EMOŢII

În seara asta, după foarte mult timp de necutezanţă, am îndrăznit să păşesc în foaierul teatrului şi-apoi în sala de spectacole. Paşii mei deşi şovăielnici ştiau drumul. Îl făcuseră în tinereţe de mii de ori pe vremea când teatrul era a doua mea casă sau, mai degrabă prima, acolo simţindu-mă mai aproape de felul meu de a fi şi de a mă manifesta. În seara asta m-am dus la concert. În micul şi cochetul meu orăşel zilele astea se desfăşoară poate cel mai important eveniment cultural " Zilele Severinului". Probabil asemenea zile se desfăşoară în mai toate oraşele care se respectă. Nu ştiu, zic şi eu, oltenii fiind mari iubitori de laudă şi făloşi nevoie mare când e să se afle în centrul atenţiei. Chiar acum când scriu acest blog, aud afară, eu stând taman în buricul oraşului, adică...central, mare larmă, mare recital..." Talisman"...mai devreme a cântat Cristina Rus. Eu am fost la concertul Filarmonicii din Craiova, să-mi îmbăt o clipă simţurile cu muzica de suflet. Nu sunt o mare melomană dar, îmi place, în special opera. Până să înceapă spectacolul am trăit emoţii până la lacrimi. Prin faţa ochilor trecându-mi toată perioada când mă suiam pe acea scenă, când priveam de după pantaloni în sală, să iau " pulsul", cum ziceam noi. De fiecare dată tremurând din toate încheieturile de emoţia începutului de spectacol. Când auzeam aplauzele care ne chemau la ridicarea cortinei, pentru o clipă uitam tot rolul şi parcă mă întrebam ce " naiba caut eu aici, acum, de ce nu fug, mai bine!". Nu leşinam însă şi nici nu mă împiedicam când făceam primul pas pe scenă, apoi uitam toate temerile şi-mi jucam rolul aşa cum trebuia. Emoţii. În seara asta le-am retrăit şi-am lăcrimat cu fiecare ropot de aplauze de parcă ele ar fi fost adresate adolescenţei mele, pe vremea când jucam pe acea scenă. Roluri, roluri, emoţii, emoţii. Am aplaudat şi m-am ridicat în picioare, mi-a scăpat chiar şi-un " Bravo!", meritau. Au cântat superb şi-am putut admira desfăşurarea fiecarui instrument în parte. Se aud tonurile contrabasului, urmat de violoncele şi viole. Se aud viorile. Fiecare instrument trăieşte propria poveste şi-şi căntă melodia. Însumate, toate trăirile lor alcătuiesc pentru urechile noastre bucata de muzică compusă de un om care, la rândul lui a trăt toate acele stări la o altă intensitate cum, de altfel trăim şi noi, fiecare simţind şi trăind în ritmul nostru. Pot spune că am " spart ghiaţa" în seara asta şi dacă am avut curajul să păşesc iar în teatru şi să stau cuminte pe-un scaun să privesc scena "scandura blestemată" care mă chema parcă să-i simt atingerea voi avea curajul necesar să mă reîntorc la vremurile apuse şi să reaprind vechea pasiune.