Oglinda

Se trezi ca in fiecare dimineata, doar deschizand ochii, fara a vedea lumina si razele soarelui strecurate printre storuri. Pipai locul de langa ea, gol si el asa cum era si ea. Nu avea sentimentul de tristete, pur si simplu facea doar o constatare. Se ridica fara vlaga si in trecerea spre baie zari oglinda. Ii arata o femeie obosita. Cearcanele accentuate faceau pungi sub ochi. Pungi umplute cu ceva negricios, nu tocmai placut la vedere. Parul ii albise prea repede, nu se mai ingrijise de el, sa-l vopseasca, sa-l dea cu balsame. Prinsa in valtoarea evenimentelor uitase de ea cu desavarsire si nici ca-i mai pasa.
Devenise rece, calculata, insensibila pana si la propria durere.Se uita la femeia din oglinda impersonal, nu ea era acolo. Incerca sa ghiceasca sub masca care-o privea o urma umana. Nu gasi nimic. Disparuse cu desavarsire. Reusi doar o lacrima. Paru mirata, surprinsa de ea, nu reusi insa sa se bucure, sa zambeasca de mica picatura cristalina. Isi aminti de botox, serul injectat pentru estomparea ridurilor care nu mai da expresie chipului.
Se aseza pe un scaun in fata oglinzii. Se incapatana sa ramana acolo si sa se priveasca. Constata ca se simtea intr-un fel foarte ciudat care totusi o retinea., ii placea privitul in oglinda.Retina se contopea cu ea, i se parea ca o va absorbi si va reusi sa treaca dincolo, in lumea oglinzii precum Alice. Gandul zambi. Incerca sa-si imagineze lumea de dincolo de rama oglinzii.
Era albastra.
Intinse mana. Sticla era moale si la atingere facea cerculete, semn ca e un fluid acolo care-o va inghiti. Se retrase speriata. Oglinda parea ce se joaca cu ea.Realiza ca era prizoniera pe acel scaun, vazu pana si ochii oglinzii, lacomi si batjocoritori.
- Nu-ti place nu?, parea ca-i spune in zeflemea. De ce-ai lasat sa se ajunga aici? Puteai sa opresti oricand evolutia evenimentelor, era in puterea ta! De ce refuzi sa lupti? Plangi. De ce nu plangi?
Se incrunta. Intinse mana spre sipul de parfum, il stranse in pumn si furioasa il ridica vrand sa izbeasca cu el.
- Fa-o! Hai! Ce mai stai? Da!Isi reprima gestul si lasa sipul la locul lui dar era furioasa pe oglinda.- Da. Fii furioasa. E un pas. Furia e un sentiment. Incepe sa traiesti!
Glasul oglinzii o facea sa tresara, o facea sa se trezeasca din amorteala. Isi aminti ca de multa vreme nu mai fusese furioasa, constata ca-i placea. Caldura urca in ea, se strecura in fiecare fibra a corpului, atingea, dezmortea, simtea ca se topeste.
-Treci de la furie la bucuria ca esti aici, intreaga, ca ma privesti, uraste-ma daca asa simti sau zambeste. De ce nu zambesti?
Mintea procesa informatia si comanda muschilor faciali sa tresara, sa se arcuiasca. Inlatura cu dosul palmei urma de botox. Vroia sa zambeasca. Avea dorinta. Pentru prima data dupa foarte mult timp avea dorinta, o dorinta nebuna sa zambeasca.
Tresari...coltul gurii se ridica apoi, incet, incet se lati si se pomeni razand in hohote, cu pofta, cu lacrimi, cu zgomot, batandu-se cu palmele peste genunchi.
- Eh!, isi zise sculandu-se...e cazul sa mergem inainte.
Se duse direct in baie. De acolo avea sa iasa renascuta, ca pasarea Pheonix. In urma ei oglinda respira usurata, se aburise de frica privind sipul de parfum...
- Si totusi am jucat periculos...putea sa ma sparga. Mereu iti place fata draga, sa traiesti la limita!