi spirituale specifice vieţii unui grup social,unei societăţi. Am transformat "a trăi"în cu totul altceva.Nu mai are aceiaşi semnificaţie pe care o avea acum,să zicem,20 de ani în urmă.Cu fiecare generaţie ne îndepărtăm parcă de valoare şi trăim mai superficial.Pe repede şi nu reuşim să ne gustăm trăirea,numai există acea profunzime.În viaţa de zi cu zi ne lovim de zidurile neputinţei,în viaţa privată de zidurile nepăsării unui partener prea ocupat,ca şi noi de altfel de cotidian.Existenţele noastre sunt banale!Preocupate doar de partea fizică a vieţii. În rugăciunile mele zilnice mă rog pentru întoarcerea omului la originea spirituală,la căutarea căii spre sufletul credinţei.La a trăi plenar,profund,intens toate stările pe care IUBIREA lui Dumnezeu le aduce în viaţa noastră.Să încetinim şi să trăim cu mai multă intensitate spiritualitatea din noi! Nu zic că nu suntem credincioşi.Suntem,fiecare dintre noi,sau,mă rog,o parte,mergem la biserică,aprindem o lumânare,ne rugăm 5 minute,pupăm vreo 2-3 icoane şi plecăm.Oare asta e credinţa?Asta înseamnă să spui-"sunt credincios şi cred în Dumnezeu?"La atât se rezumă credinţa noastră? Eu asta văd!Se vede altfel în altă parte?În jurul meu se trăieşte repede,repede.Merg pe stradă şi văd feţe aplecate la pupuci,încruntate,cu gândul la cine ştie ce greutate,sau ură ,sau dorinţă de răzbunare.Omul numai merge drept,nu prea mai priveşte la minunea din jurul lui,la cer,la soare,la flori.Este cuprins parcă de teama de a întârzia mai mult asupra unui sentiment.Parcă ne e teamă de ele! Unde este iubirea?Ea are nevoie de timp,are nevoie de "a trăi" cu încetinitorul.să guste plăcerea de a trăi,să savuteze sentimentele,să le transforme.Avem nevoie să ne abandonăm iubirii aşa cum ne abandonam în braţele iubitului sau iubitei. Inima noastră are nevoie de preludiu,trebuie să se deschidă,pasională şi profundă în faţa trăirii iubirii,să se lase penetrată şi cuprinsă de o iubire profundă.Ar trebui să trăim ca şi când am face dragoste cu viaţa! Avem în noi nevoia asta,aproape inconştient,o căutăm. Un partener ideal,un suflet pereche,care să ne facă să trăim ceva ce nu putem defini dar ştim că dorim. Opreşte-te o clipă şi abandonează-te plăcerii vieţii! Trăieşte plenar în braţele iubitului sau iubitei! Lasă cotidianul să alunece pe lângă tine,nu te mai gândi cum va fi mâine mutra şefului sau,câţi bani mai ai în portofel. Uită de tine,trăieşte! Gustă.Gustă viaţa,gustă iubirea. Simte.Simte aromele,şoaptele. trăieşte starea de beatitudine pe care ţi-o crează abandonul. Deschide-ti inima şi las-o penetrată de iubire! Alungă-ţi temerile,fricile,angoasele,frustrările,neâmplini- rile. Se poate schimba totul în clipa când îngenunchiezi în faţa altarului iubirii şi îţi îndrepţi rugăciunile spre trăirea plăcerii abandonului. Eşti cuprins de fericire şi ea vindecă angoasele,temerile,fricile,frustrările. Transformă sufletul şi trupul,îl dezveleşte de ele şi te aduce gol în faţa lui Dumnezeu.Aşa cum suntem atunci când ne naştem!Creaţii ale Lui,pure,cu sufletul neted.Fără pliri în care se pot ascunde răutăţi. "Călătoria către inima lui Dumnezeu,reprezintă întotdeauna cheia eliberării,indiferent de sursa durerii noastre."