Povestile batranului

Poveştile bătrânului

Vine o vreme când amintirile se strâng în fiecare poate prea multe decât poate duce un om şi-atunci simţi nevoia să le slobozi,să-ţi mai uşurezi sufletul.Vesele sau triste,amintirile ne aparţin.Ni le dă viaţa,ni le dă Dumnezeu,ni le dă drumul şi destinul fiecăruia dintre noi,cei truditori.Datoria noastră este să le adunăm în noi.Uitate sau nu, ele sunt în noi şi la un mic semn evadează în aduceri aminte depănându-şi povestea.
“Poveştile bătrânului” conţin memoria unui nuc.Amintirile stocate de el în lunga lui trecere prin viaţa celor cu care a venit în contact.
Să nu credeţi că pomii sau florile,sau păsările,nu au memorie,nu au amintiri.Chiar şi un scaun păstrează amintiri despre cel care l-a cioplit cât şi despre cel care a şezut pe el.Şi poate că,atunci când se transformă în flacără duce cu el pe gura hornului toată existenţa lui.Cine poate ştii?
Nucul meu a trăit trei generaţii şi a adunat poveştile lor de viaţă.A asistat oarecum la venirea mea pe lume şi m-a văzut crescând în legănuşul făcut de tata până am învăţat a merge şi m-am apropiat de trunchiul lui.Era atunci un înţelept!
Bătrânul,este un nuc,sădit în curtea casei mele foarte de demult de către o mână de om sau cioc de cioară…nici el nu ştie bine.Era prea firav şi nu păstrează în magazia amintirilor venirea lui pe lume.S-a trezit mlădiţă,subţire nuieluşă într-o curte.Singur.Nu-şi aminteşte ca atunci,să fi avut cu cine schimba o vorbă în limba lui “pomească” aşa că…a tăcut,a privit şi a adunat trăirile oamenilor pe care îi vedea trudind sau lenevind în preajma lui.
A fost ocrotit de mic şi cioc de “cârâitoare” din gospodărie nu l-a atins.S-a simţit iubit şi ştia că trebuie să fie ceva special.A crescut privind la stele,dorind să se poată înălţa cât mai aproape de ele să le audă poveştile.
Ştia că ele au poveştile galaxiilor în strălucire şi-şi dorea să afle,să ştie,să adune.
Aşa s-a înălţat cât mai sus.Pe când crescuse destul de mărişor,o mână de tânără femeie a sădit în apropierea lui o nuieluşă cu două-trei frunzuliţe.
Se uita de sus la tânăra femeie.Era frumoasă.O zărise în urmă cu câteva zile intrând pe poarta casei cu mare alai îmbrăcată în rochie albă.Auzise lumea de pe sub el că era “mireasă”.Se îndrăgostise de ea şi îi plăcea să o urmărească.Mâinile ei harnice schimbau faţa locului.Nu era vorbăreaţă dar plângea mult şi avea o tristeţe în privire care pe el îi înduioşea foarte mult.
O văzuse într-o dimineaţă scormonind pământul de lângă casă şi depunând acolo o nuieluşă.Îl atrăgea teribil de mult ,ca un magnet,nu mai privea în sus,spre stele ci în jos,spre ea.
Privirea lui o ocrotea şi-şi ferea crengile la o parte lăsând razele soarelui să o încălzească.Curând,frumos împodobitî de frunzuliţe şi învigorată de căldura soarelui,nuieluşa prinse a suspina.
-Mmm,bună ziua!-o auzise într-o dimineaţă,întinzându-şi lăstăreii spre cer.
-Bună ziua mlădiţă firavă!-îi răspunse surprins că putea vorbi cu ea,ce eşti tu ,mlădiţă firavă?
-Oh!O viţă-de-vie.Rodesc rod gustos,mâncat de copii şi băut de cei mari.
-Te poate bea cineva ?Cum ?
-Oh !Rodul meu se transformă prin munca omului într-o licoare care face şi bine,şi rău.
-De unde ştii tu atâtea ?Eşti atât de mică !Eu nu îmi amintesc nimic de mine.
-Eeee !M-a adus tânăra femeie din grădina părinţilor mei.Am luat cu mine amintirea rolului meu şi mulţumesc cerului că am fost aleasă să pot rodi.Vezi tu..nucule..
-Eu sunt un nuc ?
-Adică tu…nu ştii ce eşti ?
-Păi nu !Nu exact.Ştiu că sunt un pom special pentru că am fost ocrotit.
-Eşti un nuc şi,după câte văd,eşti unul frumos !
-A !Merci de apreciere !
-Ehe !Şi după câte văd eşti şi manierat.
-Manierat ?Măi să fie !
-Mda !Eu sunt o viţă-fetiţă acum,voi face rod abia peste trei ani.Până atunci voi creşte şi mă voi căţăra pe zidul casei cu cârceii mei acrişori ca să pot să mă înalţ.
-Te pot ajuta eu !
-Cum mă poţi ajuta tu,nucule ?
-Îmi cobor,uite,creanga asta,până la tine şi te las să te agăţi de ea.Apoi,vei creşte în crengile mele şi vei fi aproape de soare.Am văzut că-ţi place,şi lumina,şi căldura lui !
-Oh !Da !Ador soarele !El mă ajută să cresc şi-mi va coace rodul când va voi să vină!Mulţumesc !Gestul tău este cavaleresc !
Aşa a început idila dintre ei !