Trairi

Timpul
Timpul este ireversibil. Ar trebui sa devenim sclavii bunelor obiceiuri, ai unor principii de la care n-ar trebui sa abdicam niciodata. Principii de toata lauda. Mda!
Sa nu faci rau!
Cui? Cel mai des ne facem rau singuri cu stiinta sau fara. Ne ranim gratuit.
Sa nu fi intrigant!
Pai da!
Sa nu injuri!
Cam greu. Simtim cateodata ca ne umplem de ziceri neortodoxe si ca explodam.
Sa nu barfim!
Ei na!
Asta ar insemna, intr-un final sa nu mai avem puncte de vedere asupra cuiva din teama de a nu parea barfa.La urma urmei ce e usor in lumea asta? sau...ce mai e usor, mai bine zis.
Timpul este ireversibil.Pacat ca ne dam seama de asta abia cand trecem binisor de prima tinerete si incepem sa ne intrebam ce lasam in urma noastra. Cam tarzii lamentarile!Cei cutezatori nu se lasa, incearca sa recupereze cate ceva din aceasta pierdere. E adevarat, toate "facerile" au timp al lor in scurtimea vietii. Se mai poate "lua" cate ceva pentru a mai compensa trecerea timpului.Tinerete? Timp din belsug si multa nepasare in trecerea lui.Chestia e ca...trece prea repede si prindem gustul de viata tot mai tarziu si vrem sa traim cam "pe ultima suta de metri" cum s-ar zice ce n-am trait atunci sau poate ca acum era timpul.
Timpul este ireversibil.Ne in conjuram cu obiecte. Obiecte care nu prezinta o necesitate dar le adunam pe langa noi uneori din vanitate, alteori din nevoia de a compensa altceva. De obicei un esec in ceva ne face sa umplem golul cu cate ceva. Ne incapatanam. Pierdem din vedere necesitatile sufletului si pe cele ale trupului. Ar trebui sa fie in atentia noastra. Restul este...umplutura.Cand trecem prin incercari grele, prin dureri uneori insuportabil de carat realizam ca am pierdut timpul, ca am trait fara a trai. Ca am fost doar umbre a ceea ce doream candva sa fim dar am uitat.
Moartea
"Murim cate putin in fiecare zi" citeam undeva. Adevarat pana la durere. Ce ne facem insa cand murim cate putin in doi? Cand nu ne pasa, cand ne facem ca nu vedem boala in care ne scaldam si care duce mereu spre acelasi final. Moartea. De ce?Nu ne invata nimeni prin scoli cum trebuie sa traim sau sa pretuim viata. Ni se spune ce sa facem, ce sa nu facem. Cum sa facem, cum sa nu facem. Adevarata valoare a vietii trebuie s-o descoperim singuri si sa ne oprim fiecare la ce credem ca e adevarat. La urma urmei asta e adevarata savoare a vietii. Sa descoperi singur!Obosim in relatii moarte doar pentru ca ne obisnuim cu locul nostru in acea relatie si nu stim sa traim altfel. O viata searbada doar de dragul aparentelor. Ce dezamagire!Ce faci in ziua in care te trezesti cu un strain langa tine si realizezi ca n-ai nimic in comun cu el?Iti amintesti de el, cu ani si ani in urma ca fiind singurul din viata ta si te intrebi de ce oare?Derulezi totul ca sa afli cum s-a declansat boala. E greu de realizat in timp pentru ca boala a fost acolo tot timpul, in stare latenta si a asteptat ca o fiara, la panda, momentul de neatentie ca sa se repeada. Si s-a repezit, a sfasiat, a rupt pojghita si-asa subtire dintre tine si el. Atunci s-a declansat totul. A tot crescut si, incet incet a cuprins totul. Nu ai vazut preocupat cu cotidianul din jurul tau si daca, in clipe rebele ai simtit mirosul ei ai deschis un geam si-ai aerisit.Te-ai inselat singur.Boala evolueaza si duce spre acelasi final.Incepi vreodata sa-ti faci un examen de constiinta?Daca da...sari multe etape, lasi unele intamplari sa-ti vina in minte cu anume intensitati, asa cum au fost ele atunci, la timpul lor. Altele se estompeaza pana-si pierd cu totul esenta. Pe altele le ignoram iar pe multe nici nu le mai stim. Ce rezulta? Mai nimic sau...multa risipa. Te doare? Cred si eu. Realizezi ca cel de langa tine e un strain care, poate, te-a inselat de nenumarate ori dar n-ai vazut doar pentru ca nu te-a interesat."Murim cate putin in fiecare zi"