Lumea satului

LUMEA SATULUI
-Hei,pupezică cintezică,ia fă-ţi faţa aia frumoasă înco’ace,să te văz mai bine la culoare!
-Măăă,uica Nică,i-o vin da..fără plesniri pe la urechi că te spui lu tata şi ştii tu că nu-i place să te iei de fis’a!
-Hai taci!Vin înco’a şi lasă gargara că nu-ţi fac nic’a,io-te,promit!
-Bineee,io vin daaaa să nu zici că nu ţi-am zis!
Negociasem cu moşu la gard.Boacăna eu o făcusem că-i rupsesem o cracă de la corcoduş da,erau ale dracului de bune,mari,roşii,zemoase..!
I le duceam mamei Jenica şi-mi făcea chisăliţă pe care-o mîncam cu pâine dumicată.Ehe!O bunătate!Mi se roşea limba!
Uica Nică era mai..şturlubatic aşhea din fire şi mai nervos când făceam draci da,avea un suflet mare şi bun ca pâinea scoasă din ţăst!Îl mai ajutam când veneam în vacanţă că era singur.Mai la apă,mai la porc,mai la magazinul comunal după tabac!
În rest,satu’ era mai mult amorţit.Doar gâştele gâgâiau în praful uliţelor şi gâscanii scoteau „ţipete” când te apropiai de boboci.
Mergeam la Coşuşte,o apă care curgea prin marginea satului,la scaldă,gălăgie mare ,şi noi şi gâgâitoarele alea!Prindeam „chioare”.Nişte peşti mici şi albicioşi care se ascundeau pe sub pietre.Îi „apucam”cu mâna şi-i frigeam pe scobitori.
Mergeau cu mămăliga făcută de mama Jenica şi răsturnată pe masa mică cu trei picioare.O tăia cu aţa.Noi şedeam pe scăunele mici ,cu strachina de lapte în faţă şi musai cu linguri de lemn!casa mamei Jenica avea verandă înaltă şi paturile erau înalte,cu saltele umplute cu paie,foşneau sub mine şi sub pernele înfăţoşate era busuioc şi lavandă.Mirosea dumnezeieşte!Era o linişte!
Doar în vacanţe mergeam la Şişeşti.Şi nici atunci prea des.Era frumos satu’şi liniştit.Îl mai agitam noi,eu cu sor’mea,deh,fete de oraş!Ne cocoţam în toţi pomii şi săream pârleazuri!Feciorii satului,da..şi fetele,ne priveau cu invidie.Eram îmbrăcate „ca la oraş”.Se „râdeau”de noi la fântână că nu ştiam să învârtim roata şi să slobozim găleata.E!Asta a fost o dată,de două ori că p’ormă,am prins şpilu şi le-am dat clasă!Că ce?Adică,io dacă eram de la oraş şi-aveam apă la robinet parcă nu puteam învăţa să scot apă din fântână?Mare scofală!Acu’sincer,a fost mare scofală da…mi-a luat palma foc pe roată încercând să mai încetinesc învârtitul acela ameţitor şi,ioi,ioi,ce m-am speriat când a făcut găleata „pleosc” în apă!Da şi io,m-am dat „grande” în faţa lor şi n-am zis nic’a de durere.Am strâns din dinţi şi-am lăcrămat în tăcere plecând cu găleata plină ochi cu apă rece şi bună.
Mama Jenica s-a minunat de curajul meu şi mi-a oblojit rănile din palmă zâmbind şăgalnic.
-Mă fată,mă!ce n-ai rugat-o pe Mărioara,asta era o verişoară din sat,să te-ajute la fântână?
-Poi da!Să râză de mine apoi că nu ştiu!
-Cum să râză mă?Ce s-a zănghinit?
_Zănghinit,nezănghinit am văzut io cum se uita,că era acolo cu un fecior şi „se râdea”de mine!
-Ei las că ţi-o scarmăn eu,frumuşel!
-Nu.Nu.Mamă Jenica,las că se vindecă,nu-s rea de carne!
-Apoi,cum zici tu,nepoată!
Incident închis.În două-trei zile s-a vindecat rana mea şi m-am dus iar la fântână,le-am dat clasă „ţăranilor”!
După amiază,pe la orele 5,tot tineretul satului începea să se adune la fântână.Era una singură,pe „şusea”,cam prin mijlocul satului.Acolo se făceau şi desfăceau iubirile.Se coceau şi răscoceau bârfele satului.Asta în timpul săptămânii că,duminica ,la horă,toată lumea trebuia să ştie care cu care e şi care cu care nu e!
Nu-mi băteam io capul cu horele lor,aveam vreo 15 ani şi nu mă interesau da..îmi plăcea să observ „facerile”lor!Mă amuzau şi mă fascinau,în acelaşi timp,la oraş nu era aşa!Parcă era mai frumos la „ţară”!Şi unde mai pui că am jucat şi la horă şi m-am descurcat binişor pentru o „orăşeancă”!